Un pas, doi pasi

pasDe mica mi-a placut sa merg. Mult, mereu, prin oras. Imi amintesc cum, in liceu, ades, plecam de la scoala (liceul Sincai), pana la Piata Victoriei si inapoi, zilnic aproape, si nu ma saturam niciodata.
Ulterior, orasele asa le-am vazut, caci numai asa cunosti, mirosi, simti, un oras. Parisul, pe jos, la 19 ani. New York-ul, cate 7-8 ore zilnic pe jos, la 27 de ani. Si altele, si altele.
Din nefericire, de doi ani, viata mea luase un curs diferit. Ca niciodata, am avut o viata extrem de sedentara, nu as fi ales sa fie asa, dar asa a fost, cu ore intregi (intre 10-12) de stat zilnic pe scaun. Marele meu mars era de la si pana la locul in care imi era parcata masina (din fericire, la vreo 700 m de locul faptei). Insa oricum, ma sufocam.
Jurnalist fiind, am avut mereu o meserie in miscare. Sigur ca mergeam si la redactie, sigur ca stateam si pe scaun (ca doar nu scriam in mers), dar eram mereu pe drumuri, veneam, plecam, reveneam, re-plecam… ๐Ÿ™‚ Apoi, ca si comunicator, la fel, de la un client la altul, si tot asa. Drumuri, alergaturi.
Asa mult ca in ultimii doi ani cred ca n-am stat pe scaun in viata mea. Si corpul s-a revoltat. Hormonul stresului a crescut enorm, si numai bine nu e.
Ei… si, cum on revient toujours a ses premiers amours, am avut norocul sa ma eliberez. Si, libera fiind, m-am decis sa merg. Am inceput acum mai bine de o luna, pe 19 mai, asa, deodata, cu determinare si bucurie. Minim 7 km pe zi, zilnic, si cu viteza (acum sunt la 6,5 km/ora, GPS-ul ma percepe alergand, desi eu merg).

Pielea picioarelor mele, neobisnuita ย in ultimul timp cu efortul, s-a revoltat. Sensibila, subtire, neobisnuita cu mersul pe jos, ci doar cu pantofii cu toc si masina, a protestat in felul ei. Orice incaltari am incercat (total piele interior exterior), tenisi moi de panza, sandale, tot se ranea. Am avut (si mai am inca) basici pe glezna, pe talpa, pe degete, pe suflet chiar. Dar am continuat sa merg. Nu m-am oprit niciodata, nici macar cand durea. Si durea de-adevaratelea! De pe 19 mai, rare au fost zilele cand nu am mers, si acelea din motive clare (ori zilele acelea de ploi infinite, ori zilele prea alergate/ocupate cu alte indeletniciri… eh, da, mai sunt si din acelea).

Dar bucuria e enorma. Ma simt extraordinar, eu din nou, renascand. Ma regasesc, pe mine. Fiecare metru, kilometru e o reala bucurie, ma incarca de bine. Ieri a fost luni, am avut (intamplator) o zi mai plina, si o sedinta seara. Am venit acasa aproape de ora 22, si totusi, am decis sa merg. Sigur, nu mai puteam folosi traseul meu clasic, se intunecase si nu pot da ture de lac in parc singura noaptea, dar mi-am gasit un traseu excelent, urban (asta este, n-am de ales), care are 6,2 km, si pe care l-am facut cu drag. Si o sa-l mai folosesc in situatii similare, daca nu reusesc sa merg ziua (desi clar prefer ziua).

Pana acum, saptamana 9-15 iunie a fost cea mai reusita, cu 63 km facuti pe jos (peste 81.000 pasi). Saptamana trecuta, am ratat doua zile (lunea trecuta din cauza programului care nu mi-a permis), si joi din cauza ploii, asa incat am ajuns doarย la 55 km (circa 65.000 pasi). Ah, si m-a prins o ploaie enorma, de m-a facut leoarca in timp record, ca un dus in aer liber, vineri. Si eram la 2 km de casa, nimic de facut ๐Ÿ˜‰
De fapt, nu 81.000 sau 65.000 de pasi. Ci 81.000 de bucurii. Si sunt din nou eu.

Martie

Vorbind cu un pictor: “E ca la portrete. Nu trebuie sa-i faci pe oameni cum sunt, ci cum cred ei ca sunt.”

