Facebook: criterii de imprietenire

O plangere a cuiva, recent, din lista mea de Facebook, mi-a atras atentia. Omul se plangea ca cineva caruia ii trimisese friend request il raportase la Facebook. L-am intrebat cum de si-a dat seama ca a fost raportat. Mi-a raspuns ca l-au avertizat cei de la FB, si ca timp de o saptamana nu are voie sa mai adauge pe nimeni. Atunci am intrebat dupa ce criterii adauga oameni, si a raspuns ca “fara criterii , daca vrea accepta ..daca nu sa dea cancel … si gata.” Ei bine, clar, aici e problema lui reala. Iar asta m-a facut sa ma gandesc la criterii, la ce aplic eu si la ce mi se pare cat de cat corect ca si mod de interactiune.

E de fapt, un subiect mai complex, de aceea am vrut sa-l dezvolt intr-o postare. Nu e bine fara criterii, cert!
Din cauza ca Facebook-ul a schimbat unele lucruri, persoana care primeste un friend request nu poate sa dea cancel. Singura forma de refuz este aceea de a face click pe “not now”, dar atata timp cat nu anuleaza cererea cel care a trimis-o, aceasta ramane acolo in pending chiar si luni intregi. Singura posibilitate de a “scapa” complet de un friend request, din punctul de vedere al celui care l-a primit, este acela de a face click, dupa  “not now“, pe “nu cunosc aceasta persoana“. Caz in care Facebook-ul il penalizeaza pe respectivul, care nu-ti va mai putea trimite niciodata cerere, si care nu va mai putea trimite cereri timp de o saptamana nimanui, drept pedeapsa.

In ce priveste criteriile, ele folosesc la ceva, evident. Mi se pare nu numai gresit, dar si foarte straniu, sa adaugi oameni neavand niciun criteriu. Ca doar oamenii nu sunt la kilogram, la legatura, la gramada, la saculet. Chiar si pentru un fanatic de interactiune umana, tot e necesar sa ai anumite lucruri la care tii, anumite profile de oameni cu care iti doresti sa interactionezi mai degraba decat cu altii.

In primul rand, un criteriu relevant poate fi ce interese are persoana vizata. Ce interese, ce preferinte muzicale, ce carti citeste, ce filme vede. Cu cat mai multe interese comune aveti, cu atat e mai putin probabil ca un friend request sa fie receptat ca nedorit/jenant, si sa intervina acel click pe “not now” si apoi “nu cunosc persoana“. La fel, alt indiciu si criteriu important este numarul de “friends” al persoanei. Daca vezi ca are doar 100-200 de prieteni, este posibil si probabil sa nu accepte in lista decat oameni cunoscuti din real, si atunci mai bine nu agresezi. Poate ca daca trimiti un mesaj inainte, ar putea sa mearga lucrurile altfel.

Baiatul respectiv se plangea ca “Oameni buni, Facebook-ul este un site de socializare. A socializa inseamna sa descoperi lucruri noi, persoane noi…a cunoaste, a descoperi, a impartasi cu altii.  Asta inteleg eu prin socializare, nu stiu, poate nu inteleg eu prea bine sensul cuvantului“, spunea el.  Site-ul e de socializare, desigur, insa, sincer, rolul sau primordial, la inventarea sa, este acela de a mentine legatura cu oameni cunoscuti si de a crea retele de oameni care se cunosc (fosti colegi de scoala, familie).  La fel cum n-ai iesi la o cafea cu oricine, de ce ai vrea sa ai in lista pe oricine? Adica eu ii inteleg perfect pe acei oameni care aleg sa nu accepte orice cerere… De ce mi-as deschide usa/peretele pentru necunoscuti? Contul de FB este o fereastra deschisa spre viata mea personala. De ce as vrea ca oricine sa-mi vada pozele cu familia si prietenii, sa citeasca ce ma supara sau ce ma bucura, sa-mi cunoasca viata, sa ma priveasca atunci cand rad si atunci cand plang?

Asa ca sfatul meu este ca in cazul oamenilor care au un numar moderat de persoane in lista si nu destule interese comune cu tine, mai bine te abtii.

