iubire

Pentru ca vroiam sa ma regasesc. Pentru ca vroiam sa ma uit in oglinda si sa nu ma mai urasc. Pentru ca vroiam sa-mi reamintesc ce stiam despre mine. Pentru ca vroiam sa stiu din nou ca sunt inteligenta, cu mult peste medie, ca sunt om bun, ca sunt draguta. Pentru ca vroiam sa stiu din nou ca sunt un om valoros. Pentru ca vroiam sa simt din nou toate astea. Sa le simt din interior, cu acea certitudine linistita pe care nimeni si nimic nu o poate zdruncina. Sa le simt senin. Sa fiu eu, in acord cu mine. Pentru asta aveam nevoie de mine cu mine insami. Atat. Fara le train-train habituel, adica obisnuintele « prea obisnuite » de acasa. Pentru ca nu mai vroiam sa ma podideasca plansul atunci cand aud « cand ai inteligenta si fizicul tau cel mai bun lucru mi se pare sa iti dai singura tie insati un mare sut in fund! » Si nu, nu plangeam pentru sutul in fund, ci pentru imaginea pe care altii o au despre mine (« inteligenta si fizicul tau », si acum cateva zile, altcineva « scrii foarte frumos, uman, cu neasteptat de putine clisee« , si alte si alte lucruri bune despre mine spuse de atati alti oameni in ultimele saptamani….). Si cel mai rau, cel mai cumplit este, ca, dupa ce am crezut ca depind de aceste « confirmari » exterioare pentru a merge mai departe (si era rau si asa), am constatat de fapt, ca ma podideste plansul pentru ca nici acele confirmari nu le pot accepta. Pentru ca ele sunt mult prea diferite de imaginea pe care o am eu acum despre mine. Si nu le pot accepta, nu mi le pot insusi. E ca si cum le-as fi furat. Ca si cum nu-s ale mele. Ca si cum nu le merit, ca si cum nu-s despre mine. Ci despre un altcineva, care semana candva cu mine. Plangeam imaginea pierduta, pe care nu o mai pot regasi. Stiu ca ma stiam si eu asa. Si nu ma mai stiu….si ma doare. Ma simt de ceva vreme ca ratusca cea urata, si ma comport ca atare. Si e dureros, extrem, mai ales ca am amintirea unui om care darama munti, care cucereste orice si pe oricine, care rade si ii face si pe ceilalti sa rada. Un om frumos, inteligent si implinit. Cum m-am trezit in pene de ratusca urata? « Pe mine mie reda-ma. » E bine. Azi m-am trezit devreme, am mancat 3 mese (miracol, adevarat miracol, cred ca din copilarie n-am mancat trei mese! iar in ultimul timp mancam o data la 24 sau chiar 48 de ore). Am stat cu mine, m-am gandit. Am incercat sa fac pace cu mine. Sa reinvat sa ma iubesc. Sa reintregesc partile ciobite, afectate, sparte, din mine. Sa ma regenerez, ca in scena aia din Terminator, cand Swartzenneger isi reface mana integral, ca noua. (ce comparatii romantice am… metafore, ce mai incoace-ncolo!) Mi-am pus fundul in nisip pentru prima data pe anul asta, m-am jucat cu orizontul….

Minut pentru minut, ora pentru ora, zi pentru zi. Intamplarea (oare exista intamplari inocente, coincidente? -mi-e greu sa cred, viata mea contine prea multe si prea ciudate) a facut ca saptamana trecuta, cand se implineau patru saptamani, sa fiu exact in locul in care eram cand s-a intamplat (caci nu eram acasa). Si e ciudat ca eram tot acolo. Merg rar acolo. Foarte rar. Ei bine, uite asa s-a intamplat. Asa a fost sa fie. Cum spuneam, nu cred ca-s coincidente. Asa cum n-a fost o intamplare sa fiu atunci, acolo. Cred ca daca eram acasa, singura, imi pierdeam mintile, innebuneam de durere, ma « stricam de cap ». Insa, cu totul neprevazut si intamplator, am fost cu prietena mea. M-a tinut (psihic) de mana. Chiar si fara sa vorbim, si fara sa ii spun prea multe. Fara sa-i povestesc ce mi se intampla, ce traiam in acele momente, in biroul ei. Nu m-a lasat sa alunec in abis. In seara aceea, cand D m-a adus acasa, am coborat din masina mai mult moarta decat vie, adunata din franturi, cu sufletul bucati, si corpul fragmente. Ma gandeam cum sa pasesc de cand am coborat din masina pana la usa, fara sa ma dezintegrez. Ma simteam atat de putin unitara! Nu ma mai tinea nimic, nu ma mai mentinea nimic. Tot echilibrul meu, toata coeziunea mea interioara, toata armonia mea se dusese. Brusc, in prapastie, in abis. Cazuse, disparuse. M-am adunat incetisor, ca sa pasesc. Sa fac primul pas, pe trotuar, spre scara. Sa nu ma frang, sa nu ma imprastii, sa nu explodez. Nu ma intrebati cum am dormit. Nici cum am adormit. Nici cum m-am trezit. Nici cum am adormit dupa. A doua, a treia, a sasea, a opta, a 14a, a 20-a noapte. Nici cum am trait. Nici cum am mancat, nici cum am vorbit. Nici cum am ras, nici cum am privit in jur. Nu ma intrebati nici macar cum am plans. Nu ma intrebati nimic, e mai bine. Oricum, va anunt eu. Ei bine, acum o saptamana, la implinirea a 4 saptamani, culmea! eram din nou acolo. Simpla coincidenta (? hm)… Cu totul alte scopuri, cu totul alte circumstante. Cu totul alt deznodamant. Am revenit acasa, si am resimtit, coborand din masina, acelasi gol in suflet si in corp. Aceeasi imposibilitate de a ma misca, de a parcurge drumul pana la intrare, de a urca in casa. Aceeasi paralizare, acelasi influx de moarte care-mi invada venele. Nu am povestit asta saptamana trecuta, atunci cand am trait-o. Era prea dureros si prea proaspat. Exact ca si cu ciorba, exact asa, tot asa si la patru saptamani, nu am putut spune ce traiesc in acel moment. Exista acel decalaj, acea traire care ma impiedica sa spun ce simt pana nu se consuma, sau pana nu ma obisnuiesc cu ea… pana nu o imblanzesc. Pana nu mi-o insusesc si nu mi-o asum pe deplin, cu toate durerile sale… Cinci saptamani lungi ca cinci ani de absenta. Cinci saptamani dureroase ca cinci rani deschise. Cinci saptamani goale ca cinci celule de inchisoare. Cinci saptamani arzatoare. Cinci…

