Adolescenta, in clasa a opta,  Traian O.  imi lasa in cutia postala trandafiri. Alta data, mi-i strecura in banca, in spatiul pentru ghiozdane. Imi placeau surprizele astea. Cu Traian n-am avut nimic niciodata, nici macar flirturi copilaresti, (el ma placea, insa), eram serioasa, invatam, n-aveam prieten. In schimb, gesturile lui mi-au incalzit sufletul, si inca si acum, cand ma gandesc…. Candva, mai tarziu, am primit intr-o zi, la birou, un buchet de trandafiri, anonim, fara expeditor, adus de un sofer de taxi. « Curierul » improvizat mi-a spus ca nu poate sa-mi spuna de la cine si ca « va va suna ». N-a sunat niciodata. Sigur, am mica mea banuiala, dar nu s-a manifestat, sa revendice gestul… Poate pentru ca stia ca nu avea sorti de izbanda… Sunt numai doua povesti, printre multe povesti cu gesturi mici care insenineaza, care aduc fericire. Nu stiu daca asta m-a influentat, dar si eu sunt la fel. Ador sa surprind oamenii care-mi sunt dragi, sa le produc bucurie, sa fac gesturi aparent mici care lumineaza ziua si sufletele. Sunt intotdeauna atenta la dorintele si la placerile lor, la povestile lor. Imi place sa fac surprize, sa ii inseninez. Am mereu 16 ani. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Se da urmatoarea imagine, postata de cineva pe Facebook (nu conteaza cine): Si apoi, se observa reactiile comentatorilor la poza asta.  Primele reactii sunt negative, toate. Nu se pot detasa de sordid. « Acolo sunt insecte, sunt serpi, in casa e umezeala, e frig, e urat, sunt tantari, e igrasie », etc. Casuta este ca in povesti, dar toti o luau la propriu, la puricat, la disecat, ca si cum trebuia sa se mute acum si aveau o problema cu umiditatea. Oricum aveau ochiul antrenat sa vada partea rea a lucrurilor, si-l foloseau din plin. Fie ca « strugurii sunt acri », fie ca pur si simplu vedeau raul, inaintea oricarei posibilitati de bine. Ca si cand nu ar fi suficient ca traiesc zi de zi in Romania.  Sa nu te poti detasa de realitate ca sa poti visa, mi se pare foarte trist. Sa ai nevoie sa invoci numai partile rele pentru a minimiza ceva cu potential de poveste, mi se pare aproape o boala, o saracie sufleteasca, o durere, o buba. I-am privit mai multe ore, cum isi revarsa tristetile si veninul. Aveam senzatia ca particip la un experiment psihologic pe viu. « Spuneti ce va trezeste in minte imaginea aceasta. » Uneori chiar am senzatia ca traim intr-un mare sanatoriu. Si intrucat ei sunt mai numerosi ca noi, nu stiu daca totusi nu cumva ne-au declarat nebuni pe noi. Ei sunt betegi sufleteste. Nu iubesc, ci socotesc: calculeaza sansele de reusita. Sunt incapabili sa viseze. Iau lucruri nemestecate… Cauta pe Google retete pentru orice (« cum sa pastrezi o relatie »). Inghit, in schimb, gogosi despre fericire, desi nu-s in stare sa vada lumina si bucurie. N-au aripi, dar vor sa zboare. E o lume foarte trista…   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Exista milioane de fiinte extraordinare  pe care nu le intalnim. Sunt mii de oameni misto cu care nu ne intersectam. Ai fi putut sa fii unul dintre ei. Dar… n-a fost sa fie sa nu fie. Viata e surprinzator de frumoasa si ii sunt recunoscatoare.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

« Ma fascinezi, nu ti-am mai zis » In ce sens? da, nu mi-ai mai zis. « Ai un curaj nebun. E  parte din farmecul tau, recunosc. Te-as uri daca te-ai schimba. Ma fascineaza daruirea ta. » Uite-asa, uneori, unele discutii cu oameni care te cunosc demult, de multi ani, iti dezvaluie laturi ale tale pe care aproape ca nu ti le marturiseai nici tie insati.  Mai era « esti omul cu cel mai slab instinct de conservare pe care-l cunosc. Analizezi foarte bine situatiile, dar nu se declanseaza instinctul de conservare. » Poate pentru ca mie instinct de conservare imi suna ades ca « egoism ». E o autoprotectie, e ceva ce faci doar pentru tine, nu e altruism, nu e daruire, nu e deschidere spre lume, spre ceilalti. E fuga, e inchidere, e egoism… Curaj? trista e lumea daca daruirea este curaj, daca abandonul in fata iubirii este curaj, daca deschiderea fata de oameni si lume este curaj… Eu altfel nu stiu sa traiesc, nu stiu daca e curaj.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It