suflet

Am vrut sa ninga. Intr-o incapatanare copilareasca, mi-as mai fi dorit sa ninga o data, o singura data, inca o data pana la primavara. Nu am crezut ca se va intampla. Desi-mi doream. Desi cred in povesti. Da’ parca totusi… povestile sunt povesti. Povestile sunt de adormit copiii… Povestile sunt ale Seherezadei. Parca, totusi, pragmatismul imi spunea ca nu, n-o sa mai ninga… Stiti cum zice Paul Coelho: « Cand iti doresti ceva cu adevarat, tot universul conspira la realizarea dorintei tale »? O vorba perfect din cartile … « alea » 🙂 Mai, da’ ca un facut, zici ca am influentat vremea. Glumesc, si totusi, cumva, undeva, puterea gandului… Mai ales ca sunt cu sufletul curat si mi-am dorit din toata inima, cu motiv. Am dorit sa ninga, si-acum uite ce s-a intamplat, desi in prag de aprilie. Am vrut sa ninga si uite ce-a iesit…. Bun, acum imi doresc sa vina soarele, sa fie cald, sa infloreasca toate, sa inverzeasca salcia. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

De anul viitor, in 45 de state americane, scrisul de mana va deveni materie optionala, in scoli. In schimb, se va studia computerul. Nu vad absolut nimic nefiresc in asta. Computerul este (dincolo de alte valente), si o unealta de scris. Asa cum umanitatea a trecut de la scrijelit piatra, la papirus, la hartie, cum am trecut de la pana de gasca la stilou, pix, si altele, asa putem trece la monitor si tastatura. Nu vad nimic rau in asta, nici neobisnuit. Eu scriu demult la computer (oho), din 1992, zilnic. Am o viteza foarte mare si nu privesc tastatura, ci doar ecranul. Pot tasta la fel de repede pe tastatura englezeasca (QWERTY), ca pe tastatura frantuzeasca (AZERTY). Doar in primele doua-trei minute, de acomodare, imi dau seama pe care din ele sunt, si apoi tastez rapid, la fel de rapid pe amandoua. Daca am notite de luat, aduc laptopul, mi-e mult mai comod sa le tastez decat sa le scriu. Dupa niste ani de jurnalism in Franta, ma intorsesem in Romania, din motive personale. Pentru ca sederea mea in Romania (care trebuia sa fie temporara), s-a prelungit, am dorit sa muncesc. Am dat concurs de angajare (erau doua posturi de redactori intr-o redactie bucuresteana). In prima zi, cand am ajuns la redactie si mi s-a aratat biroul meu, care era gol, am crezut ca va veni mai tarziu computerul, peste cateva ore, sau o zi-doua. Ca sa inteleg ca nu, nu va veni. Si ca trebuie sa scriem de mana textele ca sa le trimitem la dactilografiere. Am crezut ca visez. Ma intorceam in timp, si nici macar in timpul meu. Eram jurnalist din 1994, si nu scrisesem in viata mea de mana ca jurnalist. Nici macar in prima zi din viata mea profesionala. Iar acum, eram in anul 2000, si trebuia sa scriu de mana articolul, intr-o redactie? si sa trimit la dactilografiere? M-am revoltat, am aranjat cumva situatia (nu conteaza in contextul asta cum). Ideea e ca eu imi pierd resursele, inspiratia, imi pierd seva creatoare daca ma pui sa scriu de mana. De mana scriu cel mult doua-trei idei, o notita, un numar de telefon, o adresa de email.  Dar sa scriu de mana un articol? un text? o scrisoare? Mi-as pierde inspiratia, sufletul, tot. M-as pierde pe mine insami, si cred ca ar fi pacat. Si nu pot fi banuita ca nu stiu sa scriu (de mana, zic). Am luat premiul 1 pana in clasa a 12, si nu din tocit, ca eram la mate-fizica, si olimpica la mate. Deci prea stiu sa scriu 🙂 Dar de ce sa fac ceva chinuindu-ma, cand mi-e mult mai usor si la indemana altfel? La fel scrisorile, da. Desi scriu mult si iubesc sa scriu scrisori, eu vad scrisoarea intr-un sens mai larg, modern. Ceea ce eu numesc scrisoare, este continutul. Nu forma. Scrisoarea este mesajul, sunt cuvintele, frazele, insiruirea paragrafelor. Sunt lucrurile pe care le povestesti, ceea ce transmiti, si nicidecum « imbracamintea », forma, exteriorul. Nu consider ca…

Primeste-mi gandurile. Deschide-le poarta mintii si sufletului tau. Adaposteste-le. Fa-le sa prinda contur. Da-le corp, insufleteste-le. Modeleaza-le. Lasa-le sa se muleze pe sufletul si mintea ta. Ele vor lua formele fericirii. Si se vor intoarce catre mine, purtandu-te inauntru. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Pentru mine a fost un an agitat. Un an in deplasare. Trei luni deodata, si sapte saptamani spre sfarsit, asta socotind doar plecarile « mari ». Suficient cat sa ma simt in vizita la Bucuresti, si sa nu ma prea « asez ». Casa mea  a fost mai mult decat niciodata in suflet. Acasa, la casa « concreta » din Bucuresti, mi-au murit plantele 🙁 Dar mi-am cumparat plante peste tot unde am stat. Si farfurii 🙂 si mai ales lampi…. 🙂 Fiecare oras cu lampa lui. Din pacate, fara Aladin si fara duh… si fara covoras zburator, desi m-ar fi ajutat la toate drumurile… Si cate mii de kilometri… nu-i mai numar 🙂 Am iubit, am gandit mult (cat am putut gandi in afara sferei profesionale care m-a absorbit foarte mult anul acesta). Mie, anul mi-a adus doua victorii, de care m-am bucurat enorm. Si a mai venit cu o ridicare de val de ceata de pe ochi, asa, ca o iluminare. Am ras mult, am si plans (suficient). Am scris mai putin, si asta e o neimplinire. Pentru ca respir mai putin cand nu scriu… In 2013 stiu ca o sa fie bine 😉 Va urez (si-mi urez) sanatate, senin si iubire. Restul se construiesc… Je vous souhaite une année rouge 😉 Rouge passion. « Red emocion » 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It