chef

Ce vreau de la anul asta? Doua lucruri importante. Unul pentru societate, altul pentru mine Cum vrem tot timpul ceva ce nu avem… Eu nu am amintiri din copilarie, si mi se pare trist acest lucru. (desi am o memorie foarte precisa si foarte mare a lucrurilor de la un moment dat incoace). Ieri, vorbind cu cineva, imi spunea ca si-ar dori sa fi uitat amintirile din copilarie. Eu as dori sa le am, desi nu le am, ea ar dori sa nu le aiba, desi le are… Cum e facuta fiinta umana… Cand judeci pe cineva, si mai ales cand arunci cu piatra, gandeste-te bine la tine si asigura-te ca esti l’Abée Pierre sau Maica Tereza, sau macar ceva mai bun decat cei pe care-i judeci. De asemenea, un exercitiu util este si sa te pui in locul lor (asta in cazul in care ai flexibilitate mentala). Daca nu, nu. « Există mai multe feluri de a muri. Se poate încet-încet, se poate gândindu-te la ceva teribil de precis, cum se poate şi fără alte comentarii, aşa, pur şi simplu. După care mai există şi oboseala, dimineaţa, lucrul şi beţia. Mai poţi muri în oglindă, plictisitor, vizibil sau dinainte. Şi poţi muri aici, degeaba, necesar şi obiectiv. Eu, când am intrat în cameră, am văzut că zăceam acolo fiindcă suferisem o combinaţie între tine şi timp. Fiecare cu preferinţele sale. » (Comoara Hestugmitilor) Sunt bune certitudinile, oricat de efemere ar fi ele Am trait sa o aud si pe asta: ne tin retelele de socializare si TV-ul in casa, si de aceea nu iesim sa manifestam. Sa fim seriosi!!!! Scuze ne putem gasi cu tonele. Omul e om, masina e masina. NU NE TINE NIMENI in casa, decat noi insine. Noi alegem sa « militam din fotoliu » in loc sa manifestam pe strada, sau in alte moduri. am asa o senzatie de sfarsit de lume la inceput de an…. De chef de nimic, intr-un fel. Si de chef de multe in alt fel. Brazii mi se par un pic anacronici Eu cred ca educatia sentimentala nu trebuie sa fie explicita, oamenii ar trebui sa o simta mai mult decat sa o invete. Problema e ca aici [n.r. in Romania] suntem un pic {inca} prea arhaici, prea preocupati de concret. Poezia e rezervata unor spatii (temporale sau de loc), foarte precise. Poezia nu are voie sa faca parte din viata. Eu am crescut {vrand-nevrand}, si am si acceptat tara in care traiesc acum, m-am adaptat {nu fara durere}, asa incat imi consum poezia pe terenuri comun admise, sau in intimitate. N-am pretentie sa aduc poezia pe strada, si asa sunt relativ « altfel » decat restul lumii…. Trista e alinierea cu linia de jos, dar asta e, cateodata. Umbrelele sunt foarte sexy, si am o colectie, numai ca atunci cand ploua, n-am niciuna. Cateva sunt ingropate in portbagaj, sub o tona de alte lucruri, toate folositoare, alte cateva sunt acasa, pe hol. Pe strada, deasupra mea, niciuna. Si uite-asa ma ploua. Si cu parul ud…

Imi dau seama ca, in mod straniu, am o stare zilele astea mai mult « ingradita ». Parca mi-a pierit bucuria, iar asta stiu doar eu, pentru ca , exterior, arat vesela, destinsa si puternica. E cam devreme dupa vacanta sa fie deja oboseala. E o stare care-mi displace profund. Si nici sa ma plang nu-mi place. Tendinta ar fi sa ma « inchid ».  As vrea sa citesc ceva si-mi dau seama ca sunt putini oameni pe care-i citesc cu placere, putini oameni destepti pe care ii admir. (teribila lume!)  As vrea sa scriu ceva, si simt ca sunt prea frenetica si prea exterioara, ca nu am starea de a ma aseza de-adevaratelea si a ma concentra pe un subiect. As vrea sa astept soarele, si, desi el iese in fiecare zi, parca nu-mi este suficient. O sa treaca, e un stres de moment. Incerc sa nu ii identific cauza. Mi-e prea teama ca stiu de la ce mi se trage. In plus, zilele trecute, m-a pus naiba sa recitesc texte de acum ceva timp, si mi-au produs un efect atat de puternic ca nu puteam sa adorm, desi eram obosita moarta. As vrea ceva bun si frumos, si nu am si nu stiu, si parca de fapt n-am chef. E o stare de ne-stare. Parca nu ma mai bucura nimic cu adevarat, parca nu mai savurez nimic (eu care sunt « carpe diem », chiar nu ma recunosc). Parca sunt legata de maini si de picioare cu niste sfori invizibile, dar atat de teribil de dure, care nu-mi lasa libertate de miscare.  Nu mi-e nici de… nici de… Si in definitiv, nimic. Nici sa gatesc, nici sa… Reset. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It