inteligenta

Am tot citit diverse, vrute si nevrute online de doua zile. Si sa fi vrut sa le evit, n-as fi putut. Nu e genul meu de subiect, sa zicem. Mai ales din cauza mondenului, nu e. Dar, dincolo de personaje, este, de fapt, un subiect adevarat. Important.  Dincolo de identitatea personajelor povestii, ramane reala problema. Evident, de doua zile au defilat atatea idiotenii sub ochii mei, si nu-mi amintesc sa fi vazut ceva cu adevarat despre problema. Am o sensibilitate aparte la acest subiect, si o parere clara, formata demult si validata de viata. Nu vorbesc din carti, ci din experienta. Nimic nu justifica violenta fizica. Absolut nimic. Si nimic nu justifica sa ramai cu cineva care te bate. Daca ramai, e poarta deschisa la abuzuri mai mari.  Nimic nu justifica sa ramai : nici copiii, nici dificultatile financiare, nici iubirea. Mi-am racit gura suficient spunand ca dependenta financiara e nociva, in viata. Dependenta emotionala e suficienta. Pe mine ma revolta violenta pana in fibrele cele mai adanci. Pana la o anumita varsta, am crezut ca bataia, rezolvarea cu ghioaga a conflictelor, maciuca si pumnul in gura sunt apanajul « celor care nu cuvanta », al Doreilor, al pokemonilor, al oamenilor fara argumente articulate.  Am crezut intotdeauna ca orice conflict, oricat de dificil, se poate rezolva verbal. Sau daca nu se poate rezolva, atunci ura si la gara. Dar fara batai. Ei bine, spre marea mea surpriza, descoperire facuta prin ochii mei de copil, nu e asa. Nu numai la paturile sociale modeste lucrurile se petrec asa. Exista violenta si in « paradis »,  intre cei cu studii, intre oameni inteligenti, intre oameni fara dificultati financiare si aparent cu o viata frumoasa.  (desi la inteligenta as cam avea o rezerva, daca faci asta…). Atunci am zis, cu mintea mea de copil-adolescenta (si am si aplicat, nu numai am spus, spre deosebire de altele), ca in ce ma priveste, unul care ar ridica O DATA mana asupra mea, n-ar mai avea timp sa dea a doua oara. Si din nou repet, nu vorbesc din carti. L-am parasit, desi il iubeam mult, pentru ca, dupa 7 ani, m-a lovit. Am fost atat de furioasa, incat imi amintesc ca i-am zis, printre dinti: «O data m-ai lovit, alta data n-ai sa mai ai ocazia ». Nici eu nu credeam pe deplin in acel moment, insa  atunci s-a rupt ceva atat de mult in mine, si atat de mult intre noi, incat nu am mai putut, si l-am parasit. Am facut asta si as mai face asta oricand. N-as ezita o clipa. Se poate sa si pleci, daca ai ceva in cap, si suficienta stima de sine. Indiferent de cat iubesti. Indiferent de cat de devotata esti si de cat te daruiesti si de cat il pui mai presus de tine, si de cat ii indeplinesti dorintele, care conteaza mai mult decat ale tale. Exista, insa, compromisuri care NU se fac. Uneori, daca nu stii cand sa pleci… Cine misca nu mai misca, cine misca, misca mort. Si pentru cine nu…

Vorbesti si scrii in parabole, ca mine. Gandesti in parabole. Rostesti lucruri atat de imaginative si vizuale incat cei care te asculta/citesc, le si inchipuie, aievea. In asta, semanam mult, si n-am gasit inca pe cineva care sa fie asa de apropiat de ceea ce sunt eu, din acest punct de vedere. Am avut norocul si onoarea sa intalnesc oameni exceptionali, iesiti din comun, inteligenti peste medie, si sa mi-i fac prieteni. Intotdeauna caut compania oamenilor sclipitori. Cei medii nu ma intereseaza aproape deloc, am o viata prea scurta ca sa o irosesc.  