Philippe

Dragostea in fasolea verde

23 février 2024

Eu îl înțeleg pe omul acela cu madelena sa. Nu există nimic mai legat de amintiri si memorie, decât simțurile. Gusturile, mirosurile, senzațiile. Astăzi am mâncat fasole verde. Eu ador fasolea verde, de 30 de ani, dintotdeauna. Pentru motive pe care nu le înțeleg, am mâncat rar în ultimii ani, poate de 2-3 ori pe an. Astăzi, mâncând după mult mult timp, am simțit din nou ce mult îmi place și au năvălit, în același timp cu senzația de plăcere, toate amintirile. Când eram cu soțul meu, Philippe, pentru ca eu adoram fasolea verde, mâncam (amândoi, se subînțelege) minim de 3 ori pe săptămână. Omul era amuzat și spunea mereu: « Mâncăm asa des fasole verde, încât ma voi transforma curând în fasole verde. » Iar eu râdeam și a doua zi făceam iar :))) acum, ca nu mai am 19 ani, îmi dau seama cât ma iubea ca să mănânce cot la cot cu mine fasole verde asa des. Si țineți cont ca eram slabă moarta, mâncam la fel de bine cartofi prăjiți și croasanți (e masculin, nu feminin!!!! nu « croasante », quelle horreur, de unde pana unde, este UN croissant), deci fasolea verde era o alegere din iubire curata, nici vorbă de regim sau silueta. Despre care nu am avut habar mulți ani, pana după 40. De fapt eu ador și broccoli la propriu, dintotdeauna, fara nevoi de silueta. Revenind la fasolea verde. Momentul de astă seara a fost ca o întoarcere acasă. M-am simțit bine, cald, iubita, protejată și auzeam în urechi: « curând ma voi transforma în fasole verde », si ma auzeam râzând. Asa ca si cand as revedea un film. Repet fără doar și poate seara de azi, adica voi mai manca curand fasole verde. Câtă dragoste și poezie într-o farfurie de fasole verde! PS. Dragostea nu înseamnă neapărat lux, si nici mizerie. Uneori, cel mai ades, dragostea se manifesta în tablouri aparent banale. O farfurie de fasole verde, nici măcar gătită cine știe cum, doar fiarta cu un file de lămâie deasupra. Oricum, acum realizez ca tare ma iubea ca sa mănânce cu mine asa de des fasole verde, nu e chiar gastronomia prin excelență, cum ar zice francezii, ce n’est pas un plat folichon share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

Intoarcerea

19 mars 2018

« Nu uitați in această noapte să dați calendarul cu doua luni înapoi și să returnați mărțișoarele « , zice cineva, desigur, in gluma. E gluma, dar pe mine m-a atins undeva adanc. Ma invoiesc sa dau inapoi nu numai martisoarele, ci toate cadourile, nu doar materiale, ci si imateriale, nu doar ale oamenilor, ci si ale vietii, as inapoia TOT, daca s-ar fi inventat ceva sa ma intoarca undeva, sa ma intoarca candva. As inapoia si intelepciunea pe care mi-au dat-o anii. Si cinismul. Si puterea. Si desteptaciunea de a trece peste dezamagiri. Si sutele de carti citite intre timp. Si dragostea pe care am purtat-o barbatilor mei. Si orgasmele. Si kilometri de asfalt inghititi. Si noptile in desert, si aventura Bucuresti-Dakar. Si reusitele profesionale. Si cafelele cu cantec. Si cele fara cantec. Si bronzurile atator veri. Si fericirile intense. Si apusurile de la Sozopol. Si sutele de pantofi. Si m-as intoarce inainte sa moara Philippe. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
3💬 read more

