hotel 5 stele

Zilele astea, reflectand la mai multe intamplari si povestiri, am realizat ca nu orice om e facut sa calatoreasca. Nu oricine are cum sa se bucure de experiente diverse, sa se umple de fericirea extrasa din ele, sa fie mai bogat cu fiecare voiaj. Unii nu-s pur si simplu facuti sa calatoreasca. Pentru ca natura lor adanca, structura lor ca si indivizi, ii harazeste cu ochelari de cal. Pentru ca judeca tot, dar absolut tot, prin prisma a ceea ce cunosc deja. Pentru ca nu se pot detasa mental de obisnuinte. In definitiv, pentru ca nu isi pot deschide destul sufletul, inima, ochii, mintea. Unii vor sa manance cartofi prajiti si snitel la fiecare masa de pranz. Aceia nu vor aprecia calatoriile, pentru ca sunt tari in care nu vor gasi. Si daca intr-o alta tara nu gasesc, implicit nu e frumoasa acea tara. Pentru ca n-au avut la masa snitel, cartofi prajiti si fanta. (de inlocuit cu absolut orice va trece prin cap, sunt metafore, nu desemnari batute in cuie) Altii penalizeaza locurile in care merg pentru ca acestea nu se ridica la inaltimea asteptarilor lor. Intr-adevar, unele orase sau locuri sunt precedate in mintea noastra de reputatia lor, de ceea ce am invatat in cartile de istorie, de tot ce am auzit de-a lungul vremurilor, de imaginea faurita de filme. Dar faptul ca aceste locuri nu corespund cu imaginea grandioasa pe care ne-am ticluit-o in cap, nu e vina acelor locuri, ci e problema noastra. Acele locuri nu-s urate, desi dintr-un sentiment absolut personal, am putea avea tendinta sa fim dezamagiti, pentru ca sunt mult sub inchipuirile noastre, si ne trezesc frustrarea aceasta, ca o lipsa, ca o datorie pe care nu si-au facut-o. Si totusi, acele orase, acele locuri sunt frumoase;  nu e vina lor ca ne-am facut iluzii, ci vina noastra. Eu pot spune cu mana pe inima ca o astfel de impresie, discrepanta de ideea mea, mi-a facut-o Parisul. L-am vazut devreme, in vara lui 1990, cand abia incepusem sa putem calatori. Il idealizasem, cu un soi de idolatrie, caci am iubit Franta si tot ce era francez cu un fel de evlavie. Parisul e frumos, n-as indrazni sa spun ca  e urat. Dar Parisul era mult sub ceea ce-mi cladisem eu in capul meu, cu ochii mintii. Mi se parea mic, gri si anost, fata de ceea ce-mi inchipuisem. Si totusi, nu l-am condamnat, nu am declarat ca nu merita sa mergi la Paris, nu l-am denigrat. Am asumat diferentele dintre imaginea creata si imaginea reala, si am invatat sa-l iubesc asa cum este. Pentru ceea ce este, si nu pentru ce decisesem eu ca ar fi trebuit sa fie. Altii se tem de necunoscut. Nu numai ca nu-i incita sau nu-i incanta o noua experienta, o noua tara, un nou miros, un nou gust, o noua savoare, un nou fel de a privi lumea, un alt unghi, dar asta, dimpotriva, chiar ii paralizeaza de frica. Sunt aceia care prefera sa mearga an de an,…