confort

Schimbari

8 avril 2012

Am tacut. Am tacut si din prea multa munca, am tacut si din reflectie.  Am vazut toate resedintele de judet, si nu de azi-de ieri. Bat tara in lung si-n lat, din 2005. Recunosc ca in ciuda acestui lucru, am vazut unele orase pe repede-inainte. Venit, tinut conferinta, plecat… Fusesem la Baia Mare de multe ori, incepand din 2005. Si la Satu Mare. Insa, de neconceput, nu vazusem Sapanta, nu vazusem mai nimic in jur. De data asta am vrut sa fie diferit. Sa nu mai alerg, contra cronometru si doar cu sufletul si capul la munca. Ca o revolta fata de faptul ca am trecut pe langa toate locurile, dar ca n-am poposit acolo. Am facut lucrurile in asa fel incat am fost la Sapanta, am fost la Manastirea Barsana…. Prima mea mare mirare au fost oamenii acelor locuri. Incredibili pentru mine. Ca din alta natie. In sensul bun, evident. Oamenii aceia inca stiu ceva ce noi am uitat demult. Sau, poate, n-am stiut niciodata… Si, desi am vazut toate cele 41 de judete, ei bine… nu m-am intors de nicaieri spunand « aici m-as muta ». Bine, culmea, acolo m-as muta. De tot, definitiv. Sa ai casa cu asfalt, gaze, canalizare, tot confortul orasului, si cu parcul in fata si mai ales padurea in spate, mie mi se pare aproape paradisul. Mi-am facut rapid in cap, socoteala: mie de fapt ce-mi trebuie in viata? Ce mi-e cu adevarat util, necesar, de trebuinta? Putine lucruri. Omul iubit, cartile, internetul. Sa-mi fac meseria bine si sa am satisfactie profesionala. Atat. Nu sunt genul club. Am fost la 24 de ani prima oara in discoteca, desi locuiam in Franta de la 18, si vorba aia, cluburi erau…. Nu ma intereseaza. Ma intereseaza mai degraba sa stau la o cafea sau un pahar de vin cu un prieten si sa despicam firele in 4, 8, 16, 32… Nu ma intereseaza sclipiciuri, snobisme, cluburi, discoteci. Mi-e ok sa iubesc, sa scriu, sa citesc, sa muncesc. Sa ma plimb…. Sa respir. Nu-mi trebuie lucruri complicate. Concluzie… vreau sa ma mut acolo! Aici nu voi avea padure niciodata in spatele casei… Niciodata. Acum insa, vine dificultatea 🙂 Cand am inceput sa spun asta in jur, oamenii s-au socat. Cum sa plec? Pana si oameni de la care nu ma asteptam, care nu-mi sunt decat amici, imi spuneau: « Mai gandeste-te, Baia Mare e departe ». Un singur om a reactionat altfel, insa tot restul… s-au panicat. Ma gandeam ca in Romania, oamenii au prea putin obiceiul sa faca schimbari. Prea putin sunt obisnuiti sa-si doreasca lucruri si sa-si asculte instinctele. Asa ca libertatea altora ii socheaza, cei care isi acorda libertati trec drept excentrici… Desi real, gandul meu de mutare e totusi irealizabil. Am doua motive puternice care ma tin aici… Insa…. Gandul ramane foarte puternic. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

Vreau sa traiesc minim 500 de ani

26 août 2010

Zilele astea, reflectand la mai multe intamplari si povestiri, am realizat ca nu orice om e facut sa calatoreasca. Nu oricine are cum sa se bucure de experiente diverse, sa se umple de fericirea extrasa din ele, sa fie mai bogat cu fiecare voiaj. Unii nu-s pur si simplu facuti sa calatoreasca. Pentru ca natura lor adanca, structura lor ca si indivizi, ii harazeste cu ochelari de cal. Pentru ca judeca tot, dar absolut tot, prin prisma a ceea ce cunosc deja. Pentru ca nu se pot detasa mental de obisnuinte. In definitiv, pentru ca nu isi pot deschide destul sufletul, inima, ochii, mintea. Unii vor sa manance cartofi prajiti si snitel la fiecare masa de pranz. Aceia nu vor aprecia calatoriile, pentru ca sunt tari in care nu vor gasi. Si daca intr-o alta tara nu gasesc, implicit nu e frumoasa acea tara. Pentru ca n-au avut la masa snitel, cartofi prajiti si fanta. (de inlocuit cu absolut orice va trece prin cap, sunt metafore, nu desemnari batute in cuie) Altii penalizeaza locurile in care merg pentru ca acestea nu se ridica la inaltimea asteptarilor lor. Intr-adevar, unele orase sau locuri sunt precedate in mintea noastra de reputatia lor, de ceea ce am invatat in cartile de istorie, de tot ce am auzit de-a lungul vremurilor, de imaginea faurita de filme. Dar faptul ca aceste locuri nu corespund cu imaginea grandioasa pe care ne-am ticluit-o in cap, nu e vina acelor locuri, ci e problema noastra. Acele locuri nu-s urate, desi dintr-un sentiment absolut personal, am putea avea tendinta sa fim dezamagiti, pentru ca sunt mult sub inchipuirile noastre, si ne trezesc frustrarea aceasta, ca o lipsa, ca o datorie pe care nu si-au facut-o. Si totusi, acele orase, acele locuri sunt frumoase;  nu e vina lor ca ne-am facut iluzii, ci vina noastra. Eu pot spune cu mana pe inima ca o astfel de impresie, discrepanta de ideea mea, mi-a facut-o Parisul. L-am vazut devreme, in vara lui 1990, cand abia incepusem sa putem calatori. Il idealizasem, cu un soi de idolatrie, caci am iubit Franta si tot ce era francez cu un fel de evlavie. Parisul e frumos, n-as indrazni sa spun ca  e urat. Dar Parisul era mult sub ceea ce-mi cladisem eu in capul meu, cu ochii mintii. Mi se parea mic, gri si anost, fata de ceea ce-mi inchipuisem. Si totusi, nu l-am condamnat, nu am declarat ca nu merita sa mergi la Paris, nu l-am denigrat. Am asumat diferentele dintre imaginea creata si imaginea reala, si am invatat sa-l iubesc asa cum este. Pentru ceea ce este, si nu pentru ce decisesem eu ca ar fi trebuit sa fie. Altii se tem de necunoscut. Nu numai ca nu-i incita sau nu-i incanta o noua experienta, o noua tara, un nou miros, un nou gust, o noua savoare, un nou fel de a privi lumea, un alt unghi, dar asta, dimpotriva, chiar ii paralizeaza de frica. Sunt aceia care prefera sa mearga an de an,…

📌
9💬 read more