Dupa episodul 1 din ce mai arunca romanul, va prezentam episodul al doilea,  sub-intitulat: « Da-le dracu’ de carti, cui i-or folosi? Da-le afara din casa, nu vezi ca numai praf prind? » Pe o strada linistita cu vile, din nordul Bucurestiului. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Pentru ca am reflectat de ceva timp la subiectul asta, cred ca merita sa aprofundez un pic. Cineva spunea ca romanii sunt mitocani sau indoielnici, pentru ca « exemplul pozitiv vine de sus. Cei mici imita doar. » Eu nu cred asta. Ba chiar inclin sa cred invers, si anume ca omul pus in functia de sus este de o calitate indoielnica din cauza ca multi oameni mici au considerat ca e potrivit sa-l propulseze in acea functie, asa cum e, mitocan, etc, pentru ca le seamana. Este o imagine in care ei se regasesc. Le seamana, deci. Cat despre faptul ca daca cei de sus sunt mitocani, e scuzabil sa fie si cei mici, iar nu sunt de acord deloc. Nu e mai putin grav sa furi si tu, pentru ca fura si altul. Nu e mai putin grav sa minti si tu pentru ca minte si altul. Poti sa fii om si civilizat chiar daca cei mari sunt in halul asta. Daca te consideri “dezlegat” si liber de a face orice, doar pentru ca presedintele e mitocan, mitoman, plangacios, gaunos, e trist. Presedintele, la un moment dat, intr-un fel sau altul, va pleca. Poporul ramane. Daca poporul perpetueaza aceste comportamente (prin asa zisa putere in stat, presa), vor alege un alt presedinte dupa chipul si asemanarea lor. Adica n-am rezolvat nimic, pe scurt. Asta e marea nenorocire. Vom perpetua alegerile gresite daca nu schimbam lucrurile jos, la scara mica. Desigur, pestele de la cap se impute, insa insanatosirea societatii se face cu fiecare bucatica a ei, eu asa cred. E discutabil ca nu poti fi bun sau macar etic, daca cei de sus nu sunt. Dupa rationamentul asta, am deveni toti niste mitocani, hoti, mincinosi, etc, si ne-am simti nevinovati, pentru ca asa sunt mai marii nostri. Insa sunt si unii care pot si fara exemplu de sus. Poate ca le-a fost de ajuns exemplul parintilor, sau ceea ce au inteles ei, mai tarziu, singuri, din viata. Cum si-au delimitat binele si raul. Si da, din pacate, eu cred ca e mai degraba invers. Adica faptul ca oamenii sunt de proasta factura ii face sa aleaga pe cineva in care se pot regasi, oglindi. Nu tintesc mai sus. Vor unul aidoma lor, pentru a-si legitima propria nicmicie, propriile lucruri indoielnice. Eu cred ca intai trebuie sa schimbam jos ca sa putem visa sa se schimbe ceva sus. Candva, acum cateva luni, intr-o discutie, un prieten facea o observatie foarte justa. »Uita-te la americani. Au avut mereu presedinti frumosi, sau macar prezentabili. Noi alegem un urat, pentru ca nu ne complexeaza, ne regasim in el. Nu visam mai sus, luam unul cu care ne putem identifica. » share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Exista pe Facebook tot felul de oameni. Dupa ce i-am observat si analizat pe cei care vorbesc doar de dragul de a vorbi, am observat si alte categorii de oameni. Exista, de pilda, unii care iti trimit friend request, le dai accept, apoi luni de zile nu spun nimic. Ca si cand nici n-ar exista. Te si intrebi de ce au dorit sa te aiba in lista. Poate pentru ca raspunsurile tale la o discutie de la un prieten comun li s-au parut interesante, poate le-au placut si le-ai parut suficient de interesant incat sa te adauge in lista lor. Dupa aceasta prima impresie, fac gestul de a trimite un friend request, insa ulterior nu interactioneaza deloc cu tine. Nici comentarii, nici macar un timid like. Ai putea presupune ca nici nu intra pe FB, nu numai ca nu te citesc, atat sunt de tacuti. Si totusi, ai sa fii mirat: unii dintre ei sunt cei mai fideli si avizi urmaritori ai postarilor tale. As fi trait fara sa descopar niciodata asta, daca n-as fi plecat doua saptamani, in care am lipsit complet de pe internet. Am fost (placut !) surprinsa sa vad ca m-au cautat, mi-au scris oameni despre care habar nu aveam ca ma urmaresc. Am fost magulita sa aud ca ma citesc, chiar daca in tacere. Aproape ca mi-au fost mai dragi decat  «ai mei ». Poate pentru ca ai mei ma urmaresc pentru ca ma stiu, ne vedem in viata reala, plang pe umarul lor si ei pe al meu, radem impreuna… avem diverse lucruri in comun, interese asemanatoare, activitati impreuna. Insa interesul totalilor necunoscuti este neconditionat de niciun interes sau motiv din lumea reala. Am facut aceasta constatare in iunie, insa am scris aceasta observatie mult mai tarziu, la cateva luni dupa ce facusem descoperirea, ca status in Facebook. Unii au emis ipoteza ca cei care citesc in tacere, sunt poate timizi. Posibil. Dar stiam, din experienta mea de 12 ani de internet, ca virtualul dezinhiba, ca permite pana si timizilor sa se exprime. Acestia prind curaj in spatele ecranului. Altii mi-au atras atentia ca «nu intotdeauna vezi ori stii cine te mai citeste…la money chanel crezi tu ca cei ce se uitau iti desenau undeva degetul, ca sa-i poti numara spre satisfactia unora, ori altora?…si cei tacuti se numesc prieteni! » Sigur ca si cei tacuti se numesc prieteni ! Insa like-urile sau comentariile nu sunt nici pentru amorul propriu (am alte domenii si ocazii in care sa mi-l hranesc !), nici pentru vreo competitie (cine are mai multe comentarii! :P). Like-urile si comentariile sunt un feed-back. E neplacut sa ai senzatia ca vorbesti de unul singur. Este bine sa ai parteneri de discutie! Chiar si in contradictoriu ! De fapt, mai ales in contradictoriu ! pe aceia ii pretuiesc intr-un mod deosebit. Bineinteles, pe aceia care au o argumentatie. Nu pe cei care injura pentru ca nu sunt capabili sa poarte o discutie cu cineva care are alta parere decat ei… Insa discutia cu un interlocutor care nu e…