Acum, ca sa vorbesc si despre mine, mai specific, si despre experienta proprie, eu nu am trimis friend request in primele luni/primul an cand mi-am facut contul decat oamenilor cunoscuti din real (si nici macar tuturor, ci celor cu care simteam o anumita armonie). La fel, tot in acea perioada, nu acceptam necunoscuti. DELOC. Ulterior, deoarece imi plac discutiile si pentru ca am intrat in dialoguri si interactiuni la terte persoane, am remarcat unele persoane care imi placeau (le remarcam pe baza de comentarii si raspunsuri din discutii). Mi-au placut si mi-am dorit le am in lista. Am avut si eu chef sa cer acceptul unor oameni pe care nu-i cunosteam direct, dar ale caror raspunsuri la postarea unui prieten comun imi placeau, ma starneau. Oameni care imi provocau curiozitatea sau interesul. De felul meu, sunt avida de oameni inteligenti. De oameni DIFERITI. De oameni care sunt peste medie. De oameni care nu marsaluiesc in rand. De oameni care ies din norme.  De oameni care au ceva de spus. Pe care ii poti asculta cu placere. De la care afli ceva. Cu care poti discuta, schimba argumente. Deci am depasit ideea de a nu avea decat cunoscuti din real in lista. Insa am trimis friend request in continuare foarte rar. Si acum trimit tot foarte rar. Proportia intre cate cereri trimit si cate primesc este probabil 1 la 30, cel mult, daca nu si mai putin. Trimit cereri pe criteriile urmatoare: sa-l fi remarcat intr-o discutie (si sunt foarte exigenta si selectiva, imi plac oamenii foarte agili intelectual si cu simtul umorului), iar uitandu-ma la profilul lui sa nu fie nimic socant, sa nu ma respinga nimic. Daca suntem vizibil diferiti (exemple simple -simplificate de fapt- ar fi: asculta manele, are accente nedorite -politice, religioase, etc), nu trimit niciodata friend request. Un alt criteriu bun pentru mine este acela al cunostintelor comune si acela al intereselor comune. Pentru mine, fotografia de profil nu este un criteriu decat atunci cand este genul cocalar/pitipoanca -sau mai rau, producatoare, prietenii stiu de ce– (criteriu eliminator), in rest, am explicat aici ca nu tin mortis la o fotografie de profil anume.

Iar in ceea ce priveste situatia cand primesc eu un friend request, si trebuie sa accept oameni in lista…. La un moment dat am inceput (din anumite motive) sa accept pe aproape oricine care cerea. Insa atentie, am zis aproape, si asta nu inseamna pe oricine. Procedez la fel de minutios. Ma uit cu atentie la profilul persoanei care-mi trimite friend request, si aplic aproximativ aceleasi criterii, plus criteriul prietenilor comuni (dar care trebuie sa fie relevanti, caci acum, avand multi oameni in lista, nu oricine din lista mea este “relevant” in ochii mei ca si cunostinta comuna). In afara de asta, trebuie sa inteleg unde am interactionat in discutii, si pe ce criteriu m-a remarcat persoana care ma doreste in lista.
Va dau un exemplu simplu, la ASA NU. Primesc alaltaieri o cerere de intrare in lista de la o persoana oarecare. Nu interactionasem niciodata, avea 3 prieteni in total, niciunul comun cu mine. La informatii, nimic relevant, numele nu-mi spune, de asemenea, nimic. Sigur, am avut toti la un moment dat doar 3 prieteni. Insa cand ai 3 prieteni, nu adaugi necunoscuti in principal. Adaugi in principal cunoscuti, e o tendinta normala. Nu am acceptat cererea, insa am trimis un mesaj privat care suna asa: “Mi-ati trimis friend request. Nu stiu cine sunteti si cum de m-ati gasit, neavand nici prieteni comuni. Nu vreau sa sune agresiv intrebarea mea, dar as vrea sa stiu. Multumesc. ” Au trecut mai mult de 24 de ore, persoana a mai fost online (caci peretele e deschis, si am vazut ca a postat), insa n-a raspuns la mesaj. Sanatate si-un praz verde! Exemplu tipic de “adaugare suspecta”.

