adictie

Am cu adictiile o poveste. Prin nu știu ce miracol, nici nicotina, nici alcoolul, care sunt amândouă foarte adictive, nu mi-au provocat adicție. Și zău, m-am cam jucat în pielea goală pe lângă… cum e vorba aceea trivială, dar directă. Sa o luam cu fumatul. Eu pot sa fumez un pachet in 5 ore și să nu mai fumez de a doua zi, ani întregi. Am făcut așa mereu, in asta am susținut mereu că nu sunt fumătoare, că nu am adicție. Toată lumea spunea de-a lungul anilor, lasă că o să vezi, te va prinde. Ei aș! Recent, am fumat constant. Întâi în octombrie, că eram in vacanta la Veliko Tarnovo. Apoi acasă, că m-a lovit realitatea in cap, am inceput sa locuiesc mai mult prin clinici și spitale, și nu am găsit alta cale de evacuare stres. Deja alcoolul era out de peste un an (din octombrie 2023), și din fericire oricum la mine alcoolul nu a fost niciodată pentru calmare stres. Alcool beam doar la bucurie sau neutră, la supărare nu intra (din fericire, cred). Una peste alta, din octombrie am fumat mereu. Dar am avut perioade în viața mea când fumam, și apoi de a doua zi, iar nu fumam Vineri seara vorbeam cu un prieten bun care începe să îmi spună de spray cu nicotină. Mai stai că nu am adicție la nicotina. Nu, nici la gest, mă enervează să țin cățelul de lesa, telefonul, poșetă, țigară. Mă enervează să țin volanul, țigara.Nu îmi place nici mirosul. Fumez de aiurea, mă prostesc. Nu suport sa fumez in casa. Nu simt nevoia sa fumez dimineața. El nu, ca nu, că sigur am adicție. Și să iau cu spray. Bai, ești nebun, de ce sa dau bani pe spray. Nu am de ce, mă las oricând, fara preaviz. Mi-a strecurat totusi o îndoiala, ca țin la el și zice chestii deștepte, și cam demult insistasem cu fumatul, zic: hait, o fi ca el, ia sa vedem. Mi-a strecurat o îndoiala in suflet, deși știam că nu era adicție inainte. Zic: o fi apărut. Am fumat ultima țigară din acel pachet vorbind cu el vineri seara, acum, 48 de ore după, nu am mai fumat deloc, am Mega la parter până la 0 deschis, am tot fost pe drumuri, ocazii sa cumpar țigări sau sa fumez au fost mii. Nu am niciun imbold, nicio dorința, nicio temere, nicio tremurare, niciun sevraj. Concluzia: nu am adicție. Pot sa fumez sau sa nu fumez, depinde ce îmi doresc. Și asta instantaneu, nu peste 3 zile. Cum ii spuneam și lui, e mai nasol de mine, adictiile mele nu sunt la substanțe concrete, cunoscute, la care ai un răspuns sau o stratagema, spray, etc. Ale mele sunt mai periculoase. Da, știu că sunt singulara, majoritatea oamenilor sucomba la adictiile substanțelor atât de adictive. Da’ eu am in capul meu o certitudine: că nici nu supraviețuiam atâtor drame daca mă învingeau adictiile. Sa luam numai anul 2000: mi-a murit tatăl, soțul (am…

Sigur, v-am lasat sa va uitati pe gaura cheii in viata mea. A fost asa, ca un voyeurism consimtit de mine… Am spus lucruri despre mine, chiar si criptice, franturi din ceea ce traversam, am lasat sa izbucneasca revolte, am exprimat bucurii. Am inflorit, am stralucit ca o stea uneori, alteori m-am stins, sub potopul de lacrimi, pierzandu-mi pana si cuvintele. Mi-am deschis petalele si pistilul, ca intr-o daruire fara margini, m-am bucurat mult, m-am copilarit, mi-am lasat nebuniile sa razbata la suprafata, mi-am desenat zambetele, mi-am lasat lacrimile sa curga, durerile sa apara, enervarile sa transpara. Am iubit, cand voi ma priveati. Am cantat si am ras, cand voi ma priveati. Am scris, cand voi ma priveati. Nu, n-am urat, pentru ca nu stiu sa urasc, nici in intimitate, nici privita. M-am intristat si voi inca ma priveati. M-am demachiat sub privirile voastre. M-am dezbracat si m-am imbracat in alte si alte costume. Mi-am impletit parul. Dar m-am si despletit, gest foarte intim. Am fost ades, descoperita ca Eva. V-ati uitat la mine cand imi era bine si cand imi era rau. M-am dezgolit intr-un fel, sub ochii vostri, care ma priveau avizi, pe gaura cheii. M-ati masurat si m-ati cantarit cu privirile prin gaura cheii. Acea gaura a cheii ramasa deschisa cu voia mea. Stiu ca ati crezut ca nu constientizez. Si totusi, n-am scapat niciodata din vedere acea gaura a cheii prin care ma priveati. N-am uitat nici ca e acolo, nici ca voi sunteti dincolo de ea, posedandu-ma violent prin intermediul atator mii de priviri hulpave, pangarindu-mi sentimentele sau lacrimile. Nu, nu mi-am calculat gesturile. Am fost naturala, in ciuda privirilor voastre violatoare ale intimitatii mele. Dar va dadusem voie, si nu uitam asta niciodata, imi asumam alegerea matur si responsabil. Ei bine, intr-o buna zi, a fost altfel. Cum altfel? Pai altfel. Pur si simplu, am astupat gaura cheii. Pur si simplu, intr-o dimineata, dintr-un simplu gest. Fara sa se fi intamplat ceva anume. Fara vreun resentiment. Pur si simplu, n-am mai cautionat voyeurismul vostru, pe care [recunosc sportiv] vi l-am intretinut pana atunci.  Nu, nu-s ipocrita, stiu, am avut acea gaura a cheii deschisa spre viata mea. Cu voia mea, da. Bun, si intr-o zi, brusc, am inchis-o. Stiti ce s-a intamplat atunci? Haideti, ca stiti… nu va prefaceti! Ati inceput sa protestati. Pana si cei mai tacuti si umbriti urmaritori, cei care aruncau priviri razlete si nu sopteau nimic prin gaura cheii, pana si aceia s-au simtit « furati », frustrati, inselati. Pai cum indrazneam eu sa astup gaura cheii? Cum aveam tupeul sa le iau jucaria? Si in plus, « fara tine e gol ». Da, dar eu nu ti-am promis nimic. Nici tie, nici lui, nici ei. Nimanui dintre voi. Eu nu am semnat niciun contract cu nimeni cum ca intretin atmosfera. Nici ca furnizez entertainment.  Da, stiu, inteleg, e gol. Voi priviti in continuare pe unele gauri de chei, ale altor usi, dar nu exista nimic dincolo. Adica exista, dar e ca si cum…