Aleg sa calatoresc, sa vad lucruri cat mai diverse, sunt avida de experiente noi, sa observ si sa intalnesc civilizatii noi. Asisderea setei mele de calatorie,  iubesc sa am oameni destepti in jur, alaturi de care sa cresc, pe care sa-i admir, alaturi de care sa rad. Am intalnit pe cineva care scria ca mine (chiar, amuzant, atat de asemanator scriam incat tertele persoane ne confundau, caci pe vremuri eram prezenti online cu pseudonime, iar noi, oricum, nici nu ne mentineam unul si acelasi nickname, inventam pseudonime cum inventam texte si comparatii, pe banda rulanta). Dar pe cineva cu abilitatea asta de a crea imagini din cuvinte, asa cum o ai tu, nu am intalnit. Si mai ales, unde ma regasesc perfect in tine, este ca am avut ocazia sa citesc cate ceva si-mi dau seama ca in locuri complet diferite, moment diferite, contexte diferite, iti rasar in minte fix aceleasi imagini si metafore ca si mie. Nu e straniu? Comuniune de spirit. Ca un orgasm savarsit intre doua minti, simultan, peste orice obstacole. Mult mai intens decat orgasmele fizice, {nu-s de neglijat nici ele, ce-i drept, explozii}. Cred ca mai intens de atat nu poate sa existe. Geamanul meu spiritual, asa-i ca vibreaza aerul in jurul tau? 🙂 Vibreaza. “E 19.10, si ma gandeam ca n-ai venit inca… “, spuneai. “Verificam, adica”, traduc eu. Momente, lucruri, aparent neimportante, in realitate esentiale.  Poate ca in acel moment, la cald, nu am “vazut” intotdeauna. Dar e stiut. Esenta e aici. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Pentru ca au fost mai multe discutii, in mai multe imprejurari, cu mai multe persoane, zilele acestea, si pentru ca este un subiect care merita, m-am hotarat sa-l dezvolt aici.  Am o vechime mare de activitate pe internet. Si nu numai pentru ca sunt 11 ani de cand am inceput, dar daca numaram in ore petrecute online, sunt veteran de-a binelea. Din acela cu decoratii. Cu rare exceptii, (putine zile in care nu sunt deloc online), in general sunt aproape intotdeauna online, de la 4 ore minim pe zi (ca sa nu zic de la 8 ore in sus). Ca sa-l parafrazez pe un prieten, la intrebarea « unde locuiti? » as putea raspunde « Locuiesc pe internet. » 🙂 Pentru ca da, in mod real e mai relevant decat o adresa postala, unde pot fi sau nu pot fi gasita. Dar cine ma cauta pe internet, da de mine 🙂 Eh, nu vreau sa par nu stiu cum, dar poate va amintiti, internetul arata cu totul altfel acum 11 ani, pe vremea cand am inceput eu sa interactionez online. Era rudimentar si saracacios, daca-l privesc cu ochii de acum, obisnuiti cu toate resursele de azi. Dar bine ca era. Fantastica inventie, internetul acesta! Atat de minunata incat nu m-as mai vedea traind fara el. Atunci totul era foarte simplu, in general mult text, putine imagini, iar video aproape deloc. In diversele locuri unde interactionam cu oamenii, se practicau pseudonimele, si chiar era de preferat sa dai cat mai putine detalii despre tine. Eu, naiva, la inceput, spuneam multe despre mine, insa oamenii mi-au explicat rapid… Am mai spus-o, dar o mai povestesc inca o data: am fost si barbat pe internet, timp de 2 ani, aproape. Jack ma chema. Asta ca sa ma protejez. Pentru ca ma saturasem sa stau sa dau explicatii unor tot felul de oameni care aveau alte intentii pe internet, si pierdeam un timp pretios explicand ca nu am nevoie de relatii si nu sunt deschisa pentru vrajeli. Oricum, activitatea mea era pe un chat public, fara posibilitati de privat (si era minunat ca era asa), iar la mine in discutii private se ajungea (si atunci ca si azi) foarte greu. Iar ca sa curm aceste discutii inutile in care pierdeam timp explicand ca nu sunt dispusa la nimic, m-am hotarat sa fiu barbat. Si am fost Jack. Un Jack foarte credibil, chiar. Revenind in zilele noastre. Multe s-au schimbat in mod rapid. Internetul a evoluat extrem de mult, ca si complexitate. Noul trend, lansat in primul rand de retelele de socializare, este profilul personal. Pe LinkedIn, in registru profesional, pe Facebook, ceva mai personal. Dar nu numai, as spune… Si Facebook-ul poate fi o minunata platforma de marketing personal in domeniul profesional. Depinde cum vrei sa o folosesti. Dar despre asta, cu alta ocazie. Sa revenim la subiectul principal: identitati si personalitati. Internetul in general, si Facebook-ul, in particular, este o lume libera, si e minunat ca este asa. Nu este nimeni obligat sa…NIMIC. Nici sa citeasca, nici sa…