Odata in lista, asta nu inseamna ca ai castigat mare lucru. Lucrurile se cladesc pe parcurs. Interactiunea este ceva care se construieste. Oricum, numele de “friends” este un nume conventional. E mai degraba generic decat propriu. Pe mine ma deranjeaza un pic, eu le-as numi mai degraba conexiuni sau relatii, prietenia fiind ceva mult prea important.
Ca si in viata reala, si in retelele sociale cunosti oamenii tot pe parcurs, bineinteles. Transferul de incredere nu se face brusc, ci treptat si pe niste motive bune. Si nici macar daca pe parcurs totul e ok, asta nu inseamna ca e si definitiv. Pot exista “greseli fatale” care sa determine daramarea constructiei de incredere. Ca si in real.
Insa totusi, ca si in real, exista niste premise necesare pentru dorinta de “imprietenire”. E putin probabil totusi sa accepti pe oricine in lista, nu? De pilda, ca sa dau un exemplu simplu, eu n-as accepta o persoana in chiloti la poza de profil, sau care are preocupari vizibil prea diferite de ale mele (de exemplu il admira pe Salam si confratii lui, voteaza intr-un anume fel…). Exemplele sunt aleatorii si sunt cele mai la indemana, sunt simplificate, de fapt. In realitate, in mintea mea, la accept intervine un algoritm mult mai complex, cu niste metode de calcul destul de detaliate.

La fel, la mine, fiecare are un nivel diferit de “acces” catre mine (in sensul figurat) si o limita diferita a lucrurilor pe care si le poate permite cu mine. Ce zice cineva comentand la mine nu este etalon pentru ce isi poate permite altcineva sa spuna. Fiecare stie (sau ar trebui sa stie, sa simta) ce isi poate permite fata de mine. Asa ca usor cu pianul pe scari. Nu-s mai accesibila in online decat in lumea reala. Daca m-ati fi cunoscut in real acum 5 minute, v-ati trage imediat de sireturi cu mine? Probabil ca nu. Atunci nu aveti niciun motiv sa va permiteti asta in online. Faptul ca il vezi pe un anumit om glumind cu mine, si eu permit, ba chiar intretin discutia, nu inseamna ca oricine poate face la fel. Poate cu acel om ma cunosc din copilarie. Sau poate ma cunosc de cateva luni, dar am devenit adevarati prieteni. De asemenea, nu oricine imi poate scrie pe perete, si nu imi poate scrie orice. Am lasat libera aceasta optiune si pentru ca imi place ca unii oameni sa-mi scrie pe perete, si pentru ca ea reprezinta un minunat criteriu, care-mi permite sa vad ce fac oamenii. E inca un procedeu de selectie. Teoretic, fiecare trebuie sa simta ce este potrivit si ce este total deplasat. Daca nu simte, are o bila neagra. Nu sterg din prima, dar avertizez. In general, cu foarte mici exceptii, n-am avut suprize prea neplacute. Ceea ce-mi confirma ca sistemul initial de criterii, algoritmul de selectie e destul de bun, si lasa sa treaca prea putine “greseli”.

La fel si discutiile private,  ele fac parte din ceea ce consider ca oamenii trebuie sa simta. Imi place interactiunea, cum spun des, “imi curge comunicare prin vene, si nu sange”, insa ea are niste limite. Faptul ca scriu mult, ca intru in multe discutii, nu inseamna ca nu am o limita clara intre public si privat, intre dezvaluit si intimitate. Eu sunt pe internet de vreo 12 ani, si sincer, nici cand eram naiva si nestiutoare, nici la inceput, nu intram in discutii private cu oameni. Nu cu oricine, nu oricand, nu pe orice subiect. Ce e in public, e in public. Radem, glumim, argumentam, discutam, ne contrazicem sau ne dam dreptate, dar in privat e altceva. E alt nivel, si e firesc sa nu vorbesc chiar cu oricine. Desigur, sunt deschisa la orice, dar in primul rand, oamenii trebuie sa simta ei insisi pana unde pot “sa se intinda”.

Pe internet, eu aplic aceleasi reguli ca in real.  Daca ma fluiera unul pe strada, nu ma intorc, ma agaseaza acest lucru. Asa si pe Facebook:  imi da poke un necunoscut, e la fel. As intra in vorba pe strada cu oricine? Nu. Pai tot asa si pe net 🙂 As iesi la o cafea sau la un pahar de vin sa sporovaiesc cu oricine? Nu. Deci la fel si in online. Pur si simplu.

Una peste alta, criteriile nu numai ca sunt bune, dar sunt vitale pentru o interactiune “sanatoasa”.

nota: cate ceva despre categoriile in care ii pot cataloga pe prietenii mei virtuali, aici.

