Dimineti urbane

30 août 2011

Au cantat greierii toata noaptea, asa cum toate noptile de vara asta au cantat. Parca au fost mai sonori. Sau poate am avut eu urechi pentru ei? Am fost, poate, mai disponibila sa-i aud, mai putin grabita, mai putin precipitata, mai putin scufundata in visele mele?

Spre dimineata, se crapa de zi, mijeste lumina, cerul devine roz, iar greierii sunt inlocuiti de cantecul pasarilor, de ciripitul gures al vrabiilor.  Dupa greieri, e randul pasarilor, in linistea absoluta a diminetii bucurestene.

Trezita devreme, ascult si reflectez ca e o buna ilustrare metaforica: viata e o continua schimbare, de mediu inconjurator, de sunete, de intamplari, de scene. In jurul nostru decorul se schimba, dar si actorii; oamenii vin si pleaca, evoluam, uneori in continuitate, alteori in salturi. N-am sa spun ca totul ni se intampla cu un scop, desi probabil asa este. Spun insa ca invatam din fiecare lucru, chiar fara sa constientizam, cateodata. Si urcam o treapta, pas cu pas. Uneori, pasi mai mici, mai inghesuiti, alteori, pasi de urias.

Zgomotele urbane vin mult mai tarziu.  Abia dupa rasarit incep sa se auda camioanele de gunoi, oamenii isi pornesc masinile ca sa plece la munca.
Orasul se trezeste, incet, ca o fiinta uriasa cu mii de brate, mii de inimi, mii de ochi. Se dezmorteste,  se intinde, se ridica. Si apoi alearga. Zgomotele se modifica iar, pasarile tac, sau poate sunt doar acoperite de restul zarvei.

Inca o zi in care ne modificam, evoluam, o zi in care traim, zambim, simtim, iubim, invatam. Plangem, radem, suferim, acumulam, intelegem. Urcam trepte… in fuga sau pe indelete, doua cate doua sau bâjbâind. Dar urcam!