bere

Eu si cartea mea mancam

25 mars 2013

Eu si cartea mea mancam. Ca in copilarie. Adica ma duc zilnic la masa de pranz cu o carte. Si citesc cand mananc. Sau mananc cand citesc. Stiu, poate e un obicei prost. Poate e nepoliticos. Poate nu e buna digestia. Poate, poate, poate…  Am inceput sa ma intristez cand ies insotita la masa de pranz, pentru ca nu pot citi. Am nevoie (vitala, aproape) de momentul meu de singuratate, de break, de pauza din tot, din cotidian, din lucrurile dupa care alerg sau care alearga dupa mine. Am reluat un vechi obicei din copilarie: cititul la masa. Pentru asta bunica, Dumnezeu sa o ierte, se supara. Spunea ca e lipsa de respect pentru cine a gatit. Caci, veneam de la scoala, imi punea masa, si eu veneam cu o carte… in care ma refugiam. Aici, fiind restaurant, nu se supara bucatarii. Nici nu ma vad. Sunt un client anonim printre altii. Nici macar chelnerii nu par prea « agasati » ca citesc. Sunt cuminte, comand, platesc, nu fac zgomot… Ma comport civilizat. Cartile sunt radacinile mele, adanci. Imi amintesc ca atunci cand eram mica, mama imi lasa cate 5 lei in fiecare dimineata pe masa din bucatarie. O micuta comoara pe atunci (oamenii aveau salarii de la o mie si ceva de lei, un profesor, de pilda, castiga 2000 pe luna). Mama imi lasa cate 5 lei pe zi. Era mult. Mama era o femeie desteapta, de cariera, avea salariu mare. Ma rog, nu conteaza. Ideea e ca imi lasa 5 lei ca sa ma duc la cofetarie, sa-mi cumpar un suc, o prajitura, sa nu imi lipseasca nimic, sa pot sa-mi ofer (cel putin) ce au si ceilalti. Insa eu imi amintesc ca strangeam mereu banii ca sa-mi cumpar carti. Desi locuiam intr-o casa plina de carti . Sau, poate, tocmai de aceea. In casa noastra erau sute de carti, probabil chiar peste o mie, nu le-am numarat, desi, la un moment dat, ma pusesem pe o inventariere, ca sa le pot repera si gasi. Si astazi, sufar de o lipsa acuta de spatiu. Dar printre toate lucrurile pe care am calculat sa le elimin (partial, temporar, definitiv), din casa mea, niciodata, dar NICIODATA, nu mi-am pus problema sa renunt la carti. Flash back in copilarie. Strangeam bani sa iau carti. Si cartile nu prea se gaseau. Dar si acelea, care se gaseau, ce minunatii! Ma bucuram de ele, de fiecare dintre ele, le devoram, si inca si inca si inca. Pentru ca da, foarte des citesc si recitesc carti… Mai tarziu, am ajuns sa fiu frustrata de durata mica a vietii, fix din punctul de vedere al lecturii. Sa ma sperie ca traim doar atat, cand s-au scris atatea carti inaintea nasterii noastre, cand sunt atatea lucruri de facut, senzatii de incercat, locuri de vazut… si da, revin, carti de citit. Sigur, citesc (din pacate) mult mai putin decat o faceam candva. Si-mi amintesc tare tare spusele dirigintelui meu de la liceu, profesor de romana, care, disperat ca era diriginte la…

