Facebook

Azi, o discutie intr-un scop profesional. Sun pe cineva, nu raspunde. Ma suna inapoi, si spune « M-ati sunat« , necunoscandu-mi numarul de telefon. Imi rostesc numele si ma pregatesc sa adaug imprejurarea in care ne-am cunoscut, asta vara, la un eveniment. Vocea ma intrerupe si spune, foarte insufletita si apropiata: « Ah, stiu foarte bine cine esti, cum? Te urmaresc pe Facebook, deci acum te cunosc mai bine. » Bun asa. Nu ca mi-as fi inchipuit vreodata ca lucrurile stau altfel. Acum insa ma intreb: cat mai trebuie sa arat din mine omul, avand in vedere ca o parte importanta din conexiunile respective au legaturi profesionale cu mine? share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Exista pe Facebook tot felul de oameni. Dupa ce i-am observat si analizat pe cei care vorbesc doar de dragul de a vorbi, am observat si alte categorii de oameni. Exista, de pilda, unii care iti trimit friend request, le dai accept, apoi luni de zile nu spun nimic. Ca si cand nici n-ar exista. Te si intrebi de ce au dorit sa te aiba in lista. Poate pentru ca raspunsurile tale la o discutie de la un prieten comun li s-au parut interesante, poate le-au placut si le-ai parut suficient de interesant incat sa te adauge in lista lor. Dupa aceasta prima impresie, fac gestul de a trimite un friend request, insa ulterior nu interactioneaza deloc cu tine. Nici comentarii, nici macar un timid like. Ai putea presupune ca nici nu intra pe FB, nu numai ca nu te citesc, atat sunt de tacuti. Si totusi, ai sa fii mirat: unii dintre ei sunt cei mai fideli si avizi urmaritori ai postarilor tale. As fi trait fara sa descopar niciodata asta, daca n-as fi plecat doua saptamani, in care am lipsit complet de pe internet. Am fost (placut !) surprinsa sa vad ca m-au cautat, mi-au scris oameni despre care habar nu aveam ca ma urmaresc. Am fost magulita sa aud ca ma citesc, chiar daca in tacere. Aproape ca mi-au fost mai dragi decat  «ai mei ». Poate pentru ca ai mei ma urmaresc pentru ca ma stiu, ne vedem in viata reala, plang pe umarul lor si ei pe al meu, radem impreuna… avem diverse lucruri in comun, interese asemanatoare, activitati impreuna. Insa interesul totalilor necunoscuti este neconditionat de niciun interes sau motiv din lumea reala. Am facut aceasta constatare in iunie, insa am scris aceasta observatie mult mai tarziu, la cateva luni dupa ce facusem descoperirea, ca status in Facebook. Unii au emis ipoteza ca cei care citesc in tacere, sunt poate timizi. Posibil. Dar stiam, din experienta mea de 12 ani de internet, ca virtualul dezinhiba, ca permite pana si timizilor sa se exprime. Acestia prind curaj in spatele ecranului. Altii mi-au atras atentia ca «nu intotdeauna vezi ori stii cine te mai citeste…la money chanel crezi tu ca cei ce se uitau iti desenau undeva degetul, ca sa-i poti numara spre satisfactia unora, ori altora?…si cei tacuti se numesc prieteni! » Sigur ca si cei tacuti se numesc prieteni ! Insa like-urile sau comentariile nu sunt nici pentru amorul propriu (am alte domenii si ocazii in care sa mi-l hranesc !), nici pentru vreo competitie (cine are mai multe comentarii! :P). Like-urile si comentariile sunt un feed-back. E neplacut sa ai senzatia ca vorbesti de unul singur. Este bine sa ai parteneri de discutie! Chiar si in contradictoriu ! De fapt, mai ales in contradictoriu ! pe aceia ii pretuiesc intr-un mod deosebit. Bineinteles, pe aceia care au o argumentatie. Nu pe cei care injura pentru ca nu sunt capabili sa poarte o discutie cu cineva care are alta parere decat ei… Insa discutia cu un interlocutor care nu e…

