rafturi

Vino, intra, te rog. Aseaza-te bine aici, sa-ti fie confortabil. Priveste in jur. Sa-ti aduc un ceai? Negru? Verde? Iasomie? Priveste, observa si intreaba tot ce doresti. N-ai limite, ai voie sa pui orice intrebare. Iti voi raspunde la orice. Nu te grabi. Avem tot timpul din lume. Aici si-n vecii vecilor. S-a deschis usa secreta a unei eternitati. Bine ai venit! Bine ai ajuns! Deci, intra! Nu, nu pasi pe varfuri! Treci pragul si indrazneste sa iei loc in sufletul meu! Ti-e deschis. Intrarea e o poarta secreta, cu cifru, bine mascata, pe care numai initiatii o gasesc. Tu, de buna seama, esti extraordinar, daca ai gasit instinctiv drumul, daca ai zarit culoarul secret si lumina care izvora de acolo, daca ai apucat-o pe acea cale, daca ai stiut sa privesti in asa fel incat cifrele din coduri s-au potrivit si usile s-au deferecat, cu un zgomot cristalin, deschizandu-se in fata ta. Atunci, te rog ia loc, esti invitatul meu special. Cu statut de gazda. De rege. Tot ce e inauntru este implicit al tau. Asa ca poti atinge, poti intreba, poti muta lucrurile din loc. Ai voie sa-mi redecorezi sufletul, de vreme ce ai patruns aici. Poti aduce plante, poti colora lucrurile in nuantele care-ti sunt pe plac. Poti schimba locul divanului, al rafturilor cu carti, poti aduce perne de diferite culori si marimi. Ma voi ghemui in ele, insusindu-mi-le, invatandu-le culorile si textura. Le voi adulmeca, le voi mangaia, le voi adopta. Poti sa-mi spui povesti, sa ma inveti limbi straine. Am sa ascult si sunt dornica sa invat. Voi invata din privirile tale, ele spun mult. Din gandurile tale, pe care le aud. Din gesturile tale. Din mimica ta. Din zambetele tale si din grimasele tale. E perfect. E liniste, e calm, e cald la mine in suflet, gratie tie. Ia loc, te rog, instaleaza-te confortabil. Ti-am adus un ceai. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

File din periplul ultimelor mele zile.  Printre multe alergaturi fastidioase, intru intr-un magazin, in graba, sa cumpar ceva, necesar. Printre rafturi, pragmatic cautand din priviri, grabita, ceea ce-mi era de trebuinta, imi cad ochii pe o felicitare. M-au napadit rauri de senzatii, m-au strabatut extraordinar de multi fiori, m-au cutremurat frisoane. Nu, nu rele, ci foarte bune, din  acelea vecine cu pasiunea, calde, ca un preludiu. Am fost la propriu, inundata de senzatii, calatorita de amintiri, am vibrat la gandurile intense trezite de aceasta imagine. Candva, acum ceva timp, i-am trimis aceasta felicitare lui, omului iubit. Nu era cea pe care as fi ales-o in absolut, dar a fost cea mai potrivita din cele vazute in ziua in care o cumparasem. Mi-o dorisem neutra, fara inflorituri, inimioare, ursuleti, catelusi, caci urasc genul dulceag si extremele obiecte zaharisite. Cred ca totul e mai de pret atunci cand e simplu, discret, fara paiete, sclipiciuri si alambicate inflorituri nejustificate. E nevoie de infloriri, nu de inflorituri. Infloririle sunt simtite, rostite sau sugerate. Nu-i nevoie de ilustratii 🙂 La vremea aceea, felicitarea aceasta fusese cea mai apropiata de neutru. Cea mai discreta, mai putin « lucitoare » in sensul nedorit. Vazand-o, acum, [as fi recunoscut-o dintr-o mie!] m-au napadit senzatiile, intens. O inflorire a sufletului, in seara bucuresteana cu alergaturi, prafuita. Inprimavarare. Elan catre tine. Mi-e verde de tine. Mi-e bine. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It