tastatura

Cred ca scrisul este un proces atat de personal, incat nu exista niciun fel de reteta, de regula, de metoda. Trebuie sa iasa asa cum iese, e ca o nastere, izvoraste din tine, curge din minte, si se materializeaza intr-o insiruire de cuvinte, aproape sub dictarea unei supraconstiinte. Stiu ca traim in era manualelor, a ghidurilor de folosire, a GPS-ului. Nu mai stim sa gasim o adresa fara sa urmam GPS-ul (chiar daca el ocoleste). Nu mai stim sa folosim un aparat, fara sa citim manualul de utilizare, ne fastacim. Dorim indicatii pentru orice. Ni se pare ca e mai sigur daca urmam niste pasi, niste etape. Incepem sa avem nevoie de benzi albe, care sa ne delimiteze si sa ne arate pe unde sa mergem. Insa scrisul e imaginatie, creativitate, mai mult, siroire. Scrisul curge prin vene si iese afara, prin extremitati, si prin intermediul tastaturii se asterne pe ecran. Nu e ceva ce poate fi reglementat, indicat, descris intr-o metoda. Nu poti scrie dupa manual, nu poti respecta etape. Sau poti, dar nu acela e SCRISUL. Acela e, cel mult, un exercitiu, o compunere. Scrisul, cand e din tine, te stapaneste. El iti comanda, el se impune. Are ritmul lui, are timpul lui, are trepidatiile lui. Are toanele lui. Cateodata nu iese. Nu vine. Sta acolo, in tine, in mintea ta, atat de viu, dar atat de hotarat sa nu iasa. Altadata, isi da drumul. Si e un suvoi, o revarsare, o cascada, un torent. O avalansa, care odata pornita nu mai poate fi stavilita. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

De anul viitor, in 45 de state americane, scrisul de mana va deveni materie optionala, in scoli. In schimb, se va studia computerul. Nu vad absolut nimic nefiresc in asta. Computerul este (dincolo de alte valente), si o unealta de scris. Asa cum umanitatea a trecut de la scrijelit piatra, la papirus, la hartie, cum am trecut de la pana de gasca la stilou, pix, si altele, asa putem trece la monitor si tastatura. Nu vad nimic rau in asta, nici neobisnuit. Eu scriu demult la computer (oho), din 1992, zilnic. Am o viteza foarte mare si nu privesc tastatura, ci doar ecranul. Pot tasta la fel de repede pe tastatura englezeasca (QWERTY), ca pe tastatura frantuzeasca (AZERTY). Doar in primele doua-trei minute, de acomodare, imi dau seama pe care din ele sunt, si apoi tastez rapid, la fel de rapid pe amandoua. Daca am notite de luat, aduc laptopul, mi-e mult mai comod sa le tastez decat sa le scriu. Dupa niste ani de jurnalism in Franta, ma intorsesem in Romania, din motive personale. Pentru ca sederea mea in Romania (care trebuia sa fie temporara), s-a prelungit, am dorit sa muncesc. Am dat concurs de angajare (erau doua posturi de redactori intr-o redactie bucuresteana). In prima zi, cand am ajuns la redactie si mi s-a aratat biroul meu, care era gol, am crezut ca va veni mai tarziu computerul, peste cateva ore, sau o zi-doua. Ca sa inteleg ca nu, nu va veni. Si ca trebuie sa scriem de mana textele ca sa le trimitem la dactilografiere. Am crezut ca visez. Ma intorceam in timp, si nici macar in timpul meu. Eram jurnalist din 1994, si nu scrisesem in viata mea de mana ca jurnalist. Nici macar in prima zi din viata mea profesionala. Iar acum, eram in anul 2000, si trebuia sa scriu de mana articolul, intr-o redactie? si sa trimit la dactilografiere? M-am revoltat, am aranjat cumva situatia (nu conteaza in contextul asta cum). Ideea e ca eu imi pierd resursele, inspiratia, imi pierd seva creatoare daca ma pui sa scriu de mana. De mana scriu cel mult doua-trei idei, o notita, un numar de telefon, o adresa de email.  Dar sa scriu de mana un articol? un text? o scrisoare? Mi-as pierde inspiratia, sufletul, tot. M-as pierde pe mine insami, si cred ca ar fi pacat. Si nu pot fi banuita ca nu stiu sa scriu (de mana, zic). Am luat premiul 1 pana in clasa a 12, si nu din tocit, ca eram la mate-fizica, si olimpica la mate. Deci prea stiu sa scriu 🙂 Dar de ce sa fac ceva chinuindu-ma, cand mi-e mult mai usor si la indemana altfel? La fel scrisorile, da. Desi scriu mult si iubesc sa scriu scrisori, eu vad scrisoarea intr-un sens mai larg, modern. Ceea ce eu numesc scrisoare, este continutul. Nu forma. Scrisoarea este mesajul, sunt cuvintele, frazele, insiruirea paragrafelor. Sunt lucrurile pe care le povestesti, ceea ce transmiti, si nicidecum « imbracamintea », forma, exteriorul. Nu consider ca…