frustrari

Raspunsul la orice: sexul

8 juin 2013

Ma batea demult gandul sa scriu asta, dar o tot amanasem, din cauza referirii la sex 🙂 Glumesc un pic 😉 Cred ca nu exista femeie care sa nu fie la un moment dat in viata ei (cel putin o data) agasata de faptul ca in jurul ei, raspunsul universal, la orice framantare, durere, intrebare, la orice problema, la orice circumstanta a vietii, este sexul. Ba mai mult, este raspuns si este si cauza;  astfel, atunci cand esti obosita, nervoasa, agasata, nemultumita, esti automat ne…. Ca si cand sexul ar putea rezolva absolut orice. Ambrozie universala, elixir de viata si de moarte, licoare magica, remediu atotputernic, sexul poate sterge toate problemele, toate durerile, toate frustrarile, toate incercarile. Evident ca nu. E o analiza prea simplista. Ar fi prea usor ca toate sa se rezolve prin sex, oamenii ar fi toti foarte fericiti, ca pana la urma nu-i asa mare filosofie sa faci asta 🙂 Nu neg importanta si virtutile sexului, evident, nu neg rolul sau in interactiunea dintre oameni. Este esential si are rostul sau. Ma revolt doar impotriva raspunsului (prea intrat in obisnuinta), banalizat, de: « ia cu sex ». Pai nu, din pacate nu totul se rezolva asa, si nici nu vine totul de aici… Ar fi prea usor daca dilemele profesionale s-ar rezolva asa. Daca problemele morale s-ar rezolva asa. Daca rascrucile la care trebuie sa o iei in dreapta sau in stanga ti-ar deveni mai clare asa, daca sexul ti-ar fi busola. Unde mai pui ca, in general, femeile, cand sunt preocupate cu adevarat si framantate, reusesc cu greu sa intre si cu mintea in « sport ». Si ramane strict un simplu exercitiu, fara mari virtuti. Si cred ca si la barbati e la fel. Doar ca diferenta e ca barbatilor nu le recomanda nimeni sexul ca raspuns universal valabil 🙂 Ferice de ei :)) ps. ia sa vezi cati prieteni mi-am facut cu asta :))) o parte care vor presupune ca sunt acrita, nebagata in seama, etc. Alta parte care vor presupune ca-s ipocrita… Nici una nici alta, oameni buni. Pur si simplu viata e mai complicata decat o partida de sex. Care nici ea nu e simpla, cateodata 🙂 Si mai e ceva, barbati (prietenii mei cei mai buni sunt baieti, in general): stiu ca o parte din femei v-au mintit (fara sa clipeasca) ca au orgasm cu voi (numai cu voi), si ca acest orgasm matura orice grija din mintea lor. Este doar o minciuna. Asta nu inseamna ca daca ele au probleme, voi nu puteti nimic pentru ele. Puteti, sigur ca puteti. Dar, uneori, o strangere de mana, o privire, o stragere in brate, o ureche care asculta, un umar ca sa-si plece capul, este mai important decat un moment fortat de sex, care oricum nu rezolva marile dileme ale lumii. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin…