Moldovenii de peste Prut sunt simpatici pana si in sms-uri. Sms-ul suna asa: “Felicitari cu prima zi de primavara”ย 

Deci m-am speriat cumplit. SMS pe Digi mobil, incep sa-l citesc, si din primele cateva cuvinte semana a secta, si ma intrebam cine le-a dat numarul de telefon: “Daca si tu crezi in ADEVAR, daca si tu crezi ca stirile ar trebui sa prezinte doar FAPTELE, din 1 martie urmareste Digi24, noul post tv al RCS&RDS”. Wow! Sincer, ma poticnisem in ADEVAR. Adevar cu majuscule.

de ce sa pui reclama la Toblerone intr-o camera de hotel in care nu exista Toblerone in mini-bar? ๐Ÿ™‚ mai bine ma culc. Nu inainte de a savura o Milka ๐Ÿ™‚

Sunt foarte fericita. Am frezii galbene, frezii albe, lalele galbene, crini albi, crini galbeni, garoafa rosie, irisi violet, irisi turcoaz, strelitia si un trandafir alb. Am primit o gramada de flori. Patru buchete si flori separate ๐Ÿ™‚

Pun mana pe telefon sa te sun. Nu apuc sa apas tasta de apel direct, ca suna, si esti tu. Asta numesc eu firele invizibile….

Primesc in continuare apeluri de pe numar neafisat. Anunt si pe aceasta cale ca nu o sa raspund nici in 200 de ani.

Asta cu “vorbeam imemeลŸte”, mi se pare inca si mai si decat “afacereza”.

Iubesc limba franceza pentru jocurile de cuvinte. Ca acesta, de pilda: “Un jour, Dieu ordonna que le chaud colle, alors le Chocolat !”

Aleluia. Am auzit in sfarsit un barbat care sa spuna “pun discutiile despre sex pe acelasi plan cu sexul insusi”

Vreau puine, dar nu azi, ci muine.

Domnule, ce batem atata campii cu plangerea. Da, politia nu le poate face nimic. Acum ceva timp, ma hartuia cineva. Hartuire ca la carte, din aia, cu subiect si predicat. Ma suna de 100 de ori pe zi de pe orice numar, ma astepta sa ies din casa… Am vrut sa depun plangere. Un cadru al MAI mi-a zis asa: “Atata timp cat nu s-a intamplat nimic fizic concret, nu avem ce sa-i facem.” Solutia propusa,ย ca sa-l speriem: sa platesc vreo doi oameni, ca sa-l bata, punandu-i in vedere sa ma lase in pace. Solutie propusa de omul din MAI, iar cei doi, fiind oameni cu care ei lucreaza…. Nici nu era scump. 500 RON. Nu numai ca nu am facut asta (detest orice forma de violenta si nu as putea niciodata sa fac asta), dar am plecat oripilata de la discutie. Cam despre asta este vorba.

“Ambele au decedat datorita”. Sigur ca da.

Invatati sa nu mai radeti de ceea ce nu cunoasteti. Intotdeauna trebuie sa iei in calcul ca, dincolo de ceea ce stii, exista lumea larga….

Nu sunt si nu pot fi feminista…. Acum ce sa fac? ๐Ÿ™‚

Sunt unele lucruri pentru care ai varsat atatea lacrimi incat pur si simplu nu mai ai. Te invadeaza ca o durere surda, dar atat de cunoscuta. Ai invatat-o si te-a invatat.

Cea mai frumoasa urare (de 8 martie) a fost un “la multi ani”, simplu. Am multumit, a urmat un raspuns care continea “bruneto”. Am ras, si: “Mie imi place si cum iti sta bruneta asa ca nu te supara. Esti frumoasa in toate culorile, de altfel”. Cred ca de obicei cele mai frumoase urari sunt cele absolut directe si simple, fara poezele. Cel putin fara poezelele mult prea utilizate, banalizate de atata “folosire”

Am primit culmea comunicatului de presa: “Tigara electronica Nr 1 ureaza La multi ani tuturor femeilor! “. Superb. E mai tare decat aia cu iepurii ๐Ÿ™‚

Te pune totusi pe ganduri ca el sa vina dupa tine, acolo unde esti tu…. chiar daca il descurajezi, la telefon. Politicos,desigur, dar neangajant…. si totusi, el vine. Vine, sta cuminte, la alta masa, asteapta sa te uiti la el…. Se comporta ireprosabil, intr-un fel. La naiba.

