Am un an ingrozitor de urat, nu imi doresc decat sa se termine cat mai repede.
In plus, si perioada este foarte grea.
Printre atatea lucruri complicate, astazi m-au emotionat cateva lucruri, si cativa oameni.
O colega de liceu, care a avut un accident pe munte in luna august si care mi-a scris azi urari. Si careia ii doresc cu multa dragoste, sanatate din suflet. Ma rog pentru ea.
Un domn primar din Bihor care isi aminteste de mine, dupa atatia ani…
Si mesajul de mai jos, care m-a lasat fara glas.
17:56 “Vă scriu aici… Vă urez sănătate, Dstră și mamei Dstră!!! La mulți ani! De un an prind putere citind ce scrieți pe fb. Mă ajutați să o îngrijesc și să îi dau viață din viața mea, mamei mele, după accident vascular sever, cu demență… Mă străduiesc, din răsputeri să merg înainte! Prin tot ce scrieți mă ajutați să rezist!!! Vă mulțumesc pentru că am acces la ce scrieți și să știți că o sprijiniți moral, discret, pe o fiică lângă mama bolnăvioară… Fiți fericită!!! La mulți ani, încă o dată!!! Cu drag, o necunoscută!”
Poate ca pentru asta merita sa merg mai departe. Sa pun un picior in fata altuia.
Azi cineva m-a intrebat: tu aveai teoria cu bucuriile mici, unde s-a dus?
Daca macar ar fi putin soare afara, am raspuns. Sunt zile cand parca nu am sens.
Insa mesajul doamnei de asta seara m-a facut sa inteleg ca poate folosesc la ceva, chiar daca nu intotdeauna stiu asta.
ps. La multi ani, si TIE, M-G.
pps. Bucuriile mici sunt aici