17 ani

26 novembre 2017

Azi e 26 noiembrie. Peste 12 ore, la ora 14, se implinesc 17 ani de cand a murit Philippe, parte din sufletul meu. Pe 27 noiembrie ar fi implinit 49 de ani dar nu a mai apucat. A murit cu o zi inainte, la 48 de ani si 364 de zile. S-a distrus si sunt inca suparata pe el. Dar azi aleg sa imi amintesc doar hohotele de ras (amandoi eram indragostiti de glume, unele trecand de limitele normalului social acceptat), serile lungi, zilele intregi cand ne inchideam in casa, singuri, pentru ca am fost modelul de cuplu fuzional. Ne-am fost intotdeauna suficienti unul altuia. Lumea fiecaruia incepea si se termina cu celalalt. Din alegere si nu din constrangere sau conveniente sociale. Caci eram, amandoi, nepermis de liberi, nepermis de neconvenționali. Însă respiram unul prin și pentru celălalt. Nu ne pasa de nimic exterior cand eram unul langa celalalt. S-a îndrăgostit de mine la prima vedere, eu nu, ca habar nu aveam ce e iubirea. Aveam 17 ani. Eu am înțeles că îl iubesc abia după câteva luni, dar ne-am iubit intens, total. Azi aleg sa-mi amintesc cum se straduia sa vorbeasca romana, desi eu vorbeam franceza perfect. Dar era limba mea materna, cum sa nu-si doreasca sa o vorbeasca, iubindu-ma cum ma iubea? Si din eforturile lui, retin ca spunea: « domnisoara? Asta seamana cu Timisoara. », ca nu putea pronunta hrana (un h auzit si un r « rulat » erau mult prea mult pentru el), ca nu putea pronunta â, si atunci spunea muine, puine, cuine.. .. Si ca, intr-o discutie cu un prieten de familie al parintilor mei, medic chinez, straduindu-se sa se inteleaga, singura limba comuna fiind romana, cum si-au comunicat unul altuia ca le place carnea de vita? « I love vaca ». Aleg sa imi amintesc asta, si sa zâmbesc, si nu ziua in care a murit si felul cumplit in care… Aleg sa-mi amintesc un Philippe nebun, care ma antrena in tot felul de nazbatii incredibile, care ma lua sa plecam cu masina in Romania, la 3000 km (noi stateam langa Atlantic), pe neprevazute, si mai rau, pe nedormite. Cu el nimic nu era imposibil, iar deviza lui era: nu exista probleme, exista doar solutii. Și iubea România, poate mai mult decât mine. Avea puterea sa vadă pitorescul acolo unde eu vedeam altceva. Dumnezeu sa te odihneasca, sper sa mai radem candva, undeva, impreuna. {desi eu nu cred in nicio viata de dincolo, totul este acum, aici, bagati-va mintile in cap} ps. omul e deja mort, nu-l mai invie nimeni, desi poate multi am dori (sau eu macar). Eu prefer sa imi amintesc momentele bune, oricum 90% din timp am fost fericita cu el  Si nu e putin lucru, la vremurile pe care le traim. Si chiar asta voiam, sa arat ca poti pastra o amintire frumoasa a unei relatii trecute. Nu am resentimente, ii sunt recunoscatoare, si vreau sa stie lumea ca am fost fericita, si m-am bucurat enorm sa fiu cu el. A fost o onoare si…

📌
105💬 read more

Martie

18 août 2012

Vorbind cu un pictor: « E ca la portrete. Nu trebuie sa-i faci pe oameni cum sunt, ci cum cred ei ca sunt. » Moldovenii de peste Prut sunt simpatici pana si in sms-uri. Sms-ul suna asa: « Felicitari cu prima zi de primavara »  Deci m-am speriat cumplit. SMS pe Digi mobil, incep sa-l citesc, si din primele cateva cuvinte semana a secta, si ma intrebam cine le-a dat numarul de telefon: « Daca si tu crezi in ADEVAR, daca si tu crezi ca stirile ar trebui sa prezinte doar FAPTELE, din 1 martie urmareste Digi24, noul post tv al RCS&RDS ». Wow! Sincer, ma poticnisem in ADEVAR. Adevar cu majuscule. de ce sa pui reclama la Toblerone intr-o camera de hotel in care nu exista Toblerone in mini-bar? 🙂 mai bine ma culc. Nu inainte de a savura o Milka 🙂 Sunt foarte fericita. Am frezii galbene, frezii albe, lalele galbene, crini albi, crini galbeni, garoafa rosie, irisi violet, irisi turcoaz, strelitia si un trandafir alb. Am primit o gramada de flori. Patru buchete si flori separate 🙂 Pun mana pe telefon sa te sun. Nu apuc sa apas tasta de apel direct, ca suna, si esti tu. Asta numesc eu firele invizibile…. Primesc in continuare apeluri de pe numar neafisat. Anunt si pe aceasta cale ca nu o sa raspund nici in 200 de ani. Asta cu « vorbeam imemeşte », mi se pare inca si mai si decat « afacereza ». Iubesc limba franceza pentru jocurile de cuvinte. Ca acesta, de pilda: « Un jour, Dieu ordonna que le chaud colle, alors le Chocolat ! » Aleluia. Am auzit in sfarsit un barbat care sa spuna « pun discutiile despre sex pe acelasi plan cu sexul insusi » Vreau puine, dar nu azi, ci muine. Domnule, ce batem atata campii cu plangerea. Da, politia nu le poate face nimic. Acum ceva timp, ma hartuia cineva. Hartuire ca la carte, din aia, cu subiect si predicat. Ma suna de 100 de ori pe zi de pe orice numar, ma astepta sa ies din casa… Am vrut sa depun plangere. Un cadru al MAI mi-a zis asa: « Atata timp cat nu s-a intamplat nimic fizic concret, nu avem ce sa-i facem. » Solutia propusa, ca sa-l speriem: sa platesc vreo doi oameni, ca sa-l bata, punandu-i in vedere sa ma lase in pace. Solutie propusa de omul din MAI, iar cei doi, fiind oameni cu care ei lucreaza…. Nici nu era scump. 500 RON. Nu numai ca nu am facut asta (detest orice forma de violenta si nu as putea niciodata sa fac asta), dar am plecat oripilata de la discutie. Cam despre asta este vorba. « Ambele au decedat datorita ». Sigur ca da. Invatati sa nu mai radeti de ceea ce nu cunoasteti. Intotdeauna trebuie sa iei in calcul ca, dincolo de ceea ce stii, exista lumea larga…. Nu sunt si nu pot fi feminista…. Acum ce sa fac? 🙂 Sunt unele lucruri pentru care ai varsat atatea lacrimi incat pur si simplu nu mai ai. Te invadeaza ca o durere surda, dar atat…

📌
5💬 read more