Intr-o permanenta lipsa de spatiu, mi-am dat seama ca trebuie sa mai cumpar alte cutii ca sa impachetez alte lucruri si sa le scot din casa. M-am dus la Mr Bricolage pe ultima suta de metri, am bagat cheia in contact la 17.38, iar magazinul se inchidea la 18.00. Asa cum imi sta bine, in urgenta. Cand nu am chef sa fac ceva, imi creez aceasta urgenta, ca sa rezolv totusi. Si mi-am luat cutii. Viata mea e o lunga lupta cu niste cutii…. Mai ales ultimul an, geografic petrecut in trei orase. In fiecare oras am stat cel putin 2 luni.  Si-a trebuit sa ma simt « acasa ». In fiecare oras mi-am cumparat lampa, cani, farfurii, plante. Ca sa ma simt la mine. Lucruri alese de mine. Personalizarea spatiului. Am trait intre facut si desfacut de valize anul trecut. N-a fost simplu. Pana si unei calatoare ca mine, i se luase, si acum atat de tare ma bucur ca nu mai plec nicaieri… Deocamdata. Insa iar trebuie sa fac cutii. Sa impachetez ca sa reglementez. Si in fiecare din cutii este putin din mine, desi, la drept vorbind, nu sunt nicaieri. Sunt doar eu in mine insami, inauntru, si sufletul meu este acolo unde iubeste. In rest, cu cutii, fara cutii, cu astea, cu altele… tot aia e. Pana la urma, plante se gasesc peste tot. Le pot creste din seminte, de mici, am rabdare. Lampi si restul, sunt peste tot…     share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Pare ireal, dar e real. E la mine-n casa 😉 Fotografiat cu telefonul. E catifelat si ireal de frumos. Despre asta (sau si despre asta) vorbesc cand spun despre bucuriile intense. Da, stiu, sunt ciudata, si ma bucur de starea asta. Teoretic, primavara ne condamna la iubire. La mine iubirea n-are anotimp. Imbobocirile se intampla si iarna, cristalizate in zapada modelata, si primavara (firesc), si vara (sub soarele arzator), si toamna, printre copacii desfrunziti. Zarurile s-au rostogolit cum au vrut ursitoarele…. (eu am avut niste ursitoare mai jucause si adoptau metoda zarurilor) si la mine asa au decis. Iubirea sa fie viata, si  invers. Sa nu exist dincolo de iubire, fara ea, sa nu stiu vorbi decat limba asta. Parca ne condamna la iubire, primavara de obicei. O fi pedeapsa cu executare?   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

A venit soarele. Ca si cand nu-l mai asteptam, m-a luat prin surprindere. Fusesera  atat de  multe dimineti gri, una dupa alta, apasatoare, cu griul intens si apasator, incat ma obisnuisem cu ideea ca mai trebuie sa astept. Oricum, ce-aveam sa fac? sa zbor si sa-l aduc eu? As fi facut-o daca se putea. Dar uite ca a venit singur. Si parca orasul e si mai ciudat acum, mai gri, mai prafos. Lumina nu este intotdeauna indulgenta. Exista o cruzime a luminii. Necrutatoare reflectoare, care reliefeaza nu intotdeauna frumosul. Ies la iveala toate imperfectiunile orasului. Tot ce nu e chiar curat, tot ce nu e chiar perfect, si din nefericire, sunt suficiente care se vad acum…. Pandantul luminii este vederea/acceptarea tuturor defectelor orasului. Ma uitam din masina (ca si asa inaintam foarte putin), cat de negre sunt fantanile de pe Bd Unirii. Sigur, n-am fost niciodata admirator al acelor fantani, dar sa le vezi asa, goale, scheletice, in soare, e sinistru. Sunt negre, sparte… Si e doar unul din defectele care schimonosesc fata orasului, scoase la iveala de soarele neiertator. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Inseninari si infloriri va doresc! Dragoste, sanatate si soare! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It