motiv

« Viata mea intreaga nu este ceea ce scrie pe Facebook, si nici ceea ce scrie pe FB nu sunt in totalitate eu« , scriam in aprilie 2013, aici. In continuare, partea cu adevarat privata a vietii mele nu se afla scrisa pe bannere in intersectii, nici in ziare, si nici in retele sociale sau pe internet, in general. Faptul ca impartasesc multe din gandurile mele, nu inseamna ca impartasesc si ce mi se intampla, in totalitate, in adanc, in intregime, cum vreti voi sa numiți lucrul ăsta. Aceasta precizare fiind din nou facuta, tin sa fac niste constatari despre niste zile pe care le-am petrecut cu contul de Facebook dezactivat. Unii oameni au stiut unde sa ma caute si sa ma intrebe (sms, alte genuri de contact – mesagerii, altii au scris Mirandolinei, ca Mirandolina nu a fost dezactivat), altii nu neaparat. Unii au intrebat terti, oameni pe care ii stiu apropiati de mine. Sigur ca sunt magulita de grija pe care o au oamenii, de atentia de care ma bucur. Insa un lucru m-a cam bulversat: oameni cu care n-am avut in viata mea nicio problema, niciun diferend, nicio disputa, isi puneau problema daca i-am blocat. In primul rand ca eu nu blochez, mi se pare o reactie extrema, disproportionata, nejustificata. In al doilea rand cum sa blochez oameni din senin???? Nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt logica, coerenta si consecventa. Nu blochez oameni asa, fara motiv. Eu nu blochez oricum, cum am mai spus mai sus, dar daca prin absurd as bloca, oricum nu asa, din senin, intr-o buna dimineata. Mai mult de atat, cineva care m-ar supara ar sti chestia asta. Nu s-ar pune problema sa nu afle de la mine, din prima, in direct. Asa sunt eu, asa procedez. Nu blochez oameni, si nici in viata reala nu exclud oameni din viata mea inainte de a le spune ce m-a deranjat, ce m-a ranit, cu ce m-au suparat. Nu stiu altii cum procedeaza, eu asa fac, si asa mi se pare firesc si de bun simt. Eu nu dispar niciodata fara explicatie. Cel caruia nu i-am dat o explicatie inseamna ca stie oricum implicit din desfasurarea evenimentelor ce s-a intamplat. Cat despre dezactivarea contului… Ehe… da, uite ca am chef sa fac asta. Stiu ca sunt distractiva, si ca multi mi-au simtit lipsa (mi-au spus asta). Inteleg. Ideea e ca, asa cum am mai spus acum ceva ani, aici, nu am semnat un contract cu nimeni ca furnizez divertisment sau ca-mi expun viata.  Nu vreau sa par vanitoasa, ca nu sunt, dar constatasem deja asa:  » Pana si cei mai tacuti si umbriti urmaritori, cei care aruncau priviri razlete si nu sopteau nimic prin gaura cheii, pana si aceia s-au simtit “furati”, frustrati, inselati. Pai cum indrazneam eu sa astup gaura cheii? Cum aveam tupeul sa le iau jucaria? Si in plus, “fara tine e gol”. Da, dar eu nu ti-am promis nimic. Nici tie, nici lui, nici ei. Nimanui dintre voi. Eu nu am…

Am vrut sa ninga. Intr-o incapatanare copilareasca, mi-as mai fi dorit sa ninga o data, o singura data, inca o data pana la primavara. Nu am crezut ca se va intampla. Desi-mi doream. Desi cred in povesti. Da’ parca totusi… povestile sunt povesti. Povestile sunt de adormit copiii… Povestile sunt ale Seherezadei. Parca, totusi, pragmatismul imi spunea ca nu, n-o sa mai ninga… Stiti cum zice Paul Coelho: « Cand iti doresti ceva cu adevarat, tot universul conspira la realizarea dorintei tale »? O vorba perfect din cartile … « alea » 🙂 Mai, da’ ca un facut, zici ca am influentat vremea. Glumesc, si totusi, cumva, undeva, puterea gandului… Mai ales ca sunt cu sufletul curat si mi-am dorit din toata inima, cu motiv. Am dorit sa ninga, si-acum uite ce s-a intamplat, desi in prag de aprilie. Am vrut sa ninga si uite ce-a iesit…. Bun, acum imi doresc sa vina soarele, sa fie cald, sa infloreasca toate, sa inverzeasca salcia. