Facebook

O plangere a cuiva, recent, din lista mea de Facebook, mi-a atras atentia. Omul se plangea ca cineva caruia ii trimisese friend request il raportase la Facebook. L-am intrebat cum de si-a dat seama ca a fost raportat. Mi-a raspuns ca l-au avertizat cei de la FB, si ca timp de o saptamana nu are voie sa mai adauge pe nimeni. Atunci am intrebat dupa ce criterii adauga oameni, si a raspuns ca « fara criterii , daca vrea accepta ..daca nu sa dea cancel … si gata. » Ei bine, clar, aici e problema lui reala. Iar asta m-a facut sa ma gandesc la criterii, la ce aplic eu si la ce mi se pare cat de cat corect ca si mod de interactiune. E de fapt, un subiect mai complex, de aceea am vrut sa-l dezvolt intr-o postare. Nu e bine fara criterii, cert! Din cauza ca Facebook-ul a schimbat unele lucruri, persoana care primeste un friend request nu poate sa dea cancel. Singura forma de refuz este aceea de a face click pe « not now », dar atata timp cat nu anuleaza cererea cel care a trimis-o, aceasta ramane acolo in pending chiar si luni intregi. Singura posibilitate de a « scapa » complet de un friend request, din punctul de vedere al celui care l-a primit, este acela de a face click, dupa  « not now« , pe « nu cunosc aceasta persoana« . Caz in care Facebook-ul il penalizeaza pe respectivul, care nu-ti va mai putea trimite niciodata cerere, si care nu va mai putea trimite cereri timp de o saptamana nimanui, drept pedeapsa. In ce priveste criteriile, ele folosesc la ceva, evident. Mi se pare nu numai gresit, dar si foarte straniu, sa adaugi oameni neavand niciun criteriu. Ca doar oamenii nu sunt la kilogram, la legatura, la gramada, la saculet. Chiar si pentru un fanatic de interactiune umana, tot e necesar sa ai anumite lucruri la care tii, anumite profile de oameni cu care iti doresti sa interactionezi mai degraba decat cu altii. In primul rand, un criteriu relevant poate fi ce interese are persoana vizata. Ce interese, ce preferinte muzicale, ce carti citeste, ce filme vede. Cu cat mai multe interese comune aveti, cu atat e mai putin probabil ca un friend request sa fie receptat ca nedorit/jenant, si sa intervina acel click pe « not now » si apoi « nu cunosc persoana« . La fel, alt indiciu si criteriu important este numarul de « friends » al persoanei. Daca vezi ca are doar 100-200 de prieteni, este posibil si probabil sa nu accepte in lista decat oameni cunoscuti din real, si atunci mai bine nu agresezi. Poate ca daca trimiti un mesaj inainte, ar putea sa mearga lucrurile altfel. Baiatul respectiv se plangea ca « Oameni buni, Facebook-ul este un site de socializare. A socializa inseamna sa descoperi lucruri noi, persoane noi…a cunoaste, a descoperi, a impartasi cu altii.  Asta inteleg eu prin socializare, nu stiu, poate nu inteleg eu prea bine sensul cuvantului« , spunea el.  Site-ul e de socializare, desigur, insa, sincer, rolul sau primordial,…

Hai ca sa o lamurim odata pentru totdeauna si pe asta 🙂 Cum are Facebook-ul niste probleme tehnice si niste galme, cum apare paranoia colectiva. Nu ca ar fi niste dificultati tehnice momentane…. Circula niste zvonuri si exista un stres foarte raspandit intre oameni cum ca ne urmaresc baietii cu nu stiu ce fel de ochi pe Facebook. Sa ne intelegem, dragii mei, chiar daca ar fi asa, ei nu au acces la bazele de date ale Facebook-ului. Isi pot face conturi normale, ca tine, ca mine, ca el, ca ea, si sa ne intre in liste. Bun, si ne intra in lista, si ce vad acol? Fix pix. Caci tot ceea ce postam este ceva deliberat, si alegem cu discernamant. Nu e nimic secret, cel putin eu asa consider. Pentru mine ce e secret, intim sau privat nu isi are locul pe Facebook. Ce este pe FB, are atributul de « PUBLIC », pur si simplu. Fara discutie si fara drept de apel. Scriind un status pe Facebook, e ca si cum ai pune banner intr-o intersectie