perfecte

Uneori, spui lucruri atat de frumoase, atat de calde si de intense in simplitatea lor, incat m-as cuibari la adapostul lor si as dormi acolo, aparata de toate relele lumii. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Vino, intra, te rog. Aseaza-te bine aici, sa-ti fie confortabil. Priveste in jur. Sa-ti aduc un ceai? Negru? Verde? Iasomie? Priveste, observa si intreaba tot ce doresti. N-ai limite, ai voie sa pui orice intrebare. Iti voi raspunde la orice. Nu te grabi. Avem tot timpul din lume. Aici si-n vecii vecilor. S-a deschis usa secreta a unei eternitati. Bine ai venit! Bine ai ajuns! Deci, intra! Nu, nu pasi pe varfuri! Treci pragul si indrazneste sa iei loc in sufletul meu! Ti-e deschis. Intrarea e o poarta secreta, cu cifru, bine mascata, pe care numai initiatii o gasesc. Tu, de buna seama, esti extraordinar, daca ai gasit instinctiv drumul, daca ai zarit culoarul secret si lumina care izvora de acolo, daca ai apucat-o pe acea cale, daca ai stiut sa privesti in asa fel incat cifrele din coduri s-au potrivit si usile s-au deferecat, cu un zgomot cristalin, deschizandu-se in fata ta. Atunci, te rog ia loc, esti invitatul meu special. Cu statut de gazda. De rege. Tot ce e inauntru este implicit al tau. Asa ca poti atinge, poti intreba, poti muta lucrurile din loc. Ai voie sa-mi redecorezi sufletul, de vreme ce ai patruns aici. Poti aduce plante, poti colora lucrurile in nuantele care-ti sunt pe plac. Poti schimba locul divanului, al rafturilor cu carti, poti aduce perne de diferite culori si marimi. Ma voi ghemui in ele, insusindu-mi-le, invatandu-le culorile si textura. Le voi adulmeca, le voi mangaia, le voi adopta. Poti sa-mi spui povesti, sa ma inveti limbi straine. Am sa ascult si sunt dornica sa invat. Voi invata din privirile tale, ele spun mult. Din gandurile tale, pe care le aud. Din gesturile tale. Din mimica ta. Din zambetele tale si din grimasele tale. E perfect. E liniste, e calm, e cald la mine in suflet, gratie tie. Ia loc, te rog, instaleaza-te confortabil. Ti-am adus un ceai. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Au cantat greierii toata noaptea, asa cum toate noptile de vara asta au cantat. Parca au fost mai sonori. Sau poate am avut eu urechi pentru ei? Am fost, poate, mai disponibila sa-i aud, mai putin grabita, mai putin precipitata, mai putin scufundata in visele mele? Spre dimineata, se crapa de zi, mijeste lumina, cerul devine roz, iar greierii sunt inlocuiti de cantecul pasarilor, de ciripitul gures al vrabiilor.  Dupa greieri, e randul pasarilor, in linistea absoluta a diminetii bucurestene. Trezita devreme, ascult si reflectez ca e o buna ilustrare metaforica: viata e o continua schimbare, de mediu inconjurator, de sunete, de intamplari, de scene. In jurul nostru decorul se schimba, dar si actorii; oamenii vin si pleaca, evoluam, uneori in continuitate, alteori in salturi. N-am sa spun ca totul ni se intampla cu un scop, desi probabil asa este. Spun insa ca invatam din fiecare lucru, chiar fara sa constientizam, cateodata. Si urcam o treapta, pas cu pas. Uneori, pasi mai mici, mai inghesuiti, alteori, pasi de urias. Zgomotele urbane vin mult mai tarziu.  Abia dupa rasarit incep sa se auda camioanele de gunoi, oamenii isi pornesc masinile ca sa plece la munca. Orasul se trezeste, incet, ca o fiinta uriasa cu mii de brate, mii de inimi, mii de ochi. Se dezmorteste,  se intinde, se ridica. Si apoi alearga. Zgomotele se modifica iar, pasarile tac, sau poate sunt doar acoperite de restul zarvei. Inca o zi in care ne modificam, evoluam, o zi in care traim, zambim, simtim, iubim, invatam. Plangem, radem, suferim, acumulam, intelegem. Urcam trepte… in fuga sau pe indelete, doua cate doua sau bâjbâind. Dar urcam! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Stiu ca nu-i frumos sa razi de oamenii care fac un efort sa vorbeasca o limba straina ca sa se inteleaga cu tine, da’ bulgaroaica e prea comica. Asta numesc francezii « parler comme une vache espagnole »: « Hello, the hotel’s name is / / xxxxx / / have inernet connection in rooms only gives access code:) soryy we offered you food but you want to eat where the local in Sveti Vlas, what nationality you are,? thank« . {nota: acesta este, mot a mot, ultimul email primit de la ea, in aceasta seara} Nu cred ca o sa ne intelegem, si nici macar nu-mi pare rau. Acum recurge, probabil, in scris, la Google Translate, in vorbire, o sa taca. O sa fie o vacanta odihnitoare. Cele mai odihnitoare vacante sunt cele in care NU VORBESC si NU FAC EFORTURI sa inteleg ce vorbesc cei din jur. Practic, 7 zile nu voi vorbi si nu ma voi simti tinta nimanui de discutie. Abia astept. Am sa citesc, am sa stau la soare, am sa fac baie, am sa dorm, am sa scriu, am sa visez. Am sa citesc, am sa stau la soare…. 🙂 si tot asa, pe repeat 🙂 Am nevoie de asta, urmeaza un an greu. Crunt. Nu mi-e frica, doar sunt constienta de ce ma asteapta… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It