Spuneam ieri ca realizez ca statusurile mele se irosesc intr-un mediu atat de efemer. Sigur, ne hranim cu ele, zambim sau ne intristam, le discutam, le contestam. Insa din punctul meu de vedere, zboara. Si ca daca as vrea sa-mi scriu istoria personala, ar fi suficient sa le pun cap la cap ca sa obtin o trama destul de fidela a vietii, sau macar a perioadei mele. Iata ca am inceput sa le adun… Cum am sa reusesc sa regasesc mai multe, am sa le adaug. Exista tot felul de solidaritati pe lume. De sentimente de fratie. Una din cele mai puternice este solidaritatea de indragostit. Am auzit un « argument » foarte interesant: luase mita, dar suma era mica…. Adica depinde CAT ai furat, nu conteaza CA ai furat. Asta spune tot despre poporul asta, si nu mai e nimic de adaugat. Azi: mai sus, mai repede, mai departe, mai senina, mai zambitoare. Sa revin la mine insami. Sa redevin eu. Cand nu e bine, ti se spune. Cand e bine, deduci. In asa fel incat ajungi sa apreciezi lucruri care sunt de fapt, doar normale. Legea Malcinschi ad-hoc privitoare la internetul mobil de la Romtelecom: intotdeauna cand masina se afla in miscare, nu vei avea internet mobil decat atunci cand urmeaza fie sensuri giratorii, fie pante, fie obstacole, in asa fel incat oricum iti sare laptopul din brate :))) De ce fiinta umana e facuta in asa fel (sau cel putin unele din fiintele umane) incat sa vrea numai relatii complicate cu oameni imposibili, sau relatii imposibile cu oameni complicati? Oamenii au nevoie de proptele psihice, spirituale. De benzi albe. De separatoare. De indicatoare. De ghidari. De ghizi. Se simt nesiguri pe propriile picioare, au nevoie sa li se spuna cand, cum si ce sa faca. Liberul arbitru e o legenda in cazul unora. Si daca nu esti ca ei, te privesc acuzator, te judeca, te condamna. Pentru libertatea pe care nu stiu sa si-o acorde lor insisi, si care nu i-ar costa nimic. Legea AGMM de duminica dimineata: intotdeauna cand te grabesti si ai de facut ceva care implica tehnica, tehnica te va lasa balta. Legea AGMM a telefonului mobil: daca ai mai multe telefoane si intr-o zi uiti cateva ore unul din el acasa, fii sigura ca vei gasi cel putin 20 de apeluri ratate. Daca l-ai fi luat in geanta, garantat nu suna deloc in acele ore. Fix cand il uiti, oameni importanti te vor fi cautat pentru lucruri esentiale, fara insa sa incerce sa te caute si pe alte numere. Poporul roman rezoneaza cu sentimentalismele ieftine. Tupeu, bascalie si sentimentalisme de midineta. Noi bem o stacana de vin sa uitam viata grea, doinim a jale si varsam cateva lacrimi. Nu facem nimic sa iesim din starea asta. Bem, uitam, cantam la fluier, dam apa la soareci. Sunt cine sunt, sau sunt cine cred ceilalti ca sunt? Ceilalti traiesc si interactioneaza cu cel pe care cred ei ca-l cunosc, nu cu cel care stii tu ca esti….

« Ca orice lucru pe lumea noastra mica, si feisbucu are ciudateniile lui… mi-am facut cativa prieteni virtuali, si am pierdut cativa « prieteni » care pana nu demult erau cat se poate de reali… tuturor celor care (inca) ma mai suportati in lista voastra, va multumesc!«  Aceasta exclamatie a unui prieten de pe Facebook (se va recunoaste el) m-a facut sa reflectez si sa imi precizez in minte niste ganduri pe care le aveam mai demult, insa mai putin structurate, si inca neasternute pe hartie (ecran, evident!). Pe Facebook am mai multe feluri de prieteni (de fapt, hai sa facem o conventie, sa ii numim conexiuni, sau amici- prietenia ramanand pentru mine o relatie pe care o respect si n-as demonetiza-o cu buna stiinta folosind acest cuvant in mod gratuit).  Deci am mai multe feluri de amici: – Cei care ma cunosc din viata reala (mai bine, mai putin bine, din viata privata sau din viata profesionala). Acestia se divid ei insisi in doua: 1. cei care ma cunosteau foarte bine, si in cazul acesta FB nu le-a adus nicio surpriza in ceea ce ma priveste, poate doar ocazia si modul de a putea sa ma urmareasca si sa stie ce fac, ce gandesc, ce simt, ce ma bucura si ce ma enerveaza in timp real fara sa-mi dea telefon. As numi asta « beneficiul directului ». Cateodata consider ca FB e ca un soi de forum, dar personal. Fiecare cu forumul lui. Unde lansezi teme de discutie, vine lumea, isi da cu parerea, interactioneaza. Sau e ca un canal TV personal interactiv. Te uiti cat iti place, fara a deranja emisia, poti zappa la canalul altei persoane, te poti intoarce la canalul primului daca incepe o emisiune interesanta, etc. Va imaginati extensiile acestei metafore, nu mai detaliez. 2. Cei care ma cunosteau mai putin (cunostinte din viata privata cu un nivel de apropiere mediu, sau cunostinte din viata profesionala, cu care lucrurile au ramas cantonate in latura profesionala), pentru care FB-ul a fost ocazia de a vedea mai mult din mine, de a descoperi si alte laturi, de a schimba unghiul. Dintre acestia, unii au fost placut surprinsi, si ma plac. Altii au zarit in mine lucruri nebanuite de ei inainte… Pe acestia, nu-mi pare extrem de rau daca i-am pierdut. Poate suna ciudat. Dar eu tin la autenticitate. Si daca eul meu profund, adevarat, ii sperie… usa e acolo, un pic mai la stanga, va rog, si aveti grija, n-o trantiti iesind. N-am pierdut nimic. Nici ei, nici eu. Ba chiar am castigat. Ocazia de a nu pierde timpul. E pretios, pentru fiecare dintre noi. – Cei care nu ma cunosc deloc in real si care, dintr-un motiv sau altul au dorit sa intre in lista mea (atunci cand a fost cerinta lor), sau au acceptat sa intre in lista mea (atunci cand eu am dorit asta). Am mai scris, sunt destul de selectiva, si asta nu pentru ca sunt vanitoasa, ci pur si simplu pentru ca am cam vazut ce se putea…