Parcare Budapesta Priviti si reflectati. Si am zis Budapesta, nu Paris, nu Londra, nu New York, nu pe Marte. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

… sau sa-ti tii gura, mai pe romaneste. [cuvant inainte: N-o sa ma auziti des spunand din astea, dar aici se impunea…] E clar. Bernard Kouchner, ministru al Afacerilor Externe si Europene in guvernul Fillon, din 2007, a baut apa dupa Cseke Attilla, ministrul roman al Sanatatii. Azi a facut o declaratie. Cica s-a gandit sa demisioneze. Dar n-a demisionat. Stimati domni, de ce mai spuneti asta? Cand esti intr-o functie publica, ori demisionezi, ori nu demisionezi. Faptele conteaza, nu vorbele. Nu foloseste nimanui ca « te-ai gandit tu sa demisionezi« . « M-am gandit sa demisionez » e un pur non-sens. Atentie! Nu vorbesc de fondul problemei. Nu spun ca ministrul Kouchner ar fi trebuit sa demisioneze, nu judec situatia in sine. Spun doar ca din punctul de vedere al unui om politic ocupand o functie publica, declaratia « m-am gandit sa demisionez, dar nu o fac« , e cel mult demna de un articol in « Le canard enchaine » sau in presa de cancan. Sau poate fi rostita cu titlu anecdotic intre omul politic respectiv si prietenii lui, la un pahar de vorba. Sau poate fi marturisita sotiei, inainte de culcare, pe perna. Insa declaratia publica « m-am gandit sa demisionez, dar nu am facut-o« , e cel putin stupida. N-are niciun sens, ba chiar te afunda. Este din categoria « daca taceai, filosof ramaneai« . Ma asteptam la mai multa abilitate politica din partea unui om cu atata vechime, ca sa nu o numesc experienta, ca nu se vede… Sa nu uitam ca el este cel care a facut fata crizei de comunicare si imagine iscata cu afacerea « sacii de orez ». (Nu intru in detalii, decat daca cineva le doreste, aveti povestea aici) Din valurile acelui mini scandal, a reusit sa iasa… Cum sa faca asemenea elementare greseli de comunicare politica? Nu e un tanar cu cas la gura, nu e de azi-de ieri, in politica, ci de 50 de ani, din 1960! Iar functii in ministere ocupa din 1988, de cand a fost secretar de stat in primul guvern Rocard. Bun, am inteles faptul ca in  politica damboviteana se spun tot felul de enormitati si aberatii. Acest fapt il pun pe seama celor abia 20 de ani de dupa comunism. O imaturitate politica a tarii, a electoratului, un nivel scazut al politicienilor. Lumea inghite orice galusca… Dar acolo, intr-o tara matura, cu o politica la nivel normal…cum sa spui asemenea aberatie? Nu pot decat sa-mi explic ca, mai tare decat antraxul, gripa aviara, gripa porcina, vaca nebuna si virusul West Nile, stupiditatea se transmite intre oamenii politici. Probabil paharul pe care-l are in fata in fotografia pe care o vedeti e cel din care tocmai bause Cseke. « M-am gandit sa demisionez, dar n-am facut-o« . Nu zau? Fite si figuri de fecioara rusinoasa… Ca sa te rugam sa ramai, sau de ce ne spui asta? Ca sa tremuram ca pleci? Ca sa te retinem? Ca sa recitam in cor:  » O, ramai, ramai la mine,/ te iubesc atat de mult, /ale tale doruri multe, /numai eu stiu sa le-ascult« ? Nu, nu asa! Extemporal: Cher Bernard si draga Cseke, pixul in mana…

Intre blocuri, in cartierul meu, azi, mergand cu masina, am observat o naveta, aruncata… Mi-a atras, evident, privirea, in primul rand, gramada de gunoaie aruncate absolut aiurea, la un colt de trotuar (deh, civilizatia si respectul!), insa cand am vazut ce fel de naveta era, m-a pufnit rasul. Unii oameni au pastrat in casa navete cu sticle de Pepsi Cola asa cum erau cand eram eu copil…. Dumnezeule! :))) Eh, si iata niste sticle murdare si antice de Pepsi, pe post de madelena lui Proust… ==> copilaria… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Desi sunt mandra ca sunt romanca, sa ne intelegem de la inceput, ca sa nu-mi sara in cap unul si altul, ma sperie din ce in ce mai mult unele trasaturi ale poporului meu. Despre unele am vorbit deja: incapacitatea de a actiona, lipsa de respect. Astazi m-a frapat disperarea pentru mancare. La jurnalul tv, o stire despre romanii care pleaca, dupa vacanta de vara, inapoi la munca in occident si care stau la coada in vama. La intrebarea reporterului: « ce v-ati luat cu dvs », aud ingrozita  ca si-au luat pui congelati « ca sa tina pana in Italia« . Pui congelati? S-au terminat puii in Italia? Doamne, ce disperati ne reprezinta in afara granitelor! Nici nu indraznesc sa-mi inchipui cum se comporta in viata cotidiana acesti oameni, pe care atat ii duce capul: sa care pui din Romania in Italia, in portbagajul de la masina. Mai urmeaza sa care cartofi, si nu m-ar mira sa aud intr-o zi si asta! Suntem o natie de disperati. E ca intr-un film de Kusturica. Problema e ca nu e film, ci jurnalul TV.  Apropo de aceeasi idee, cineva mi-a povestit urmatoarele: « In urma cu cativa ani, am mers la un training in Cehia. Eram un grup de vreo 30 de romani. Acolo am fost cazati intr-un bloc cu 12 etaje (apartinea de compania la care lucram). La 500 de m de blocul unde stateam, era un hipermarket (Tesco). Cand am mers acolo prima oara, am fost socati. Preturile erau extrem de mici. Magazinul avea program non stop, asa ca romanii cumparau mancare MASIV.  Ca sa ajungem la magazin, trebuia sa mergem pe langa o autostrada foarte circulata. Preturile fiind extrem de mici, grupul acesta de romani facea cumparaturi aproape continuu. Vedeai romanii cu caruciorul de la hipermarket pe trotuarul de langa autostrada, pana la liftul blocului. Cehii erau socati… La fel de socati au fost si cand au pus un automat de cafea in holul de la intrarea in bloc. De ce? Pentru ca nu se asteptau ca la orice ora din zi si din noapte sa fie coada la cafea. Bineinteles, toti erau romani. » Am fost absolut intristata de o asemnea poveste. I-am si vizualizat, la propriu. Ca furnicile,  fir continuu pe langa autostrada pana la bloc, zi si noapte. Cred  ca nici natiile cele mai flamande din lume nu fac asa ceva. Eu pot sa inteleg unele temeri si frustrari la cei care au trait penuriile din magazine, insa totusi ! Acestia, din poveste, erau niste oameni de un anumit nivel, probabil angajati la o multinationala, pentru ca au fost trimisi la training in strainatate, si firma probabil destul de importanta, caci avea bloc propriu… E infiorator. Ce motiv au oameni de 30-40 de ani, si de un anumit nivel social, sa faca asta ? Imi amintesc si de un amic, care acum cativa ani imi povestea ca se aprovizioneaza de la supermarket cu baxul de ulei, ca acasa are intotdeauna un bax intreg, neinceput,  si unul din care consuma. Iar daca  incepe…