Later edit: “facebook permite stergerea cererilor de prietenie pe care le refuzi. dupa “not now”, exista o pagina cu “requests”, unde gasesti toate cererile de prietenie pe care le-ai amanat si, cu un singur click, le poti sterge definitiv”, spune SoBo. Multumesc, intr-adevar, asa e, am incercat si asa e. Problema e ca nici eu nu stiam, desi stiu foarte multe despre Facebook, mult mai mult decat utilizatorul mediu, (pentru ca m-a interesat, si din alte mici motive). Ei, si daca eu nu stiu, degeaba exista posibilitatea asta, probabil altii nici atat nu stiu. Sunt utilizatori cat se poate de inteligenti si cu studii, care nu s-au prins ca exista butonul de hide, de pilda, si multe altele…

Facebook e instrumentul nostru, si nu invers

In ciuda tuturor detractorilor sai, (care de fapt sunt oamenii ce nu inteleg bine fenomenul, dar e la moda sa fii anti), eu raman absolut PRO Facebook. Are multe merite, printre care, ca sa incep, aleator, cu unul dintre ele, acela ca este o unealta extraordinara de PR personal, daca stii sa-l folosesti cu cap.

Multi se intreaba de ce ai nevoie sa fii conectat cu prietenii pe care ii poti intalni in carne si oase. Raspunsul e simplu: pentru ca FB-ul este complementar unei intalniri in carne si oase. Evident, nu o inlocuieste. Dar evident, o sublimeaza. Pentru ca, pe FB, poti vedea IN TIMP REAL ce fac prietenii tai. E ca si cum ai avea o fereastra directa deschisa spre viata lor (sau ma rog, in partea pe care o lasa sa se vada din viata lor). Hop, apesi un buton al telecomenzii si vezi canalul lui Dan. Apoi, poti schimba, si vezi canalul Sorinei. Apoi, te uiti un pic pe canalul Mihaelei. Si tot asa. E mult mai simplu decat a-i suna zilnic pe fiecare dintre ei ca sa vezi ce au mai facut, in ce ape se scalda. Pe FB vezi asta, si mai mult decat atat, alegi singur cand sa vezi… Privesti totul de acasa de la tine, din fotoliu. N-ai nevoie sa stai cu ei ore intregi ca sa-ti arate fotografii de vacanta. Le vezi tu, de acasa. Asta inseamna ca atunci cand te intalnesti cu ei, folosesti timpul mai frumos, mai direct.

Nu numai ca nu consider redundant sa fii conectat cu prietenii, ba chiar, dimpotriva, mi s-a parut mult timp ca e mult mai important sa fii conectat cu prietenii reali decat cu strainii. Tocmai, de ce m-ar interesa ce “abereaza” Gica, pe care nu-l cunosc? Mai degraba ma intereseaza ce “abereaza” Gogu, cu care ies la bere. E si aici mult de spus. Ulterior, am gasit motive si de a fi conectat cu straini… cu totul diferite, evident. De detaliat si ele, candva.

Alt lucru minunat este FB iti permite sa fii selectiv, mult mai usor decat viata. Triezi ce vrei sa vezi. Informatia e enorm de multa, insa poti cu usurinta sa o “rasfoiesti” si sa alegi ce vrei. Din nefericire, foarte putin content vehiculat este autentic si original. Cred ca 90% din ce-mi trece zilnic acolo prin fata ochilor sunt copy-paste-uri… Cand se intampla ceva, vad pagina principala plina de link-uri care relateaza acea informatie. Cea mai mare parte a oamenilor nici macar nu se obosesc sa o interpreteze personal, sau sa o decripteze. Nici macar sa adauge 3 cuvinte personale, un comentariu scurt, macar. Mie mi-ar placea sa citesc interpretarea proprie, nu de o mie de ori aceeasi stire copiata si ras-copiata. In fine, fiecare dupa posibilitati. La unii asta e: copy paste de stiri, clipuri video cu melodii, si aplicatii ale Facebook-ului. Dar nu e nimic de condamnat. Nu exista nicio norma. Nu au semnat vreun contract ca pun content original. Insa da, nu ma starnesc si nu ma incita sa-i citesc 🙂

Comentand la un status al meu, cineva observa ca  “Facebook-ul genereaza probleme de cuplu“. Nici aici nu-s de acord. Pur si simplu, cred ca cine e tentat sa calce stramb in real o va face si in virtual si viceversa… In fine, probabil diferenta e doar ca in virtual raman mai multe urme, exista o trasabilitate mai mare. Sau nici macar…

