taram

Piatra si zambetul

27 février 2011

Ma stiu foarte puternica. Ca de piatra. Desi sunt si sensibila. Dar am forta. Insa, ca orice om, chiar si puternic, am si eu momente dificile. Eu, stiind ce-i cu mine, m-am temut ca sunt vizibila, transparenta. Si nu, nu-mi doresc asta. Sunt deschisa, insa am un mare respect pentru ideea de spatiu privat si am o acuta nevoie de intimitate. Vreau sa-mi ling ranile in singuratate, nu sub privirile altora, fie ele si binevoitoare. M-am linistit cand am inteles ca nu se vede, si ca lumea ma gaseste la fel de savuroasa ca oricand. M-am bucurat, sincer, sa aud asta: « Pe tine te citesc oricum si ma binedispun mereu, sincer iti spun. De fapt cred ca esti singura pozitiva cam 90 % din timp… ceea ce nu e putin lucru. Adica si din ceva nasol poti sa scoti partea haioasa 🙂 » M-am bucurat. E bine. Am obiceiul sa spun ca atunci cand imi voi pierde simtul umorului, probabil voi fi disparuta deja. Acum o saptamana, pe vremea asta, eram la Bran, cu niste oameni dragi si interesanti. Imi carasem melancolia acolo… Nu ca mi-ar fi fost cine stie cum. Si tot asa, probabil ca am ras mult, in ciuda… Zilele astea, insa, trec fara sens printre lucruri si oameni. Nu mananc, nu dorm. Si cand mananc, n-am gust. Si cand dorm, o fac terapeutic, si atat. Alte dati, ma refugiez in somn. Ca intr-o alta realitate. Ca sa nu mai stiu. Un « alt tărâm ». Macar cand dorm, nu gandesc. Macar cand dorm, nu doare. Macar cand dorm, nu mi-e dor. Rar nu-mi gasesc un sens. De obicei stiu perfect despre mine, am o viata plina, nu-mi ajunge timpul, dimpotriva, pentru tot ce vreau sa fac. Apatia si lipsa de sens nu-mi sunt cunoscute. Eu sunt cea care imi doresc sa traiesc 500 de ani, pentru a vedea tot, a citi tot, a gusta tot. Ei bine, zilele astea ma bantuie niste ganduri gri… Si mi-a facut, in acest context, extrem de bine sa primesc acest mesaj: « Astazi intentionam sa-mi sterg contul de pe facebook , gandeam …intru si-l sterg…….. hai sa mai citesc ce mai este pe aici, ti-am citit 4-5 note si mi-am dat seama ca nu-mi doresc asta si doar sa mai fac anumite selectii. Iti multumesc ca existi si sunt onorata ca te am in lista mea de prieteni.  » De la o fata pe care nu o cunosc. Adica nu exista niciun interes ascuns care sa o faca sa scrie aceste cuvinte. Nicio intersectare in lume reala, nicio obligatie, nicio lingusire. Am zambit, si m-am simtit « cu sens ». Daca inca mai am forta asta, de a transmite lucrurile acestea, de a conta in acest fel, atunci e important ca exist.  Daca a simtit ca trebuie sa ramana, ca are de ce, atunci e bine. Zambesc, desi zambetele ma costa mult zilele astea. A adaugat: « Tu esti dovada vie ca trebuie sa fim asa cum suntem« , adica sinceri, autentici. Mi-am regasit brusc forta. Desigur, nu-i chiar…

📌
14💬 read more