simplu

azi este ziua dorului, si era sa ratez asta (daca auziti de vreun atentat la — SPITALUL– municipal, eu sunt aia) Revenind la ‪#‎dor‬, hai sa elaboram o trilogie. Actul 1: “De ce iti este cel mai dor?” “De tacerile in doi. Nu de cele in care nu {mai} ai ce sa-ti spui, ci de cele savuroase, de cele presarate cu rasete. Si cu priviri complice. De cele in care alegi sa nu spui, ci sa privesti, si sa zambesti.” “Mi-era teama ca o sa-mi dai un raspuns care are sa-mi placa.” Da, cred ca unul din cele mai frumoase lucruri si mai calde si linistitoare sunt acele taceri pe care ti le poti permite alaturi de prieteni sau de oamenii apropiati. Tacerile care ofera incredere. Zambete si priviri, fara sa simti ca trebuie sa mobilezi cu silabe. Tacerile privind in aceeasi directie. Un apus, un rasarit, o floare, marea. Da, mai ales marea. Liniste si calm. mi-e ingrozitor de dor si de mare Actul 2: Mi-e dor sfasietor de tine. De rasetele tale de copil inconstient, de tristetile tale, de cuvintele tale, de tacerile tale, de privirile tale, avide de mine sau pierdute in zare. Ti le iubesc deopotriva. Mi-e dor de atingerile tale, de infiorarile reciproce, frenetice, de foamea resimtita pentru tine in timp ce tu te hraneai cu mine. Mi-e dor de scrisorile pe care ti le scriam ziua, cand ma plimbam prin oras, dar cand aveam nevoie sa-ti scriu, totusi, desi ne despartiseram dimineata, ades dupa ce facusem dragoste salbatic, infrigurati de dorinta, si desi aveam sa ne regasim seara, tot pentru a gusta unul din celalalt, pentru a ne privi in ochi si pentru a ne pipai ca la sfarsit de lume. Dar simteam nevoia sa-ti scriu. Mi-e dor de bomboanele Ferrero Rocher d’Or pe care nu le-am gasit in seara aceea cu tine, dar pe care le-am gasit cu varf si indesat a doua zi, mi-e dor de frisca din cana ta de cafea, mi-e dor sa te vad mancand inghetata pe care o iubeai ca un copil. Mi-e dor de serile in care ma ghemuiam in patul tau mare, dar din care reuseam sa te imping lipindu-ma de tine, iubitoare. Mi-e dor de ochii tai adanci, de glasul tau ferm cand rostesti poruncitor „arata-mi”, mi-e dor de atingerile tale, de felul tau incomparabil de a fi. Mi-e dor de starea aceea de armonie dintre noi, de intuitia ta, de discutiile cu tine despre orice subiect, de lungile argumentatii, de metaforele tale si ale mele, pe care mi le stimulai, mi-e dor de plimbarile cu tine, mi-e dor deopotriva de tot ce e simplu si de tot ce e complicat in tine. Mi-e dor sa te aud, sa te citesc scriindu-mi „te vreau!”, mi-e dor de intransigentele si nerabdarile tale, mi-e dor de starea de gratie. Mi-e dor si de mine. De mine cea langa tine. Actul 3: Dor… (nu mi-e dor, ci ma dor) L’amour élabore une géographie sacrée du monde. [..] un…

Ma batea demult gandul sa scriu asta, dar o tot amanasem, din cauza referirii la sex 🙂 Glumesc un pic 😉 Cred ca nu exista femeie care sa nu fie la un moment dat in viata ei (cel putin o data) agasata de faptul ca in jurul ei, raspunsul universal, la orice framantare, durere, intrebare, la orice problema, la orice circumstanta a vietii, este sexul. Ba mai mult, este raspuns si este si cauza;  astfel, atunci cand esti obosita, nervoasa, agasata, nemultumita, esti automat ne…. Ca si cand sexul ar putea rezolva absolut orice. Ambrozie universala, elixir de viata si de moarte, licoare magica, remediu atotputernic, sexul poate sterge toate problemele, toate durerile, toate frustrarile, toate incercarile. Evident ca nu. E o analiza prea simplista. Ar fi prea usor ca toate sa se rezolve prin sex, oamenii ar fi toti foarte fericiti, ca pana la urma nu-i asa mare filosofie sa faci asta 🙂 Nu neg importanta si virtutile sexului, evident, nu neg rolul sau in interactiunea dintre oameni. Este esential si are rostul sau. Ma revolt doar impotriva raspunsului (prea intrat in obisnuinta), banalizat, de: « ia cu sex ». Pai nu, din pacate nu totul se rezolva asa, si nici nu vine totul de aici… Ar fi prea usor daca dilemele profesionale s-ar rezolva asa. Daca problemele morale s-ar rezolva asa. Daca rascrucile la care trebuie sa o iei in dreapta sau in stanga ti-ar deveni mai clare asa, daca sexul ti-ar fi busola. Unde mai pui ca, in general, femeile, cand sunt preocupate cu adevarat si framantate, reusesc cu greu sa intre si cu mintea in « sport ». Si ramane strict un simplu exercitiu, fara mari virtuti. Si cred ca si la barbati e la fel. Doar ca diferenta e ca barbatilor nu le recomanda nimeni sexul ca raspuns universal valabil 🙂 Ferice de ei :)) ps. ia sa vezi cati prieteni mi-am facut cu asta :))) o parte care vor presupune ca sunt acrita, nebagata in seama, etc. Alta parte care vor presupune ca-s ipocrita… Nici una nici alta, oameni buni. Pur si simplu viata e mai complicata decat o partida de sex. Care nici ea nu e simpla, cateodata 🙂 Si mai e ceva, barbati (prietenii mei cei mai buni sunt baieti, in general): stiu ca o parte din femei v-au mintit (fara sa clipeasca) ca au orgasm cu voi (numai cu voi), si ca acest orgasm matura orice grija din mintea lor. Este doar o minciuna. Asta nu inseamna ca daca ele au probleme, voi nu puteti nimic pentru ele. Puteti, sigur ca puteti. Dar, uneori, o strangere de mana, o privire, o stragere in brate, o ureche care asculta, un umar ca sa-si plece capul, este mai important decat un moment fortat de sex, care oricum nu rezolva marile dileme ale lumii. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin…

