In gand

29 novembre 2010

M-am surprins gandindu-ma la tine azi cand am deschis ochii, si cautam pipaind telefonul sa inchid alarma. M-am surprins gandindu-ma la tine cand deschideam draperiile sa vad prima lucire a zilei. Cand ma duceam impleticita si inca adormita la bucatarie sa fac cafeaua. M-am surprins gandindu-te la tine sub dus. Cand iesisem si ma stergeam cu prosopul, infrigurata, printre gandurile despre ziua care urmeaza.

M-am suprins gandindu-ma la tine cand coboram cu liftul ca sa plec la o intalnire. M-am surprins gandindu-ma la tine in masina,  pe drum. M-am gandit la tine (oh, da, marturisesc!), chiar si in pauzele de discutie, in care interlocutorul tacea, sorbind din cafea. M-am gandit la tine cand am pasit afara, pe trotuar, inainte de a ma gandi unde mi-am parcat masina. M-am gandit la tine cand m-am asezat la birou, sa scriu. Si inainte de a face acel plan. Si dupa ce am scris acel comunicat de presa. Si inainte de a ma ridica sa beau o cafea. Si dupa ce am trimis acele emailuri. Si inainte de a fixa acele intalniri.

M-am surprins gandindu-te la tine in drumul spre casa, la hipermarket, cand am fost la mama, cand am plimbat cainii, cand am cumparat paine, cand am ales fructe. M-am suprins gandindu-te la tine cand am deschis sticla de vin si mi-am turnat un pahar, sa beau.  Cand sorbeam din pahar, cand inghiteam. Cand gateam. Cand spalam vasele. M-am surprins gandindu-ma la tine in timpul dusului de seara, in timp ce ma dadeam cu lapte de corp,  si mai tarziu, in timp ce-mi aranjam hainele in dulap. M-am surprins gandindu-ma la tine cand am intrat sub plapuma…. Iar cand am adormit, te-am visat. Intens.
Maine, ma voi gandi la tine din momentul cand voi deschide ochii, si voi pipai sa caut telefonul ca sa opresc alarma. Maine deja nu ma va surprinde ca ma gandesc la tine. Si ma voi gandi oricand. Dimineata, la pranz, seara. Si noaptea.

Cu tine in gand traiesc de un timp. Cu tine in gand voi trai in continuare, inradacinatul meu iubit visat. Chiar si cand ma vei strange in brate… intre strangerile tale, ma voi gandi la tine. Inradacinat in mine, TU.

Scriu cum respir. Traiesc cu pasiune, si nu mi-e teama ca o sa ard pana la ultima bucatica. Nu ma economisesc... de ce as face-o? :) Spirit ludic, care considera ca râsul e cea mai importanta arma pe care o avem in viata, voi continua sa zâmbesc şi să glumesc cât voi exista. Iubesc, respir, traiesc, exprim, toate la intensitate maximă. Nu ofer şi nu doresc jumătăţi de măsură. Şi mai ales, scriu. Scriu cum respir.

3 Comments

Laisser un commentaire

Votre adresse e-mail ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *