cina

​Am prins 14 pokemoni și sunt nivelul 4. Am început acum 12 ore, timp în care am făcut muuuulte altele. Plaja, cina la restaurant, plimbari in doi, discutii politice, etc. Fără îndoială la București nu voi mai juca deja. Oricum îmi pare simpluț,  tarotul pe care îl joc cu francezii e mult mai strategic 🙂 Pokemon Go nu mi se pare deloc adictiv. Nu implica suficientă gândire și logica așa încât sa mă poată « prinde ». Iar la București vânez pokemoni de ceva ani…. Bineînțeles ca mă numesc Mirandolina, ca sunt blondă și îmbrăcată în roșu.  PS. Frate, n-ai văzut așa tupeu. Pokemonul ăsta în farfuria mea de musaca. Nu mai exista respect… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Am primit un cadou genial… insotit de o carte de vizita. Un om de zapada, culeasa atunci si modelata,  pe care mi l-a livrat chelnerita pe masa restaurantului unde cinam, de la un domn… A fost emotionant. Trebuie sa recunosc ca e cel mai frumos cadou pe care l-am primit de ani buni incoace. Pacat ca e efemer. Recunosc ca m-a impresionat si pentru ca un om necunoscut a facut exact tipul de gest pe care le fac eu din dragoste, si este total neasteptat din partea altcuiva, care nu ma stie deloc, in plus… Adica ma stie: doar vizual 🙂 Emotii…. 🙂 si cumva, mi-a activat solidaritatea indragostitului. Il inteleg, caci iubesc, si simt 😉 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Desi sunt mandra ca sunt romanca, sa ne intelegem de la inceput, ca sa nu-mi sara in cap unul si altul, ma sperie din ce in ce mai mult unele trasaturi ale poporului meu. Despre unele am vorbit deja: incapacitatea de a actiona, lipsa de respect. Astazi m-a frapat disperarea pentru mancare. La jurnalul tv, o stire despre romanii care pleaca, dupa vacanta de vara, inapoi la munca in occident si care stau la coada in vama. La intrebarea reporterului: « ce v-ati luat cu dvs », aud ingrozita  ca si-au luat pui congelati « ca sa tina pana in Italia« . Pui congelati? S-au terminat puii in Italia? Doamne, ce disperati ne reprezinta in afara granitelor! Nici nu indraznesc sa-mi inchipui cum se comporta in viata cotidiana acesti oameni, pe care atat ii duce capul: sa care pui din Romania in Italia, in portbagajul de la masina. Mai urmeaza sa care cartofi, si nu m-ar mira sa aud intr-o zi si asta! Suntem o natie de disperati. E ca intr-un film de Kusturica. Problema e ca nu e film, ci jurnalul TV.  Apropo de aceeasi idee, cineva mi-a povestit urmatoarele: « In urma cu cativa ani, am mers la un training in Cehia. Eram un grup de vreo 30 de romani. Acolo am fost cazati intr-un bloc cu 12 etaje (apartinea de compania la care lucram). La 500 de m de blocul unde stateam, era un hipermarket (Tesco). Cand am mers acolo prima oara, am fost socati. Preturile erau extrem de mici. Magazinul avea program non stop, asa ca romanii cumparau mancare MASIV.  Ca sa ajungem la magazin, trebuia sa mergem pe langa o autostrada foarte circulata. Preturile fiind extrem de mici, grupul acesta de romani facea cumparaturi aproape continuu. Vedeai romanii cu caruciorul de la hipermarket pe trotuarul de langa autostrada, pana la liftul blocului. Cehii erau socati… La fel de socati au fost si cand au pus un automat de cafea in holul de la intrarea in bloc. De ce? Pentru ca nu se asteptau ca la orice ora din zi si din noapte sa fie coada la cafea. Bineinteles, toti erau romani. » Am fost absolut intristata de o asemnea poveste. I-am si vizualizat, la propriu. Ca furnicile,  fir continuu pe langa autostrada pana la bloc, zi si noapte. Cred  ca nici natiile cele mai flamande din lume nu fac asa ceva. Eu pot sa inteleg unele temeri si frustrari la cei care au trait penuriile din magazine, insa totusi ! Acestia, din poveste, erau niste oameni de un anumit nivel, probabil angajati la o multinationala, pentru ca au fost trimisi la training in strainatate, si firma probabil destul de importanta, caci avea bloc propriu… E infiorator. Ce motiv au oameni de 30-40 de ani, si de un anumit nivel social, sa faca asta ? Imi amintesc si de un amic, care acum cativa ani imi povestea ca se aprovizioneaza de la supermarket cu baxul de ulei, ca acasa are intotdeauna un bax intreg, neinceput,  si unul din care consuma. Iar daca  incepe…