circulata…  Cine n-are constiinta acestui lucru, e problema lui proprie. Bun, sa zicem ca-si fac ochii albastri conturi si ne intra in liste. Si se uita la noi. Si? Deci ce afla? Nimic. De pilda, eu nu-s destul de importanta cat sa-si piarda timpul urmarindu-ma. Si daca m-ar urmari, ce ar vedea? Fix nimic. Ar vedea ca ma duc la lectii de tango, ca mananc ciocolata, ca iubesc un barbat, ca ascult Mylene Farmer… si ce-ar mai vedea? NIMIC :)))) Deci absolut nimic relevant. So what? Aaaa, da, ar mai putea afla ceva vital: ca-mi fotografiez pantofii si ca am 38 de perechi de cizme. Ete fleosc 🙂 Si ca-mi place culoarea rosie si parfumul Nina de la Nina Ricci, mai mult decat celelalte 12 parfumuri pe care le am. Iar apropo de ce ar putea afla de pe Facebook, urmarind pe altii, oamenii politici sau persoane importante intr-un fel sau altul, presupun ca acestia sunt maturi cand isi pun informatii intr-un loc public cum e FB-ul. Pentru ca Facebook-ul e ca si cand ai scrie cu creta pe trotuar pe Magheru, adica vede multa lume. Cine nu e constient de asta, repet, e problema lui :)) Sa nu se smiorcaie dupa aia ca de unde se stie. Cat despre spioni, (hahaha) sincer nu cred ca isi fac cont de Facebook ca sa-si faca grup si sa comunice intre ei :))) Sau ca sa dea like la pagini de fabricanti de arme si sa incinga discutii despre cel mai potrivit mod de a transporta chestii interzise. Nici teroristii nu cred ca se pornesc in contradictii pe wall-uri despre locul unde ar fi cel mai potrivit sa faca urmatorul atentat si care e cel mai eficient explozibil. Iar daca chiar vorbim despre baietii respectivi, ma indoiesc ca-i plateste cineva ca sa ma priveasca pe mine si pantofii mei :)) Sau ca sa priveasca ochii mei albastri, ca da, si eu am ochi albastri. Deci nu cred ca-i…

Pentru ca au fost mai multe discutii, in mai multe imprejurari, cu mai multe persoane, zilele acestea, si pentru ca este un subiect care merita, m-am hotarat sa-l dezvolt aici.  Am o vechime mare de activitate pe internet. Si nu numai pentru ca sunt 11 ani de cand am inceput, dar daca numaram in ore petrecute online, sunt veteran de-a binelea. Din acela cu decoratii. Cu rare exceptii, (putine zile in care nu sunt deloc online), in general sunt aproape intotdeauna online, de la 4 ore minim pe zi (ca sa nu zic de la 8 ore in sus). Ca sa-l parafrazez pe un prieten, la intrebarea « unde locuiti? » as putea raspunde « Locuiesc pe internet. » 🙂 Pentru ca da, in mod real e mai relevant decat o adresa postala, unde pot fi sau nu pot fi gasita. Dar cine ma cauta pe internet, da de mine 🙂 Eh, nu vreau sa par nu stiu cum, dar poate va amintiti, internetul arata cu totul altfel acum 11 ani, pe vremea cand am inceput eu sa interactionez online. Era rudimentar si saracacios, daca-l privesc cu ochii de acum, obisnuiti cu toate resursele de azi. Dar bine ca era. Fantastica inventie, internetul acesta! Atat de minunata incat nu m-as mai vedea traind fara el. Atunci totul era foarte simplu, in general mult text, putine imagini, iar video aproape deloc. In diversele locuri unde interactionam cu oamenii, se practicau pseudonimele, si chiar era de preferat sa dai cat mai putine detalii despre tine. Eu, naiva, la inceput, spuneam multe despre mine, insa oamenii mi-au explicat rapid… Am mai spus-o, dar o mai povestesc inca o data: am fost si barbat pe internet, timp de 2 ani, aproape. Jack ma chema. Asta ca sa ma protejez. Pentru ca ma saturasem sa stau sa dau explicatii unor tot felul de oameni care aveau alte intentii pe internet, si pierdeam un timp pretios explicand ca nu am nevoie de relatii si nu sunt deschisa pentru vrajeli. Oricum, activitatea mea era pe un chat public, fara posibilitati de privat (si era minunat ca era asa), iar la mine in discutii private se ajungea (si atunci ca si azi) foarte greu. Iar ca sa curm