Institutul Medico-Legal Mina Minovici

26/11/2013 18:07 PT: Sarut mainile. Nu stiu daca fac o confuzie sau daca chiar am fost colegi in scoala gen nr. 79 , dar tare mult doresc sa scap de aceasta dilema cu acordul dvs. Cu respect si scuze pentru deranj. Multumesc aujourd’hui 04:48 Mirandolina: eu am fost la scoala 79. In ce an ati fost? aujourd’hui 12:29 PT: E clar ca am fost colegi. D-na diriginta Popa. Am invatat pana in clasa a 7 cand s-a desfintat scoala, cred ca in 1986, oricum ma bucur ca te-am revazut 12:30 M: nu-mi mai amintesc deloc numele dirigintei. Sunt ciudata, dar n-am amintiri din copilarie… E absolut teribil sa nu ai… Tu cum m-ai gasit? si iertare ca am raspuns asa tarziu. Mesajul era in folderul Others, si nu l-am vazut decat aseara, cand faceam ordine prin mesaje. 13:15 PT: Pur si simplu, am cautat numele tau si ai aparut. Te-am recunoscut din poze si chiar ma intreb cum de ai ramas neschimbata dupa atatia ani. Felicitari. Tot frumoasa… 13:17 M: multumesc. Ma emotionezi. Cu alti colegi ai mai vorbit? ps. Scoala, ca si copilaria, mi-au dinamitat-o, cum am scris si aici. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

M-am nascut intr-o casa falnica de pe strada Nerva Traian, din Bucuresti. Desi nu am amintiri din copilarie (din cauze pe care nu le dezvolt acum), totusi, am franturi de amintiri legate de casa. Pe ea mi-o amintesc bine. Si curtea, cu dud in care ma cataram. Cu trandafir catarator care inflorea in preajma zilei mele de nastere. Cu bolta de vita de vie. Cu beci, in care nu intram, nu ca mi-era interzis, dar nu ma atragea. Cu pod in care gaseam tot felul de comori: sculpturi si picturi ale unui artist care locuise-n casa inaintea noastra. Langa casa noastra, in aceeasi curte, era casa unei matusi. Tanti Aglaia. Sotie de preot, tanti Aglaia picta. Casa ei era plina de tablouri, terminate sau pe cale de a fi desavarsite, picturi…. Pe acoperisul casei lui Tanti Aglaia, mai joasa decat casa noastra, ma urcam in zilele de vara sa fac plaja…. In curte trona un Volkswagen, model vechi, care in anii 70 avea deja vreo 15-20 de ani, si in care am tras reprize extraordinare de joc cu varul meu, Marcel. Mi-o amintesc pe doamna Voiculescu, vecina noastra. Celibatara, locuia singura, si avea vreo 70 de ani. Se tragea dintr-o familie care avusese o fabrica in cartier. Fabrica le fusese luata de comunisti. Ea traise ambele razboaie. Era fascinanta ca femeie, povestile ei erau extraordinare, cu razboaiele, nemtii, fabrica, venirea comunistilor. Ma fascinau si bibliotecile ei. Doamna Voiculescu citea in romana, franceza si germana. Vederea ii scazuse foarte tare, insa continua sa citeasca cu ajutorul unei lupe. Isi gatea in niste craticioare foarte mici, ca de papusa, portii mici. Era singura, si era in varsta. Dar gatea ca pentru papusi… Si-mi mai amintesc de domnul si doamna Gusti, o familie de evrei dintr-o curte alaturata. Si ei erau plini de povesti…. Apoi imi amintesc de catelul care ma iubea atat de mult incat se furisa pe sub poarta ca sa vina sa ma insoteasca la statia de tramvai, unde mergeam catre scoala (tramvaiul 19). Pana cand, intr-o zi, s-a suit in tramvai cu mine… tragedie. Scoala mea era pe cheiul Dambovitei, vizavi de Institutul Medico-Legal Mina Minovici. Scoala mare, frumoasa, in care am prins drag de invatatura din prima. Si peste toate aceste momente de fericire, a venit vara lui 1985. Este momentul in care mi-au dinamitat copilaria. In aceeasi vara a disparut scoala generala in care invatam, si casa parinteasca, in care locuiam de la nastere. Astazi, viata mea se desfasoara in cea mai mare parte in aceeasi zona. Trec zilnic de cel putin cateva ori pe langa locul pe care a fost construita casa mea. Ades, ma apuca o tristete profunda…. Ieri am gasit niste imagini ale zonei, si m-am bucurat extrem, desi m-am si intristat, caci erau imagini din momentul demolarii. Geografia copilariei mele a fost stearsa de pe fata pamantului, fara drept de apel. Ca si cand…. ca si cand nici nu existase vreodata. Ma simt ca un supravietuitor al unui razboi, ca si cand o bomba…