📌
8💬 read more

Romania si libertatea de a trai

5 mars 2011

Cand am revenit in Romania, mi s-a parut ca ma reintorc in timp. Ipocriziile si convenientele sociale sunt mult mai pregnante, mult mai apasatoare decat in alte parti ale lumii. A trai altfel decat o face « lumea » este un curaj pe care nu oricine si-l asuma, in ochii unora  acesta  fiind un « curaj vecin cu nebunia ». Imi pare rau despre situatia asta si felul in care oamenii isi duc viata, pentru ca ingradirile nasc generatii de frustrati. Iar pentru frustrari intotdeauna exista un moment al notei de plata, dureros pana la depresie. Oamenii se ingradesc ei singuri, nu-si permit sa iasa din niste norme pe care ei insisi le considera absurde, insa gandirea lor, prea inchistata, prizoniera intre garduri, nu le permite sa paseasca « dincolo ». Sa isi dea voie, sa-si permita sa faca mai multe lucruri din cele pe care si le doresc cu adevarat. Lucrurile sunt atat  de vizibile, incat nu rare au fost datile cand am auzit, dupa intoarcere: « O femeie de varsta ta nu se imbraca asa. ». Fraza asta ma facea sa sar pana in plafon. In primul rand, la varsta mea (respectiv 27 de ani), in Franta, de unde veneam, nimeni nu ar fi formulat asa, ci ar fi spus « o fata ». Si-n al doilea rand ce inseamna « nu se imbraca asa? » Unde exista o norma cum sa ne imbracam? Avem uniforme? Si ma mira cu atat mai mult cu cat aceste cuvinte veneau din partea mamei mele, cea care m-a invatat, in adolescenta, sa cultiv diferenta, sa fiu altfel, sa ma demarchez, cea care-mi croia si cosea rochii ca sa nu fiu imbracata la indigo cu ceilalti, in hainele din comertul socialist. Cand se modificase atat de mult incat vroia sa fim toti « regulamentari »? Ei, bine, aveam sa descopar ceva mult mai grav. O tara cu « uniforme mentale ». Ingradiri. Teama de « ce zice vecinul ». O societate arhaica, inca guvernata de temerea de judecata vecinului sau a cine stie cui (chiar si in mediul urban). Una din cele mai importante lectii invatate in Franta de mine, si printre primele a fost: sa nu-ti pese de ceea ce spune lumea. Sa nu-ti pese decat de mana care te hraneste. Doar aceleia ii datorezi ceva. In rest… iti da cineva de mancare? Nu? Atunci bine. Nu conteaza. Pentru mine, intoarcerea in Romania, dincolo de diferentele profesionale, financiare, de perspective de cariera, a insemnat in primul rand un enorm salt inapoi, in timp, ca si norme sociale si interactiune umana. Ii priveam uimita pe romanii de 50 de ani. Imbatraniti, chirciti, pregatiti sa predea stafeta, cu discursuri de genul « eu am trait, am facut, acum e randul tau », catre copii lor. Si-mi aminteam francezii de 50 de ani, floarea varstei, oameni tineri, bucurosi de viata, traind din plin, care se bucura de faptul ca au urcat in cariera, ca si-au crescut copiii (pe care i-au lasat in lume). La 50 de ani vesticii se reindragostesc, reconstruiesc. Nu isi incruciseaza mainile pe piept si nu-si pregatesc hainele de inmormantare… Azi, inca…

📌
8💬 read more

Fara surogate

12 novembre 2010

De cand ma stiu, am fost impotriva jumatatilor de masura. Impotriva concesiilor cu viata. Impotriva compromisurilor. Sigur, unele sunt vitale. UNELE. Nu vorbesc de acelea, sa ne intelegem. Unele trebuiesc facute, si a le face denota un talent de a trai, o arta de a fi flexibil… Dar altele mi se par cel putin stupide. Oricat de « moda » ar fi, mie cafeaua fara cofeina, smantana fara grasime, untul fara grasime, berea fara alcool, pielea ecologica si alte asemenea, mi se par niste aberatii. Ori o faci, ori nu o faci. Ori traiesti, ori nu traiesti. Nu exista « aranjamente » posibile.  Pentru ca nu ai cu cine. Asta e cu tine insuti…. Pe tine insuti nu te poti minti. Hai sa va traduc cum le consider eu pe acelea: cafea fara cafea, smantana fara smantana, unt fara unt, bere fara bere, piele fara piele si viata fara viata. Si daca ajungi sa consideri ca mai bine nu mananci respectivele chestii sau nu bei, pai nu mananci si nu bei. Mananci altceva, si bei altceva. Mai demult, cand eram in Franta, am spus cuiva, facand o metafora despre un acces care mi se restrangea {cuvant inainte: mie-mi place enorm ciocolata si mananc cantitati industriale}: « Daca intr-o zi as afla ca daca mananc ciocolata am sa mor, si ca nu mai pot manca cate o ciocolata intreaga, ci numai o patratica, ei bine, stii ce? As prefera sa nu mai mananc deloc. Pentru ca asta e, sunt incapabila sa imi restrang si sa-mi portionez ceva ce-mi place cu adevarat. Si mai bine tai complet. » Asa si astea… cafea fara cofeina? Bere fara alcool? Smanatana fara grasime? Non-sensuri. Si nu, nu va ganditi ca sunt sechele de copilarie inainte de 89 🙂 N-am frustrari, si nici traumatisme, legate de nechezol, de cafeaua cu naut, sau de salamul cu soia. Doar cred ca trebuie sa musti din viata cu pofta. Si nu sa te multumesti cu faramituri. Nu sa traiesti cu procura. Nu sa gusti cu varful limbii. Nu sa te marginesti la jumatati de masura. Nu sa te prefaci ca esti implinit,  in niste depline conditii de neimplinire. Chiar si o ora din viata daca mi-ar mai fi dat sa traiesc, vreau sa o traiesc deplin, intreg! Doar aceea este viata, de fapt. Jos surogatele! Traiasca viata si deplinatatea ei! Numai 100% e un procent acceptabil. Adica, de fapt, cel putin 100%! 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
4💬 read more