trandafiri

Adolescenta, in clasa a opta,  Traian O.  imi lasa in cutia postala trandafiri. Alta data, mi-i strecura in banca, in spatiul pentru ghiozdane. Imi placeau surprizele astea. Cu Traian n-am avut nimic niciodata, nici macar flirturi copilaresti, (el ma placea, insa), eram serioasa, invatam, n-aveam prieten. In schimb, gesturile lui mi-au incalzit sufletul, si inca si acum, cand ma gandesc…. Candva, mai tarziu, am primit intr-o zi, la birou, un buchet de trandafiri, anonim, fara expeditor, adus de un sofer de taxi. « Curierul » improvizat mi-a spus ca nu poate sa-mi spuna de la cine si ca « va va suna ». N-a sunat niciodata. Sigur, am mica mea banuiala, dar nu s-a manifestat, sa revendice gestul… Poate pentru ca stia ca nu avea sorti de izbanda… Sunt numai doua povesti, printre multe povesti cu gesturi mici care insenineaza, care aduc fericire. Nu stiu daca asta m-a influentat, dar si eu sunt la fel. Ador sa surprind oamenii care-mi sunt dragi, sa le produc bucurie, sa fac gesturi aparent mici care lumineaza ziua si sufletele. Sunt intotdeauna atenta la dorintele si la placerile lor, la povestile lor. Imi place sa fac surprize, sa ii inseninez. Am mereu 16 ani. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Pentru ca e o completare excelenta la postarea de mai jos, iata ceva frumos de ascultat. Si va repet: cred in iubire, in respect, in evolutie impreuna, si in placerea infinita de a sta langa celalalt, pe viata, oglindindu-te in ochii sai, si oglindindu-l in tine insati, oferindu-i universul tau si facand parte din universul sau. Eu in gradina ta de trandafiri, si tu intr-a mea, cautand zilnic frumusetea. Bucurandu-ne zilnic unul de altul si de ceea ce vedem in jur. Strangandu-ne de mana si asta umplandu-ne de fericire. Mergand umar la umar si privind in aceeasi directie. Contempland impreuna un trandafir… si acest gest, in aparenta simplu, facandu-ne sa ne simtim miraculosi. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Astazi am aflat (de la o prietena din lista mea de Facebook), ca unii oameni au gasit « minunata » idee de a imprima diverse pe trandafiri: logo-uri, texte, sclipici, imagini. Ne-am infiorat impreuna de kitsch-ul demersului, si ne-am intristat de faptul ca exista clienti pentru acest lucru. Si brusc, mi-am reamintit de acel buchet de trandafiri albi, primit intr-o primavara, acum 2 ani, la birou. Buchetul era superb, minunat. Simplu si elegant. Cinci trandafiri albi, perfecti, cu verde in jur si o hartie simpla, rosie. Daca perfectiunea s-ar ilustra prin diverse imagini, aceasta ar putea fi una dintre ele. Mi i-a inmanat, la poarta (caci aveam birou intr-o vila pe o strada de langa Pache Protopopescu, pe atunci), nu un curier, ci un sofer de taxi. Buchetul nu continea nicio indicatie privitoare la expeditorul sau. Nicio scrisoare, nicio carte de vizita, nici macar un nume sau niste initiale. L-am intrebat, evident, pe soferul de taxi, de la cine sunt. A spus ca a fost rugat sa nu spuna, si ca doar i-a adus. Si a mai adaugat: « Va va suna el ». Nu m-a sunat niciodata, in continuare nu stiu cine e anonimul si discretul expeditor. Evident, am mica mea banuiala, pe care, la un moment dat, am incercat sa mi-o verific, printr-o intrebare… Probabil am nimerit-o. Povestea se opreste aici, adica partea pe care doream sa o dezvalui. Buchetul acesta e una din imaginile superbe ale vietii mele. Mult timp a fost desktop la unul din telefoanele mele mobile, si ar mai fi si in ziua de azi, daca acel telefon n-ar fi cazut pe jos, facandu-se bucati. Mi-am amintit azi de acei trandafiri. Poate faptul ca mi-au fost daruiti e doar un retur al destinului, un lucru din acela pe care soarta il face ca sa-ti trimita un semn, un zambet… In alta viata, in alt timp, in alta dimensiune, in alt univers, paralel, dar existent, eu am fost aceea care punea zilnic trandafiri undeva cuiva. Cuiva cu care eram intr-o poveste de dragoste de doi ani. O poveste in curs, deci nu perioada « ante », nu tatonarea, nu cucerirea. Era povestea in deplinatatea ei. Dar eu asa simteam… Si faceam 20 km zilnic cu masina ca sa-i pun pe masina acel trandafir. Ceea ce dovedeste ca nu, lucrurile nu se erodeaza. Adica, desi in relatie, simteam ca trebuie sa avem grija amandoi, sa ne « recucerim », sa ne zambim zilnic. Poate ca acest buchet, peste ani, alb, ireal de frumos, a fost un fel de retur al destinului, un clin d’oeil, adica asa 😉 Si-apoi, eu sunt aceeasi. Eu si azi  simt pana in strafunduri, scriu scrisori, le trimit… Deci inteleg gestul. In discutia de pe Facebook, unele femei se plangeau ca n-au primit niciodata flori in mod anonim. Dar este un gest generic. Sunt sigura ca fiecare fata are « buchetul ei de trandafiri » undeva in trecut, in prezent sau in viitor. Altele se plangeau ca nu mai primesc trandafiri, desi la inceputul relatiei gesturile erau asa… Eu cred din tot…