Oameni dormind pe jos, langa vitrinele magazinelor din Piata Unirii, un sobolan traversand voios pe aleea de la statia terminus unde intorc tramvaiele, caini care dorm nestingheriti pe linia de tramvai pe Bulevardul Basarabia.
Imagini apocaliptice, Bucurestiul la 4 dimineata.
Oamenii dormeau direct pe asfalt, pe pragurile magazinelor, trei unul dupa altul, la o distanta de 1 metru fiecare. Inveliti, pareau linistiti. E vara. Iarna ce fac, mor? M-a cuprins o tristete imensa. N-as avea ce sa le fac. Sa-i trezesc sa le dau paine? De unde as cumpara paine la ora asta?
Flash back. Retraiesc in mine povestea cu omul care vroia 30 de bani cat ii mai lipseau sa-si ia o cafea. In primavara, in spatele Teatrului National. Era ud si rece afara…. tremura si vroia cafea. Noi mergeam la teatru.
Continui sa pasesc alaturi de oamenii care ma insotesc. Nu par a-mi ghici gandurile, sporovaiala continua. E mai bine, gandurile mele acum sunt prea antracit. Dar, desigur, noaptea toate pisicile sunt negre. Am zis pisici? Nu apucam sa traversam spre masina, ca un sobolan sprinten ne-o ia inainte. Mi se face un gol in stomac, intens. Flash back. Imi amintesc ca am vazut sobolani in parcul din Piata Unirii si la 10 dimineata, in 2006. (da, imi amintesc tare bine anul). Niste animalute si ei….
Ne luam la revedere, ma sui in masina incercand sa zambesc. Sunt, in mine, teribil de trista, cumva cazuta inauntrul meu insami. Conduc inspre bulevardul Basarabia. Par stapana pe mine si spun aceleasi lucruri ca in celelalte zile. Din conversatia mea nu cred ca mi se ghiceste starea.
Masinal, fac acelasi drum ca de mii de ori. Nu stiu nici macar de ce, ce-ar putea fi? Imi alung orice imagine, uneori doare. Nu stiu de ce trec pe aici. Drumul duce asa, desigur….
La intoarcere, conduc putin mai detasata, sunt singura, pot face manevre bruste, pe care ma feresc sa le fac cand am pasager. Parcurg acelasi traseu… In mijlocul bulevardului Basarabia, tolaniti neglijent pe linia de tramvai, trei maidanezi dorm nestingheriti.
Trei oameni, un sobolan, trei caini… E vara, dar supravietuiesc si iarna (macar unii dintre ei). Dureros gand, acesta: macar unii dintre ei.
Imi strig disperarea online, tastand imprudent pe telefon (a cata oara?) in timp ce conduc. Nu ca asta ar aranja ceva. Dar asa, parca sunt prea puternice imaginile. “Esti inegalabil de dickensiana.” Poate… mie imaginile astea imi evoca mai mult Zola. Si nu intamplator numele lui intra si-n cuvantul de-ZOLA-nt.
Parchez langa casa. Blocurile din jur sunt linistite. O mare respiratie, cartierul doarme. Foarte putine lumini aprinse la ferestre. Poate oameni care abia au terminat de facut amor. Sau poate oameni care isi vorbesc. Sau oameni care sufera. Nu stii niciodata ce-i in spatele luminilor aprinse la 4 dimineata.
Flash back, o lumina care nu se stingea niciodata, cand eram copil, in blocul de vizavi (asta dupa ce ne daramasera casa…). In casa aceea cred ca suferea un om. Ani intregi….
As prefera sa stiu ca luminile aprinse acum sunt ale unor oameni fericiti.
Sigur, ne putem baricada, putem sa nu iesim din casa. Numai ca exteriorul, in timpul cat noi ii impunem absenta noastra, in timp ce-l boicotam, in timp ce-l sfidam, nu se schimba… Ramanand inchisi, singurul lucru pe care-l obtinem este sa ne decalam. Realitatea poate fi ignorata, maxim, dar nu schimbata.
Ca in bancul cu un ardelean si un oltean in tren. Olteanul spune: “domnule va rog sa inchideti geamul ca e frig afara”,ardeleanul nimic. Inca o data olteanul: “domnule va rog sa inchideti geamul ca e frig afara”, ardeleanul iar nimic. Olteanul nervos atunci, “inchideti domnule geamul ca e frig afara nu auziti?”, ardeleanul calm se ridica inchide geamul si ii spune: “na ca l-am inchis, acum e mai cald afara?”
Daca stam in casa, exteriorul nu e mai bun, nu se amelioreaza, nu se modifica…. Sunt prea trista azi, pentru toti oamenii si animalele…. Zambesc amar: acum ca sunt in casa, e mai bine afara? Sa sting lumina, poate cineva, jos, privindu-mi fereastra se intreaba daca lumina aprinsa este a unui om fericit. N-as stii sa raspund, acum.
Fiecare parfum are povestea lui, in viata unei fete.