Ce bine ca nu am ascultat horoscopul saptamanii asteia. Acum aud ca trebuia sa-mi mearga prost. Neascultandu-l, mi-a mers chiar bine ๐Ÿ™‚

Viata mea e facuta din doua componente puternice: din mine, si stiu ca am o personalitate puternica (atat de puternica incat tin cu ghearele si dintii de orice parere proprie, oricat m-ar costa asta), dar mai ales, dincolo de mine, din intalniri cu oameni. Pe care i-am iubit, i-am urat. Cei de la care am invatat cate ceva, care m-au structurat. F e una din ei. Azi m-am gandit mult la ea si am plans recitind-o. E un om care a contat in viata mea. Enorm. Si m-a cunoscut cand eram barbat pe net ๐Ÿ™‚ Vremuri….

Cand toate cuvintele vor fi fost deja spuse, toate lacrimile vor fi fost varsate, toate senzatiile vor fi fost incercate…. ce vom fi? Pamant, probabil.

Azi am zis asa, si am realizat, chiar asa gandesc: “Indiferent de ce va fi, oricum vor merge lucrurile, eu cred ca ele merg in sus. Ca merg mai incet, ca merg mai complicat, ca merg mai putin sus, dar ele merg in sus. Daca eu nu as crede asta, ori m-as spanzura, ori as merge in locul in care as putea sa cred ca ele merg in sus. Nu pot sa pricep cum tu zici atat de senin ca lucrurile vor merge mai rau. Nu cred asta. Si nu pot sa cred asta.”

Daca m-as muta maine dimineata undeva, la Marsilia ar fi asta.

mersul pe jos face piciorul frumos

“Cand te-am cunoscut, acum 10 ani, pareai foarte fitoasa. Apoi, cunoscandu-te, am vazut ca nu esti deloc… Acum, imi spui asta, si pari iar fitoasa. De fapt incerc sa-mi dau seama cum esti” ๐Ÿ˜€ Eu sunt regina contrastelor:)

nu pot sta cu un barbat pe care-l calc in picioare. Am nevoie instinctual de un barbat puternic. Imi displace un barbat calcat in picioare. Fizic, psihic, sau oricum. Am nevoie de putere, simt si respect puterea. Iar sa calci in picioare pe cineva, care se lasa calcat fie si din iubire, e necavaleresc. Si femeile trebuie sa aiba onoare.

Nu mai putem, totusi, fi atat de indulgenti. Am fost cam indulgenti, serios. De aia am ajuns atat de jos. Stiti cum e aia? Nimeni nu se ingrasa deodata 20 de kg. Cand iei primele 2 kg, nu sunt grave. Sunt repartizate in mod egal, arati chiar ok asa. Ei bine, vestea proasta este ca la 20 se ajunge in transe de cate 2 care nu par grave. Asa cu toate lucrurile care se deterioreaza. Lasam de la noi putin cate putin, lucruri care nu par grave, dar care, insumate, devin catastrofale.

Educative televiziunile astea. Asta seara invatam cu Realitatea TV ce inseamna “swingers”

Nu pot sa ma laud ca te cunosc cu adevarat,dar pot sa fiu mandru ca te-am intalnit. Adica nu pot, ci sunt. Inca de atunci am putut sa imi dau seama ce fel de om esti. De aceea,nu spun ca te cunosc,ci spun ca stiu cum esti. Diferenta e uriasa. Iar caracteristica “special” e mult mai profunda in cazul tau decat la mine.Si probabil e si normal sa fie asa”ย Cuvinte frumoase pentru care multumesc. Iar cu omul acesta m-am vazut asa firesc, atat de putin calculat, premeditat….