In acest moment… – iubesc un baiat, cu cerul si pamantul, pana la capatul capatului si chiar dincolo de acesta, sunt bucuroasa si trista, euforica si apatica, e agonie si extaz, ma arde, ma pustieste, ma inalta; sentiment ce nu se poate. – ma iubeste un alt baiat, de un an jumatate, si vrea sa-mi faca un copil, tot de un an jumate. Nu e nimic intre noi, nu e poveste. El e doar in jur. E printre prieteni.  Eu nu simt acelasi lucru (ca el). Si nici copil nu vreau (de la el). Cateodata ma simt bine ca ma iubeste. Altadata, ma doare asta. E nedrept sa traiasca asta, si ma gandesc cu tristete la ce traieste. – ma iubeste un alt baiat, e departe, vrea sa vina, a marturisit (si asta m-a lovit in moalele capului), ca ma iubeste de 10 ani. Ca ma vedea pura. Ca eram atat de neatinsa incat nici nu putea sa se gandeasca la mine. Ca el bea, fuma hasis si s-a culcat cu atatea fete al caror nume nici macar nu si-l mai aminteste. Iar eu, dincolo de toate astea, eram dragostea lui. Pura. (da, eram excesiv de cuminte… si-n plus, atunci, eram indragostita de Philippe, atat de indragostita incat nici nu vedeam ca pe lume exista si alti barbati. El era singurul pe care-l vedeam, si « orbirea » asta a durat ani de zile) E complicata viata mea. Complicata a fost mereu, mai complicata pare acum. Vreau sa ma iubeasca cel pe care-l iubesc. Sau sa-l iubesc pe cel care ma iubeste. Nu mai vreau in zig-zag, in diagonala, pe linii discontinue. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Te iubesc, iti iubesc tacerile, si trairile, iti iubesc gandurile nerostite si iti iubesc si cuvintele, iti iubesc actiunile, iti iubesc privirile, ochii incomparabili, iti iubesc gesturile, te iubesc cand esti langa mine, in mine, te iubesc cand te vad sau cand te imaginez, te iubesc cand te privesc facand diverse lucruri, iti iubesc inflacararea, si pasiunile, iti iubesc chiar si plictiseala, iti iubesc nerabdarea, iti iubesc indolenta, iti iubesc indrazneala, si-ti iubesc chiar si tupeul, te iubesc in zilele bune si te iubesc in zilele proaste, te iubesc cand esti frumos, si te iubesc cand esti mai putin aratos, te iubesc in costum, te iubesc in blugi, te iubesc gol. Te iubesc cand razi, cand te incrunti, iti iubesc nelinistea, si-ti iubesc dezordinea, iti iubesc pielea, iti iubesc mirosul, iti iubesc gustul, iti iubesc atingerile, te iubesc cand esti exigent, te iubesc cand esti serios si te iubesc si cand te joci. Te iubesc si dimineata, te iubesc si-n vis, te iubesc cand muncesti si te iubesc cand mananci, te iubesc cand mergi si te iubesc cand stai. Iti iubesc prezenta, chiar sa tac langa tine, la cativa centrimetri e o desfatare. Te iubesc cand scrii, cand cugeti, cand decizi, te iubesc cand te dezlantui, te iubesc chiar si cand iti pui oprelisti, (caci le simt si te stiu, in spatele lor), te iubesc cand … Te iubesc oricand. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It