Nu-mi place bazarul. In afara de bazarul din tarile arabe (pietele lor traditionale). Bazarul transferat in tarile europene, in zone turistice, imi repugna.
Tonele de gherete, tarabe, tonete pline cu nimicuri care mai de care mai stralucitoare, mai sclipitoare, mai plăsticoase, mi se par suprema ilustrare insasi a prostului gust. 80-90% dintre aceste obiecte sunt made in China. A nu se intelege ca am ceva impotriva Chinei. Dar daca iti doresti sa aduci ceva de pe unde ai fost, sigur nu bazarurile sunt o sursa. Caci, teoretic, iti doresti sa aduci ceva din locul in care esti (tara, oras, etc), si nu din China. [ma rog, eu n-o am nici pe asta cu “adusul a ceva”, consider ca bogatia cea mai mare este ce acumulez in suflet si in minte in timpul calatoriilor, observand traditii, culturi si civilizatii diferite, dar ma gandesc la cei care doresc sa aduca ceva, despre ei vorbeam]
Kitsch-ul si amestecatura de toate felurile din bazaruri uniformizeaza aceste “manifestari umane”. Nu mai e o mare diferenta intre stradutele dintr-un oras medieval (unde municipalitatea a dat permisiunea pentru bazar), si faleza dintr-un statiune pe malul marii, din oricare tara. Un alt mod de a “exprima” globalizarea cu tot ce are ea mai trist si mai jos ca nivel. Iar dincolo de sclipiciurile ieftine, paietele de prost gust, deci dincolo de aceste lucruri indoielnice, in plus, aceste bazaruri uniformizeaza si anihileaza diferentele regionale, particularitatile locale care sunt, de fapt, bogatia fiecarui loc in parte. Bazarurile, vanzand prostii cu preturi de nimic, rivalizeaza non-concurential cu artizanii locali, care trec astfel, in spate, si pierd, caci, (nu-i asa?) productia lor nu e o productie de serie, plus ca e manuala, si evident nu poate tine piept preturilor unor plastice scoase in milioane de exemplare din uzinele chinezesti.
La toate astea reflectam saptamana trecuta, plimbandu-ma prin Nessebar, zona “vechiul oras”. Nu, nu mi-a placut. Pentru ca, atatea stradute pitoresti, biserici vechi, in mijlocul marii, care ar fi putut fi o incantare si un deliciu, sunt, de fapt, suportul pentru INCA UN ALT bazar, egal cu toate celelalte bazaruri de oriunde de aiurea, unde gasesti, ingramadite, fake-uri de genti, ochelari de soare, pantofi de sport, camasi, unde gasesti aceleasi esarfe chinezesti, aceleasi plastice colorate ca peste tot. Urasc bazarurile, in tot ce au in ele de superficial si neautentic, de circ si manele. Sufocau pur si simplu acel loc, in loc sa-l lase sa respire frumos si firesc.
Si nu-i pot intelege nici pe oamenii care cumpara fake-uri, ca tot veni vorba. Clientii acestori imitatii, de ce? Pentru ce? In ce scop? La ce le foloseste? Cui ii face bine? Te simti fericit sa arborezi diverse marci, cand stii ca produsul nu este cel adevarat? Pe cine pacalesti? Nici pe tine, pentru ca stii de unde si cum l-ai cumparat, si nici pe apropiatii tai. Cineva care are un nivel mediu de viata e putin probabil sa poata sa aiba haine, pantofi, ochelari de soare, genti care teoretic ar valora sute sau mii de euro…. Asa ca, pentru ce sa cumperi un fals? E chiar ridicol. Sa te duci sa muncesti la fabrica, in schimbul de noapte, cu tricou Puma? Cine crede? Si pentru ce? Nu e mai onest si sanatos un tricou X, frumos si cinstit, decat o porcarie care imita Adidas, sau orice? Nu pot intelege. In ruptul capului.
Ador, insa, adevaratele bazaruri. As putea sa petrec zile intregi in bazarul de mirodenii din Istanbul. Acela, de mirodenii, este o adevarata desfatare a simturilor. O explozie de culori si mirosuri, o armonie si o incantare. Un deliciu al simturilor, mirosul, vazul, auzul, o minunatie. As putea sa scriu poeme intregi despre incantarea de a traversa acest bazar.
Nu-l inteleg, si nu l-am inteles niciodata pe un prieten al meu care locuieste la New York de ceva timp. Imi spunea ca ii lipseste “balcanismul”, prin acest termen intelegand si aceasta notiune de “bazar”. Nu pricep… e fix ce nu mi-ar lipsi niciodata. Ce inseamna idealizarea de departe… ca sa vezi.
