spital

Anul acesta urat se termina frumos, sau macar liniar, fara drame. Sunt linistita, ma simt impacata, am făcut lucruri pentru cei dragi și am simțit foarte intens semnificația lui « împreună ». Un om din preajma mea, care se lupta brav cu boala, n-a mai vrut sa faca anul acesta brad artificial (desi asa facea de 7 ani), a vrut brad natural. Am auzit aceasta dorinta, nu mi-a spus mie si nicicum nu mi-a cerut. I-a impartasit altcuiva, dar a ajuns la mine. Ca o povestire, nu ca o cerere. Am facut ce mi-a spus inima. Am cumparat brad natural pe 24. Oricum, traditional eu il impodobeam la ei, de niste ani buni. Cand am intrat cu el in casa lor, abia carandu-l, nu pot sa redau emotia din cei patru ochi care m-au primit. Si am ales un brad frumos de tot. Mi-au dat lacrimile cand le-am vazut privirile. Nu exista multe momente atat de intense. A fost un an foarte foarte foarte foarte ….. foarte foarte greu si urat. Desi am petrecut 30 de zile la Sozopol (de trei ori cate zece zile, poate singura perioada fericita din viata mea anul acesta). A fost un an cu greutati, dureri, suferinte, cu boala, cu teama, cu revolta, cu intunecare, cu depresii (nu, nu ale mele), cu biopsii, cu prezumtii de cancer, cu salvari, spitalizari repetate, si iar salvari. Si cutremure, colac peste pupaza. Cu operatii amanate (asa incat 2017 incepe cu o operatie care trebuia sa aiba loc in octombrie). M-am indobitocit scufundandu-ma in preocupari futile care sa ma impiedice sa gandesc. Am alergat dupa pokemoni (ca sa nu omor pe cineva, e si asta o solutie). Am jucat ore intregi tarot online cu francezii. Bine, tarotul este un joc foarte destept si matematic, cu 78 de carti, din care 52 normale plus unele speciale (21 atuuri, o scuza, 4 cavaleri). Nu e un joc pentru oameni prosti, trebuie sa fii inteligent sa il manuiesti. Dar am jucat obsesiv, ore intregi. Ca sa fiu « ailleurs ». A fost un an crunt. Dar sunt vie, si e important. Si inca ma mai revolt si inca mai simt, si inca mai iubesc, si inca mai sper. A fost un an fara el, si a fost negru si intunecat in ciuda tuturor rasariturilor la Sozopol si a apusurilor majestuoase. 2016 a fost, fara indoiala, al doilea cel mai sinistru an din viata mea de adult. Fara ezitare. Duca-se pustiilor! Habar nu am cum o sa fie 2017, mi-e si teama sa gandesc ceva concret. Dar macar este altul, si uneori este suficient atat. Asa cum uneori barbatii isi inseala sotia nu pentru ca cealalta este mai buna, dar pentru ca este alta, asa si anul asta. Nu ma mai intereseaza decat sa fie altul decat 2016. O iesi ceva. Sa aveti un an frumos! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell…