O femeie inteligenta poate sa sperie. Dar o femeie cu adevarat inteligenta reuseste sa gestioneze situatia ๐Ÿ™‚

deci, de ce am muri, daca putem, inca, iubi? {Intrebarea cea mai directa, de fapt}

Primavara nu e un anotimp, e o stare de spirit ๐Ÿ™‚

Ador sa scriu, e respiratia mea. E lucrul pe care-l fac cel mai bine in viata. Numai ca sunt branza buna in burduf de caine, ma iau cu diverse in loc sa…. scriu ๐Ÿ™‚ mai o mirare, mai o indragostire, mai o depresie, mai niste tinte profesionale (importante absolut in momentul in care se petrec, dar atat de putin importante la scara timpului….), mai o cafea cu cineva, mai o visare… Si uite-asa, scrisul sufera.

ma panicheaza sa nu te vad, sa nu te stiu, sa nu te simt, sa nu te miros, sa nu te pipai. Ma panicheaza, iar eu chiar ma panichez rar… ๐Ÿ™‚

O tentativa timida de a ma reapuca de fumat, din nervozitate si pentru ca sunt foarte ocupata, si lejer stresata (unde lejer e un eufemism). Datile trecute, m-am lasat de fumat de pe o zi pe alta, din cochetarie, pentru ca urasc femeile care miros urat, respectiv a fum rece. Ei, de data asta nu ma apuc de fumat (echivaleaza cu o noua lasare de), pentru ca e super penibil ca intr-o masa de 12 persoane, sa fie doar doi fumatori. Eu ma simt vinovata fata de cei 10 ne ๐Ÿ˜‰ Stiu, am o idee cam inalta despre simtul datoriei, onestitatii si principiilor. Asta-s eu.

Mi se pare ca oamenii isi cauta prea multe motive (scuze) in traumele proprii pentru a-i judeca pe ceilalti…

nu stiam ca am capacitatea sa-mi fie mila de cine mi-a facut rau. Si totusi, asta am simtit. Asta mi-s.

19 martie. Prima masa pe terasa de anul asta. Ochelari de soare, pantofiori de copil, rochita verde cu maneca scurta. Crostini al fromagio si pollo fra diavola

Stau inca cu geamul larg deschis, e cald si aer, si aud pescarusii. savurez acest 19 martie ๐Ÿ˜‰ mi-am cumparat vin, da’ nici n-am deschis sticla. Sunt obosita si visatoare ๐Ÿ˜‰ si mi-e… aproape somn ๐Ÿ˜‰

“una din ele l-a zgariat cu o furculita, motiv pentru care a luat toporul si le-a lovit, fiind nervos”. Aproape ca am senzatia ca se banalizeaza crimele….

Doi oameni inteligenti, cu idei opuse, gasesc mult mai multe lucruri sa-si spuna decat doi prosti care apartin aceluiasi partid. San Antonio (pentru conformitate: “Deux hommes intelligents, d’idees opposees, trouvent beaucoup plus de choses a se dire que deux cons appartenant a un meme parti”)

Tacerile in doi sunt inca si mai intime decat dialogurile in doi

L-ati vazut cumva pe Zdreanta, cel cu ochiii de faianta? ๐Ÿ™‚

Om bun, ramas fara grai din cauza unei emotii puternice, cumpar cuvinte. Sa nu fie nici prea lungi, nici prea scurte. Sa nu fie, insa, obisnuite. Sa fie din afara fondului comun de cuvinte al limbii.
Sa poata fi folosite si dimineata si seara, la rasarit ca si la apus, dar si in toiul noptii. Sa fie destule cat sa le pot amesteca si recombina in asa fel incat sa iasa prin ele tot suvoiul de senzatii puternice, fara a fi diminuate starile sufletesti. Sa pot sa le folosesc pe acestea ca pe cele care au fugit, pentru a exprima exact lucrurile, asa cum le traiesc.

Surad. Calatoresc inspre Tara Surasului Rasare. Iau apa si merinde si nu ma abat de la drum. Pasaport imi e sufletul meu curat, mijloc de transport imi este dorinta. Carburant imi este pasiunea nestavilita, dragostea. Tara Surasului Rasare, am sa o simt fara busola. Cu al optulea simt. Da, al optulea, ati citit bine. Eu am multe simturiโ€ฆ si nu, nu-i al saselea. Al meu e al optuleaโ€ฆ

Doamne, am trait sa o vad si pe asta. La machiaj la B1, doua fete. 22-24 de ani, probabil. Una o intreaba pe cealalta: “in Kenya sunt negri, nu?” Eu incerc sa stau serioasa in laptop. A doua, mi se adreseaza: “nu va suparati, avem si noi o intrebare tampita: in Kenya sunt negri?” Am redat intamplarea cuvant cu cuvant….

