Limite si fatete

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPornind de la enuntul “libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt”, orice om este diferit in functie de interlocutorul cu care interactioneaza, caci ne setam limitele reciproc. Nu mergi intr-o relatie (interactiune), decat pana unde ti se permite. Iar asta este variabil.

De pilda, eu insami, desi sunt fix aceeasi, cu aceleasi dorinte, sentimente, crezuri, revolte, lupte, emotii, sunt diferita langa oameni diferiti. Cu fiecare din ei ne-am setat un prag. Este o setare reciproca. O ajustare tacita. Stii ca pana acolo poti merge, dincolo de care relatia nu mai exista, sau are de suferit. Sau doare. De aceea am fatete pe care oamenii le descopera uneori tarziu, alteori niciodata, Depinde de context, de nivelul de acces la mine, de locul si starea in care ma vad. Si-s tot eu, unitara.

Cea mai evidenta diferenta este in interactiunea cu cei apropiati. Pana undeva am mers cu cineva, pana altundeva merg cu altcineva. Si asta din cauza limitelor setate reciproc. Pot fi docila, cum pot fi salbatica. Totul depinde pana unde simt ca pot merge. Intre doi adulti relatia se calibreaza asa cum o faci si cu un copil: va face lucruri ca sa testeze limitele, si va invata/intelege pana unde poate “sa se intinda”.

De aceea, daca nu doresti sa fii abuzat moral sau fizic, setezi limite. Daca il lasi pe celalalt sa treaca dincolo de orice prag, de orice bariera, de orice frontiera, intelege ca n-are prag. Si tentatia de a merge oricat, oriunde, in orice directie, e mare.
A nu se intelege gresit: exista si momente si persoane cu care orice granita e eliminata. Trebuie insa sa stii exact cu cine si de ce faci asta.

Iarna din primavara

Am vrut sa ninga. Intr-o incapatanare copilareasca, mi-as mai fi dorit sa ninga o data, o singura data, inca o data pana la primavara. Nu am crezut ca se va intampla. Desi-mi doream. Desi cred in povesti. Da’ parca totusi… povestile sunt povesti. Povestile sunt de adormit copiii… Povestile sunt ale Seherezadei. Parca, totusi, pragmatismul imi spunea ca nu, n-o sa mai ninga…
Stiti cum zice Paul Coelho: “Cand iti doresti ceva cu adevarat, tot universul conspira la realizarea dorintei tale”? O vorba perfect din cartile … “alea” 🙂
Mai, da’ ca un facut, zici ca am influentat vremea. Glumesc, si totusi, cumva, undeva, puterea gandului… Mai ales ca sunt cu sufletul curat si mi-am dorit din toata inima, cu motiv.

Am dorit sa ninga, si-acum uite ce s-a intamplat, desi in prag de aprilie.
Am vrut sa ninga si uite ce-a iesit….
Bun, acum imi doresc sa vina soarele, sa fie cald, sa infloreasca toate, sa inverzeasca salcia.


iarnapopanan

iarnamira

Imboboceste-ma!

Mangaie-ma imperceptibil cu privirea, ca sa rasar, ca sa exist, ca sa imbobocesc.
Adie-ma usor, ca sa simt freamatul dorintei, abia ghicit. Inmugureste-ma!
Lasa-ma sa-ti aud tacerile si sa ma cuibaresc in ele, boboc ce ma aflu.

Sopteste-mi un poem, uluieste-ma, debusoleaza-ma, rataceste-mi cararile pentru a mi le arata, apoi, pe rand. Desfa-mi drumurile inainte.
Poarta-mi pasii despletiti prin paduri calde, alaturi de tine. Patrunde-mi gandul, poseda-l, apoi du-l departe. Adu-ma, candva, inapoi, dar nu fara de tine.
Fa-ma cantec, strange-mi roua pe petale, creeaza-mi frenezie, emotioneaza-ma. Fa-ma chiar sa plang, in intimitate, treci alaturi de mine pragul nestiut si miraculos al lacrimilor, intensa fericire. Cuprinde-ma.
Ingana-ma, invata-mi cuvintele abia nascute.
Apoi, priveste-ma. Si vei vedea ca infloresc de tine, in orice sezon, independent de timpul oamenilor, de intemperii sau de orice alt factor.
TU infloresti IN mine si eu infloresc DE tine, deplin.