Mananci aici si mori acasa, de fapt la spital la Constanta, ca pana acasa nu mai ajungi. O turista din Prahova a murit de toxiinfectie la spital dupa ce a mancat la o terasa din Eforie Nord. (aici) Dupa principiul ruletei rusesti, va prezentam ruleta romaneasca: la una din terase (sau poate la mai multe, nu putem stii) ai « sansa » sa mori. Alege cu atentie si poti castiga o moarte fulgeratoare otravita. Fermecator, a scris despre asta si Bogdan. Nu ma duc pe litoralul romanesc de ani de zile. Dupa ce, in copilarie, am fost la mare in fiecare an cu mama, marea romaneasca nu prea m-a mai vazut, cam de la 18 ani. In primul rand pentru ca am trait 10 ani in Franta, din care 4 pe coasta Atlanticului (Arcachon, Dune du Pyla, etc), si 6 ani pe Coasta de Azur. Marea mea era Mediterana, superba, minunata zilnic. Dupa intoarcerea in Romania tot nu am prea mers aici la mare, n-aveam motiv. O descoperire foarte placuta si surprinzatoare a fost Bulgaria. Cu sudul extrem unde merg si e paradisul caprelor, al smochinelor, al linistii. Acum doua saptamani am ajuns insa la Mamaia. Am ezitat mult sa scriu despre asta pentru ca fusese suficient de socant ca sa mai si rememorez scriind. Ceva mai sinistru rar puteam imagina. Marea mea din copilarie NU MAI E.  Nu mai vezi plaja la propriu si nici marea, plaja e acoperita total de sezlonguri si de niste asa zise baldachine, in fapt paturi de lemn cu saltele si perne. Dormeze, vorba unui prieten. Ma gandeam eu asa: cum naiba sa vii la mare si sa stai noaptea in pat, ziua in pat? numai la spital (Doamne fereste, stai 24 de ore in pat). … Unde e farmecul? Unde simti ceva? Nici nu mai vorbesc de muzicile asurzitoare (din cauza carora nu aveai cum sa auzi marea…), si haotic combinate, fiecare fasie avand muzica ei, concurand cu fasia alaturata. In paturile respective zaceau niste indivizi, care mancau ceva din niste tavi, direct in pat. Scena imi aducea aminte de decaderea Imperiului Roman. Numai acolo stateau oamenii si mancau tolaniti ca sa o ia de la capat dupa. Senzatia cu dezmatul si decadenta a fost intarita de minunatele care alegorice ale lui Mazare care au defilat seara, ceva mai grotesc n-am vazut demult. Kitsch-ul in splendoarea lui. Paine, droguri si circ. Nu mai are sens sa vorbesc de hotelul de 40 de ani, foarte putin renovat, cu 3 stele, din care eu ii dadeam MAXIM una jumatate, si nici aia nu e sigur, cu un miros greu inauntru (dar nu puteai dormi cu geamul deschis, ca bubuiau cluburile pana la 6 dimineata, iar cu el inchis era jale de miros), care cerea 300 de lei pe noapte (ha????). Nu mai are sens sa vorbesc de toaletele sinistru de murdare (oare chiar nu se pot spala cu un furtun?), ale unei terase de plaja, cu pretentii de eleganță, cu perne alb imaculat si preturi de Coasta de Azur. Nu mai…

Am iesit din spital (cusca alba), in plina forma 🙂 Si abia am asteptat sa fac niste ture de parc. Bine, intrasem in plina forma, deci… In fine, tot cu hormonul stresului marit, imi da de furca hormonul asta, trebuie eu sa merg la capre si smochine, sa ma trezesc cu fata la mare si sa scriu.  S-a stabilit ca sunt foarte sanatoasa (« rar am vazut om asa sanatos »), mai putin nenorocitul ala de hormon care acum trebuie stabilit daca e secretat de hipofiza sau suprarenale. In episodul urmator. {singurul castig al cortizolului marit este cupa C 😀 } 1. Sunt rosie, albastra, dar cand ma gandesc la mai departe, sunt verde si violet. Sunt un curcubeu. Da’ nu-i bine, curcubeu, ca parca suna a cameleon, si nu-i frumos. Mai bine monocolora. Culorile mele, hotarate. Rosu. Turcoaz. Verde. Alb. Negru. 2. Una e sa ti se spuna: esti centrul universului meu, alta e sa ti se spuna: esti buricul pamantului 3. Din intelepciunea aztecilor: cand esti vaca, nu esti capra. Ah, Fulga, de ce am fost Fulga? 🙁 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

« Dragostea mea, ancora grea, tine-ma strâns; toate ma dor: gura – de dor, ochii – de plâns. Vântul cazu – – poate ca nu, dar s-a facut liniste-n cer, fara puteri, ca la-nceput. Nu mai visez pasi pe zapezi, urme de vulpi; nu mai sunt flori, sufletul lor doarme în bulbi. Singuratati… Nu mi te-arati, nu-mi trimiti vesti. Cat fara rost. Oare ai fost? Oare mai esti? » Nina Cassian share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It