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Cand tu insuti ai facut ceva acum niste ani, e  bine sa iti amintesti acest lucru si sa nu fii cel mai intransigent din lume cu altii care fac fix acelasi lucru. Cand ai facut ceva, e bine sa nu ii infierezi pe altii. Da, sigur, contextul fiecaruia e unic si toata lumea se simte indreptatita sa faca un anumit lucru, acordandu-si libertati pe care nu le acorda nici macar pe jumatate altora… Adevarul este, insa, unic. Ca si morala. Treaba cu adevarul fiecaruia e valabila doar in plan intim, nu si public. O anumita actiune nu poate fi buna in cazul tau, si rea in cazul altora. Nu se pot aplica doua judecati diferite. Nu ma deranjeaza cel mai rau ca oamenii isi gasesc scuze (cumva trebuie sa-ti linistesti constiinta), dar, cand tu insuti ai facut ceva, stai frumos pe margine si tine-ti gura, nu arunca primul cu piatra.  Fiecare are motivul lui. Asa cum l-ai avut pe al tau (si iti gasesti circumstante atenuante sau chiar motive, desi sunt mai degraba pretexte), poate si altii au. Sau n-au. Dar n-ai avut nici tu. Ai macar decenta de a nu fi primul la mustrari, primul la critici, primul la judecati si condamnari. Stai cuminte si nu aborda subiectul, iar daca chiar esti fortat sa intri intr-o discutie despre, fii temperat in ceea ce spui. Asta este valabil pentru toate situatiile de viata. Mai ponderat in aratatul cu degetul, cand ai facut acelasi lucru sau ceva similar, altfel te discreditezi total.  Tine de decenta. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Pentru ca ma intreba un comentator necunoscut, la una din postarile anterioare, daca sa se insoare anul asta, voi scrie despre casatorie. Complicat si delicat subiect, care-mi va atrage probabil oprobriul social si destule critici. Dar e ok, n-am neaparat nevoie sa ma aplaude masele, mai ales la subiecte din astea in care nu sunt de acord cu societatea. Intrebarea suna asa: « Eu intre doua pahare, mai stateam in dilema daca sa ma insor anul asta sau nu, dar mi-am dat seama ca nu renteaza La ce varsta te-ai casatorit? Eu nu stiu cand sa fac pasul asta, toate femeile cu care stau vor sa ma casatoresc cu ele, dar eu nu am chef de asa ceva pe criza asta 🙁  » Teoretic, nu-mi place sa fiu consilier matrimonial, dar, recunosc, casatoria e un subiect. Adevarat, adanc. Nu pretind ca detin adevarul absolut, dar am trait intr-adevar mult, am avut sansa sa traiesc cam triplu din punct de vedere al experientelor umane fata de oamenii de varsta mea, si sa cunosc multe personalitati, multe povesti, sa traversez multe imprejurari, din cele mai diverse, uneori extreme. Din acelea care calesc, dupa ce te ard. Eu nu cred in casatorie. Cred cu putere in cuplu: e una din valorile mele cele mai profunde. Dar nu cred in casatorie ca o necesitate. Nu cred ca acea bucata de hartie te tine alaturi de cineva, daca stai. Si in acelasi mod, nu cred ca daca nu esti bine cu cineva, acea hartie te impiedica sa pleci. Daca n-ar exista altfel de legatura intre mine si o persoana, acea hartie e zero, nu exista nici un fel de hartie care m-ar putea retine alaturi de respectivul. Iar daca mi-ar fi rau, nu m-ar tine nici doua milioane de hartii intr-o relatie in care nu este locul meu. Caci eu consider un esec FIECARE minut petrecut intr-o relatie in care nu ai ce cauta. Esecul nu e despartirea. Esecul este sa petreci timp, minute pretioase din viata, in locuri si langa oameni care nu merita. Deci, ca idee, nu consider casatoria o necesitate. Important este cuplul, relatia. Iubirea, respectul, prietenia, sustinerea, toate legaturile care se creeaza intre doi oameni. Ca aleg sa se casatoreasca sau nu, asta e o decizie care se ia impreuna… Dar casatoria nu poate reprezenta, in ochii mei, un scop in sine. Daca ar reprezenta un scop in sine, inseamna ca nu ar conta omul si relatia. Ci ar conta sa ai verigheta pe deget, « sa intri in randul lumii », pentru ca asa au spus mama, tata, matusa, bunica, vecinii, ţaţa Floarea, nea Vasile. Si de aici incepe nefericirea. Pentru ca ai facut totul sa te vezi in acea postura, netinand cont de restul, de ceea ce de fapt ar trebui sa fie mult mai important: cuplul, relatia, legaturile, vazute si mai ales nevazute. Interactiunea mentala. Pentru ca am trait multi ani in alte coordonate geografice, m-am ingrozit (da, da, acesta e cuvantul), cand m-am intors aici, in Romania, si am vazut ce se intampla. E o presiune sociala atat de puternica sa te insori, sa…