Unele mirari ale unora sunt legate de faptul ca ceea ce posteaza ei pe Facebook ramane fara raspuns, ca nu exista feed-back. Si e logic. Pentru ca pe Facebook nu exista norma. Nici de dat like-uri, nici de comentat. Fiecare alege sa faca ce vrea. Sa citeasca sau nu. Sa aprecieze, sau nu. Sa taca sau nu. Sa se exprime sau nu. E gresit sa fii dependent de interactiune. Si mai e ceva gresit: sa te astepti ca o grupare eterogena sa fie sensibila la aceleasi subiecte ca ale tale. Nu te poti astepta ca ei sa vibreze in aceleasi note, daca nu i-ai selectat ca atare. E ca la orice segmentare clasica. Daca vrei feed-back maxim, trebuie sa selectezi targetul. In schimb, daca adaugi oameni la gramada in lista, fara criterii, nu te astepta ca ei sa reactioneze la ceea ce te face pe tine sa suspini sau la ce te bucura. Si nu te declara suparat, surprins, revoltat ca nu se intampla cum vrei. Bagi in lista pe oricine, in mod aleator, si apoi te plangi ca nu ai feed-back? E de fapt o greseala de casting, a ta, atunci cand iti selectezi lista. In cazul in care doresti acest feed-back si iti pasa de el, trebuie sa-ti alegi oameni mai apropiati de ceea ce doresti sa le comunici. E o simpla segmentare… E normal, daca ma duc intr-un bar de rockeri, sa nu pot veni in rochita de dantela si sa le explic despre machiajul meu, si sa ma supar ca ei nu-s receptivi 🙂 Ei pot cel mult, sa ma ia peste picior. Sau sa ma violeze.

Spunea un comentariu la un status al meu: “Ceea ce vad in marea majoritate este ca isi posteaza poze care considera ei ca ii reprezinta, si astfel le vezi personalitatea, identifici frustrarile, complexele. Este un website care speculeaza dorintele oamenilor. Alege aleator ce sa iti arate, domina mentalul . In orice caz felicitari lor, sunt isteti.” Gresit. Foarte gresit. Asta e alta dovada de neintelegere a instrumentului care e Facebook. El e instrumentul nostru, nu noi instrumentul lor. Nu vine Zuckerberg sa-mi ia poze din computer. Am liber arbitru, eu Gicuta, ce incarc aici. Nu mi le fura nimeni, nici el, nici oamenii lui, nu mi le ia cu forta, nu-mi face nimeni filmulete in momente intime, pe care sa le puna pe Facebook. Nu-mi fura nimeni gandurile din cap ca sa le scrie in statusuri. Fiecare dintre noi hotaram ce si cum aratam. Este ca si in real. Alegi cu ce te imbraci cand iesi din casa. Alegi cu ce te imbraci la o intalnire sau alta, in functie de ce vrei sa arati din tine. Alegi cui deschizi usa casei tale si alegi pentru cine nu esti niciodata acasa. Alegi cu cine iesi la o cafea, sau nu. Alegi ce spui cand deschizi gura, in orice imprejurare. Unii dezvaluie mai mult, altii mai putin, din viata lor. Unii considera ca e ok sa povesteasca inclusiv detalii ale aventurilor lor amoroase (explicit), altii sunt foarte discreti. Si tot asa. Exact asa este si in virtual. Ca si in real. Asa ca Facebook-ul nu triaza (aleator, bineinteles, desi in spatele acestui “aleator” stau algoritme clare de calcul) decat din informatiile pe care noi insine le punem acolo. Facebook-ul nu triaza decat din ceea ce incarcam NOI. Noi decidem, fiecare dintre noi pentru el insusi ce ajunge online si ce nu ajunge online.  Avem discernamant, si-l facem sa functioneze. Daca nu, nu e vina Facebook-ului oricum. Inseamna ca nu avem discernamant nici in real. Bietul Facebook e doar o unealta, nu are constiinta proprie si nu actioneaza pentru a ne distruge 🙂

Asa ca incetati isteria cu FB-ul ne manipuleaza. Nu ne manipuleaza nimeni, decat daca suntem suficient de prosti incat sa fim manipulati oricum 🙂  Si atunci, oricum, discutia nu are sens.