Cand am revenit in Romania, mi s-a parut ca ma reintorc in timp. Ipocriziile si convenientele sociale sunt mult mai pregnante, mult mai apasatoare decat in alte parti ale lumii. A trai altfel decat o face “lumea” este un curaj pe care nu oricine si-l asuma, in ochii unora acesta fiind un “curaj vecin cu nebunia”. Imi pare rau despre situatia asta si felul in care oamenii isi duc viata, pentru ca ingradirile nasc generatii de frustrati. Iar pentru frustrari intotdeauna exista un moment al notei de plata, dureros pana la depresie. Oamenii se ingradesc ei singuri, nu-si permit sa iasa din niste norme pe care ei insisi le considera absurde, insa gandirea lor, prea inchistata, prizoniera intre garduri, nu le permite sa paseasca “dincolo”. Sa isi dea voie, sa-si permita sa faca mai multe lucruri din cele pe care si le doresc cu adevarat.
Lucrurile sunt atat de vizibile, incat nu rare au fost datile cand am auzit, dupa intoarcere: “O femeie de varsta ta nu se imbraca asa.”. Fraza asta ma facea sa sar pana in plafon. In primul rand, la varsta mea (respectiv 27 de ani), in Franta, de unde veneam, nimeni nu ar fi formulat asa, ci ar fi spus “o fata”. Si-n al doilea rand ce inseamna “nu se imbraca asa?” Unde exista o norma cum sa ne imbracam? Avem uniforme? Si ma mira cu atat mai mult cu cat aceste cuvinte veneau din partea mamei mele, cea care m-a invatat, in adolescenta, sa cultiv diferenta, sa fiu altfel, sa ma demarchez, cea care-mi croia si cosea rochii ca sa nu fiu imbracata la indigo cu ceilalti, in hainele din comertul socialist. Cand se modificase atat de mult incat vroia sa fim toti “regulamentari”?
Ei, bine, aveam sa descopar ceva mult mai grav. O tara cu “uniforme mentale”. Ingradiri. Teama de “ce zice vecinul”. O societate arhaica, inca guvernata de temerea de judecata vecinului sau a cine stie cui (chiar si in mediul urban). Una din cele mai importante lectii invatate in Franta de mine, si printre primele a fost: sa nu-ti pese de ceea ce spune lumea. Sa nu-ti pese decat de mana care te hraneste. Doar aceleia ii datorezi ceva. In rest… iti da cineva de mancare? Nu? Atunci bine. Nu conteaza. Pentru mine, intoarcerea in Romania, dincolo de diferentele profesionale, financiare, de perspective de cariera, a insemnat in primul rand un enorm salt inapoi, in timp, ca si norme sociale si interactiune umana.
Ii priveam uimita pe romanii de 50 de ani. Imbatraniti, chirciti, pregatiti sa predea stafeta, cu discursuri de genul “eu am trait, am facut, acum e randul tau”, catre copii lor. Si-mi aminteam francezii de 50 de ani, floarea varstei, oameni tineri, bucurosi de viata, traind din plin, care se bucura de faptul ca au urcat in cariera, ca si-au crescut copiii (pe care i-au lasat in lume). La 50 de ani vesticii se reindragostesc, reconstruiesc. Nu isi incruciseaza mainile pe piept si nu-si pregatesc hainele de inmormantare…
Azi, inca dupa atatia ani de la reintoarcere, privesc pe strazi si ma minunez. Tot nu reusesc sa ma obisnuiesc cu ceea ce vad in jur. Oameni gri, cerniti… Oameni ridati, cu par alb inainte de vreme. Consumati. Sigur, nu-i condamn. Intr-o masura, e rezultatul vietii complicate, luptei zilnice pentru supravietuire, pentru plata facturilor, rezultatul ingrijorarilor “cu ce hranesc copiii”.
Dar in alta masura, non neglijabila, e si vina fiecaruia dintre noi. Pentru ca puterea sta in noi. Puterea de a schimba ceva, macar la nivel personal. Puterea de a nu urma cai batute daca ni se pare ca altceva ni se potriveste si nu cararea indicata de “lume”.
Stiu ca o sa par absurda, cu invataminte super pozitiviste poate ciudate, dar spun: fa ce simti, in masura posibilului! Trebuie, ai datoria sa faci ce simti. Ai obligatia sa incerci sa-ti implinesti visele. Chiar daca ai sa “cazi”, vei fi incercat, si vei avea multumirea ca ai facut-o. Crede-ma, asa e bine. Pur si simplu, in masura lucrurilor pe care le poti realiza, fa TOT ce vrei, oricat de nebuneste ar parea. Orice iti doresti, chiar si lucruri ciudate, FA-O!!!!!!!!! Incearca sa destelenesti si pe alaturi de drumul consacrat. Poate ti se potriveste altceva decat “ce face vecinul”. Te vor arata cu degetul? Si ce daca? Multumirea ta interioara conteaza mai mult decat vorbele lumii. Tu vei fi mult mai in acord cu tine insuti, iar acest acord valoreaza aur. Limitele? Limitele sunt doar legea si bunul simt. Respectul celui de langa tine. Dar atat. In rest, da-ti voie sa faci ce simti! Nu merge in turma, ca oile! Cand renunti la ce iti doresti ca sa ramai cu ce poti, mergi in jos, nu in sus. Si n-ai cum sa evoluezi.
Militez activ pentru curajul de a-ti trai propria viata! Trebuie sa faci lucrurile pentru ca le doresti, nu pentru ca le vrea “vecinul”, sau pentru ca “asa trebuie, asa se face”. Nimeni nu traieste in locul vostru. Asumati-va curajul de a va trai orele, zilele, saptamanile, asa cum vreti, cat mai apropiat de ceea ce va doriti! O sa fie mai bine, va veti simti mult mai armoniosi. Decalajul dintre ce esti si ce ti-ai dori sa fii se reduce. Toata societatea se va transforma, in acest fel. Mai putine tensiuni, crispari, frustrari. La nivel mare, conteaza. Dar si la nivel personal conteaza enorm. Curaj! pe locuri, fiti gata, start: traiti!