📌
5💬 read more

Nu mai e nici urma de sansa

16 février 2011

Postez rar politic. Rar egal aproape niciodata. Bun, asta seara fac o exceptie. Minunat. Eu eram destul de cinica in ultimul timp despre devenirea acestui popor, despre viitorul sau. Numai privind in jur si te ingrozesti. Ceea ce altii numesc cinism, din pacate, eu numesc realism. Privesc in jur si vad. De la nivelele cele mai joase, cele la indemana fiecaruia, nu mergem in sus, ci in jos. De la felul in care ne crestem si educam copiii, de la felul in care ne comportam intre noi sau cu ceilalti, de la spiritul civic (mai bine spus, de la absenta sa), de la cainosenia care se dezvolta (si inca, eu, ca proprietar de catei, va spun ca ei sunt de nadejde, nu ca oamenii). Ei bine, n-o sa se intample nimic in vecii vecilor amin. Aleluia!!! Murim cu Miorita de gat. Murim doinind a jale pe pajiste, privind gales la Miorita noastra.  Mai o stacana de vin, mai o doina de jale, mai o lacrima, mai un topor in capul vecinului, mai o siluire a vecinei.  Sau, versiunea urbana si moderna a mocofanului roman:  murim in fotoliu, protestand pe Facebook, trecand in ochii celor din lista noastra ca mare revolutionar deschizator de drumuri, Che Guevara cu acte in regula. Mai « ciupim » o bruneta, o blonda sau o roscata din lista, mai luam o gura de bere, mai dam un like la o melodie, mai citim un ziar, comentam undeva, injuram si scuipam seminte. Intre toate astea, nu uitam sa aderam la cauze. Mai ales sa fie multe, nefolositoare si sforaitoare. Adormim seara cu sentimentul datoriei implinite, ragaind satisfacuti. Si stam in fotoliu, de parca ne-ar fi lipit acolo cu superglue, pierir-ar inventatorii fotoliilor. Oricum, gandim ca nu putem fi eroi, ca nu putem mobiliza « milioane de persoane« , (ca si cand cineva cerea asta) asteptam « un semn de sus » (cand te-o lua Dumnezeu la el, poate), ca « nu se merita » (oribila exprimare!) sa miscam ceva. « Pai de ce eu? Ei, mie nu-mi place ce se intampla, dar gesticulez din fotoliu. Daca e vorba sa ma ridic si sa merg la actiune… eh, pai se schimba treaba. Pai de ce eu? Mie mi-e bine si asa… ». Al naibii concept de « merge si asa », inradacinat in genele noastre, parca, mai puternic decat orice pornire. Si genialul: « de ce eu, daca majoritatii romanilor nu le pasa? » ca si cand preopinentul n-ar fi roman, si de parca nu si-ar fi inceput tirada sforaitoare prin a spune apasat « noi« , incluzandu-se intr-o forma de actiune subinteleasa. Da’ntre timp s-a razgandit, pai sa intre el la puscarie, ca Tutea, pentru un popor de idioti? (adica da dovada de indrazneala, in comparatii). Murim cu Miorita de gat, va spun eu. De bunavoie, (transformata in voie buna) si nesiliti de nimeni. Cu o doina sau o manea in fundal sonor, nici nu mai conteaza. Intr-o veselie si o inconștiență imobilă. Dupa noi, potopul, desi majoritatea care gandesc asa, au si copii. Nu-si dau seama ca ruineaza cu mana lor viitorul propriilor…

📌
19💬 read more

Fara surogate

12 novembre 2010

De cand ma stiu, am fost impotriva jumatatilor de masura. Impotriva concesiilor cu viata. Impotriva compromisurilor. Sigur, unele sunt vitale. UNELE. Nu vorbesc de acelea, sa ne intelegem. Unele trebuiesc facute, si a le face denota un talent de a trai, o arta de a fi flexibil… Dar altele mi se par cel putin stupide. Oricat de « moda » ar fi, mie cafeaua fara cofeina, smantana fara grasime, untul fara grasime, berea fara alcool, pielea ecologica si alte asemenea, mi se par niste aberatii. Ori o faci, ori nu o faci. Ori traiesti, ori nu traiesti. Nu exista « aranjamente » posibile.  Pentru ca nu ai cu cine. Asta e cu tine insuti…. Pe tine insuti nu te poti minti. Hai sa va traduc cum le consider eu pe acelea: cafea fara cafea, smantana fara smantana, unt fara unt, bere fara bere, piele fara piele si viata fara viata. Si daca ajungi sa consideri ca mai bine nu mananci respectivele chestii sau nu bei, pai nu mananci si nu bei. Mananci altceva, si bei altceva. Mai demult, cand eram in Franta, am spus cuiva, facand o metafora despre un acces care mi se restrangea {cuvant inainte: mie-mi place enorm ciocolata si mananc cantitati industriale}: « Daca intr-o zi as afla ca daca mananc ciocolata am sa mor, si ca nu mai pot manca cate o ciocolata intreaga, ci numai o patratica, ei bine, stii ce? As prefera sa nu mai mananc deloc. Pentru ca asta e, sunt incapabila sa imi restrang si sa-mi portionez ceva ce-mi place cu adevarat. Si mai bine tai complet. » Asa si astea… cafea fara cofeina? Bere fara alcool? Smanatana fara grasime? Non-sensuri. Si nu, nu va ganditi ca sunt sechele de copilarie inainte de 89 🙂 N-am frustrari, si nici traumatisme, legate de nechezol, de cafeaua cu naut, sau de salamul cu soia. Doar cred ca trebuie sa musti din viata cu pofta. Si nu sa te multumesti cu faramituri. Nu sa traiesti cu procura. Nu sa gusti cu varful limbii. Nu sa te marginesti la jumatati de masura. Nu sa te prefaci ca esti implinit,  in niste depline conditii de neimplinire. Chiar si o ora din viata daca mi-ar mai fi dat sa traiesc, vreau sa o traiesc deplin, intreg! Doar aceea este viata, de fapt. Jos surogatele! Traiasca viata si deplinatatea ei! Numai 100% e un procent acceptabil. Adica, de fapt, cel putin 100%! 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
4💬 read more