am vorbit si am povestit mult de Philippe ieri. Cred ca de fapt, asta e. La un moment dat,ai nevoie sa stii mai multe despre cel de langa tine, cu care petreci mult timp, chiar si lucrand. Ce a trait, cum a iubit, ce a traversat, cum a lasat in urma unele lucruri… poate fi destul de relevant pentru a contura persoana

Dragostea e o boala, de care daca nu suferi, nu esti sanatos. Si acum mi-e pofta si de ciocolata….

sa ma iertati, dar “administratia pulica” mi se pare un lapsus calami atat de graitor….

nu sunt din cale afara de patrioata, am un ochi destul de critic asupra romanilor, insa….. m-am nascut in Romania, sunt romanca orice ar scrie in decursul vietii pe pasaportul meu, si tot romanca voi muri, asta nu e ceva ce se sterge cu guma

Reactionez cateodata emotional puternic la cuvinte banale. Imbraca aura ta, de aceea…

Viata mea e ritmata de plecari si veniri. De zambete si incruntari. De inaltimi si abisuri. Ieri a fost o zi ciudata.

Da’ poate nu era trofeu, piciorul ala uman din bagajul de la Otopeni. Poate era trufanda, poate doreau sa-l faca in sos tartar

Eram pe la Sapanta, azi. Sau undeva unde m-a prins iarna, intre Huta-Certeze si Sapanta, pe munte, pe lapovita. Ascultam Europa FM, ca-n rest prindeam numai posturi ucrainene. Am auzit ca Piedone candideaza la S4 din partea USL. Eram prea departe ca sa ma enervez….

Ghipsul

S-au implinit 4 zile de cand am in picior primul ghips din viata mea. Sper din suflet ca si ultimul. Nu am mai scris deloc zilele astea (nu din lipsa de timp, acum chiar ca sunt aproape mereu online), dar nu am avut starea necesara. Ca sa scriu sau sa lucrez, trebuie sa fiu intr-o stare. N-am reusit sa o regasesc. Acum sa zicem ca e pe aproape, de aceea si scriu cate ceva.
E a patra zi, iar a sta 14 zile imobilizata mi se pare cea mai mare pedeapsa. Stiu, sunt constienta ca afara sunt friguri mari, si ca intr-un fel e mai bine asa, dar uite ca nu pot sa ma resemnez. Sunt argint viu. Una e sa decid eu sa stau, si alta sa fiu tintuita.
Ma rog, trec peste experienta de la urgente…. luni seara, unde noroc ca m-a dus verisoara mea pe sus, ca altfel nu ma duceam (eu am cazut cu o zi inainte, duminica dupa-amiaza, alunecand pe un sleau de roata de masina pe aleile dintre blocuri). Medicul nici n-a discutat si verdictul a fost clar: imobilizam cu ghips entorsa, glezna risca altfel sa ramana deformata.

A doua zi am debutat bine perioada “de refacere”. M-am dus la o intalnire. Cu un prieten la dus si taxiul la intors, evident. Am ras de mine, pentru ca am avut o reactie foarte haioasa. Veneam din nordul orasului si trebuia sa ajung inspre sud. Asa incat taxiul traversa tot centrul orasului. M-am surprins uitandu-ma cu jind la vitrine de pe Magheru si de pe Nicolae Balcescu la care nu ma uitasem in viata vietilor mele ๐Ÿ™‚ Si ma uitam la ele cu pofta, si mi se parea ca e o tragedie ca nu pot ajunge acolo a doua zi ca sa vad si sa cumpar ce vedeam pe fereastra. Apoi, am zambit, ba chiar aproape am ras, constientizand ridicolul pornirii mele. Repet, cat imi erau accesibile, nu ma uitam deloc la ele din goana masinii. Acum, insa, era atractia fructului oprit. Oprit dintr-un motiv sau altul. Mie mi se refuza din motive de sanatate. Cum functioneaza si subconstientul asta! ๐Ÿ™‚

Mi-e greu. Revolta. Sa fiu imobilizata in casa? … Patru zile mi-a luat sa-mi treaca furia, sa ma impac cu ideea. Apoi m-am obisnuit…. ๐Ÿ™‚

Later edit: intre timp am iesit din casa, dupa 7 zile de ghips. Am fost cu taxiul la o dezbatere. M-am infiorat cum e afara. Pana la urma, poate nu-i asa de rau sa stau inchisa in casa.