In comunicare, subtilitatile, metaforele si jocurile de cuvinte elitiste, concepute pentru oameni destepti, sunt absolut nedorite. Ca vrem sau nu vrem sa recunoastem, ca ne place sau nu, nivelul general mediu de educatie si de inteligenta al populatiei nu este foarte ridicat. Ori, cand ne adresam unei mase mari de oameni (pentru ca avem un produs mass market, sau -in cazul comunicarii politice- avem nevoie sa atragem/convingem o mare masa de alegatori), a face glumite subtile, jocuri de cuvinte destepte, a folosi metafore este deplin gresit, suicidar aproape, din punctul de vedere al scopului. Oamenii reactioneaza simplu, la stimuli simpli si cuvinte simple. De aceea ne raman in minte cele mai stupide reclame. Cele finute si destepte iau premii la festivaluri. Cele rudimentare, primare, simple devin leit-motiv popular rostit in intruniri amicale, cu zambet in coltul gurii. Amintiti-va doar de « Dorele! », « chemati oamenii de la Minolta!« , « n-ai cu cine! » si altele de acest gen. In sprijinul afirmatiei mele, imi amintesc o scena din campania electorala la localele din 2008. Oprescu iesise din PSD de cateva luni, si candida independent. Ca sa rememoram contextul, atunci nu exista grupusculul care exista azi, denumit « independenti ». E important acest detaliu. Iesise deci Oprescu si candida independent. A crezut el ca e smecher, si si-a facut niste fluturasi pe care scria « Oprescu, Partidul Independent« .  Eram intr-un cartier bucurestean de vile, in sectorul 1, cand o fata a ridicat fluturasul, aruncat in curte. Fata, studenta la ASE. Priveste fluturasul si imi zice: « Oprescu si-a facut partid. » Eu, uimita, ii raspund: « Nu, nu si-a facut. A iesit din PSD, candideaza la primarie asa. » Ea, foarte convinsa: « Ba da, uite, scrie aici, Partidul Independent. » Am privit-o cu ochii rotunzi, si am realizat ca e bine sa nu faci glumite si subtilitati in fluturasii electorali. Si daca faci glumite, ele trebuie sa fie din cele super cunoscute de popor, sau sa nu faca apel la o mare inteligenta pentru a fi percepute. Altfel, fluturasii aceia sunt degeaba. Sau pot face chiar rau, de la caz la caz. Asta a fost partea negativa a subtilitatii folosita in comunicare atunci cand nu e loc. Partea « pozitiva », si spun pozitiva doar din punctul de vedere al atingerii scopului propus al comunicarii, este folosirea subtilitatii cu buna stiinta, ca sa creezi ceaţă in mintea si asa incetosata a receptorilor tai. Un exemplu in acest sens este campania PD-L pentru referendumul pentru legea capitalei. Dincolo de reluarea culorilor din campania pentru referendumul din 2009 (cel cu reducerea numarului de parlamentari), afisul contine o insiruire de nume: « Oprescu, Chiliman, Piedone, Udrea nu fac legea capitalei« . Am ramas siderata cand l-am vazut, am fost sigura ca e destul de bine facut cat sa nu fie inteles…. si am facut un experiment. L-am fotografiat, cum l-am vazut, si l-am pus pe Facebook. Lista mea contine oameni avizati, educati, si mai degraba anti-PD-L. Ei bine, s-a verificat ce gandeam, si am fost foarte trista, mi-as fi dorit sa ma fi inselat. Nici macar ei nu intelegeau. Nu erau…