aceste discutii inutile in care pierdeam timp explicand ca nu sunt dispusa la nimic, m-am hotarat sa fiu barbat. Si am fost Jack. Un Jack foarte credibil, chiar. Revenind in zilele noastre. Multe s-au schimbat in mod rapid. Internetul a evoluat extrem de mult, ca si complexitate. Noul trend, lansat in primul rand de retelele de socializare, este profilul personal. Pe LinkedIn, in registru profesional, pe Facebook, ceva mai personal. Dar nu numai, as spune… Si Facebook-ul poate fi o minunata platforma de marketing personal in domeniul profesional. Depinde cum vrei sa o folosesti. Dar despre asta, cu alta ocazie. Sa revenim la subiectul principal: identitati si personalitati. Internetul in general, si Facebook-ul, in particular, este o lume libera, si e minunat ca este asa. Nu este nimeni obligat sa…NIMIC. Nici sa citeasca, nici sa…

Sa-i zicem asa, ca tot ma tachina un fost coleg « tu cu neologismele tale » 🙂 Am inteles ca in activitatea mea online par inabordabila si pretentioasa in alegerea partenerilor de discutie, si am simtit nevoia sa clarific asta. Inabordabila  nu-s, dimpotriva. Apreciez discutia, feed-back-ul, ca altfel n-as crede ca e important sa ma exprim, daca n-as avea nevoie de discutie sau raspunsuri. Ba chiar, repet, mi-e mai drag un interlocutor care ma contrazice, cu argumente inteligente si in mod politicos, decat un cor de aprobari. Caci aprobarile nu aduc discutie, si nu antreneaza progres. Progresul se naste din schimburi de idei, din contradictie. Deci nu-s inabordabila, deloc. Ba chiar, prin natura meseriei de jurnalist, si prin flexibilitatea mentala cu care m-a harazit mama prin nastere si educatie, stiu sa vorbesc  cu oricine, punandu-ma la nivelul sau. Stiu sa vorbesc atat cu Vasile, un muncitor din Republica Moldova, fara studii si fara cultura, dar cu mult bun simt, la fel cum stiu  sa vorbesc cu oameni de afaceri din Top 300.  Tot prin natura meseriei, m-am invartit in multe medii, in multe lumi. Asa ca inabordabila, nu-s. Ba chiar raspund oricui, din politete si bun simt  (asa m-a crescut mama). Sigur, unele discutii se incheaga, altele nu. Sigur, cu unii interlocutori ma potrivesc si sunt atrasa de conversatia cu ei, altii nu-mi spun nimic, si discutia se opreste rapid… Inabordabila, nu-s. Selectiva insa, pretentioasa in alegerea partenerilor de discutie, da, sunt. Si mi se pare firesc sa fiu. In primul rand, pentru ca, asa cum spuneam mai sus, unii interlocutori ma atrag, altii nu. Unii au inflexiuni mentale, rationamente, moduri de exprimare care ma incita si fac ca dialogul cu ei sa fie o placere. Altii, nu. E firesc sa fiu selectiva. Timpul meu e pretios. Il pot petrece citind. Sau scriind. Sau iesind in parc. Nu purtand discutii cu oameni care nu merita 🙂 Regret ca sunt putini interlocutori « valabili », dar asta e lumea… Mi-ar placea sa fie mai multa lume inteligenta, savuroasa, inventiva si plina de umor. Dar asta e, nu e multa lume asa…. si regret. Iar cand gasesc o minte sclipitoare, evident ca sunt incantata, ma atrage si ma delectez cu interactiunea respectiva, delicios moment. Si ma bucur de fiecare minut, si ma bucur de intalnire. Inabordabila nu-s. De curand cineva mi-a spus: « Fb-people se tem sa comenteze pe pagina ta, cica standarde prea inalte.. auzi..!! » Va anunt oficial, pe aceasta cale, daca trebuia: nu, nu musc 🙂 Si nici nu ignor. Si cum am spus, apreciez discutiile. Si raspund oricui, fiecaruia la nivelul lui. Dar recunosc, sunt selectiva atunci cand e vorba de a petrece mai mult timp intr-o discutie, pentru ca mi se pare normal sa-mi aleg felul in care-mi cheltuiesc timpul, si cu cine anume. In online ca si in offline. Asa cum n-as bea o cafea cu oricine in lumea reala, asa nu sunt tentata sa discut virtual cu unii din oameni, in mod indelungat si prelungit. Asta neinsemnand ca ei nu-s in regula….