bun simt

Nu stiu sa primesc un compliment ca oamenii. Din cauza nesigurantei, (da, stiu, uneori pare altceva, dar nu prea ma intereseaza, stiu exact si de ce pare asa, iar cine nu patrunde dincolo, paguba lui), il parez fie cu o gluma (mai mult sau mai putin reusita), fie il resping politicos printr-o « acuzatie » de amabilitate (« esti tu dragut/politicos/variante »). Sunt jale, e dramatic. Chiar daca stiu ca trebuie sa zambesc si mai ales SA TAC, sau sa spun maxim « multumesc », si sa ma opresc, ma trezesc spunand asta « ei, esti tu amabil », ceea ce anuleaza tot. Omul (emitatorul ideii), se simte respins, neinteles, poate chiar banuit de linguseala, si cu timpul, ajunge sa nu mai spuna. Cu timpul sau imediat, chiar. Extinzand asta, nu stiu sa primesc mai nimic. Desi analizez foarte bine lucrurile si cunosc problema, nu reusesc sa o domesticesc. E cumva un sentiment de « nu merit asta », desi stiu…. chiar stiu cine spune de-adevaratelea si cine exagereaza. Dar e acolo, fraza aceea spontana, idioata: « esti tu dragut ». Vine partial dintr-o educatie cu un bun simt excesiv, poate prost inteles uneori, combinata cu o dorinta de mai sus, mai departe, mai bine. Ca si cand niciodata nu e suficient… Am fost premianta pana intr-a 12a, si olimpica, si cumva parca nu era destul… O dorinta de perfectiune. Desi stiu ca oamenii perfecti sunt morti, si oamenii imperfecti sunt frumosi. Mai este si aceasta teribila neincredere in mine, cu care, evident, ma lupt. O lupta inegala, caci e insidioasa si adanca. Si din rabufnirile acelei lupte vin lucrurile din prima paranteza din text. Cautand sa-mi inving nesiguranta, sa ma iubesc, sa ma impac cu mine, pot parea trufasa, sau autosuficienta, desi, din pacate, sunt departe de aceste lucruri. Dar, in fine, cine trebuie sa vada, vede, cine trebuie sa stie, stie, cine nu, nu. Greu… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Scena banala de cartier bucurestean sufocat de masini: se intalnesc fata in fata pe aceeasi strada, ingustata, doua masini, care n-au loc sa treaca una pe langa alta. Codul rutier plus bunul simt spun ca cel care are banda blocata, ingustata de obstacole (masini parcate, etc), ii da prioritate si deci voie sa treaca celui care are banda libera, dupa care trece si el. Ei bine, aici nu e aproape deloc asa. E legea junglei, e care pe care, care e mai puternic, care are obrazul mai gros. Bineinteles, eu las oameni sa treaca si cand am eu prioritate si ei nu. Insa una e sa invit eu pe cel pe care vreau sa-l las sa treaca, sa treaca, si alta e sa forteze cu nesimtire, ca si cand prioritatea nu ar exista. In general, nu ma las, ma lupt, atunci cand stiu ca am dreptate. In schimb, zilele trecute, m-am intalnit fata in fata cu un taxi. Evident, eu aveam prioritate, el nu. Evident, el forta. Sunt si femeie, si blonda. Foarte gresit din partea mea adica, deja plec cu un handicap in ochii lor! N-am vrut sa-l las deloc, insa avea ochi rai, injura… Brusc mi-am amintit toate scenele de violenta care se petrec in oras, in toiul zilei. Si brusc m-am gandit ca ce folos ca am dreptate, poate iese si-mi da in cap cu o bâtă, si uite cum pot sa mor pentru ca am avut prioritate. Mi-am promis sa o las mai moale cu insistenta mea ca ceilalti sa respecte legile, nu de alta, dar macar din instinct de conservare. Insa e trist. Pentru ca mie mi se pare extraordinar de trist sa taci din gura. Mi se parea un comportament civic sa ii indemni pe ceilalti sa respecte legile. Mi se pare normal sa atentionez pe cineva ca i-a cazut ceva, atunci cand arunca aiurea gunoi pe strada, sau alte si alte exemple. Acum sa ma tem ca-mi vor crapa capul cu o bâtă? Eu singura n-as putea schimba lucrurile, dar daca suntem cativa care facem asa, poate societatea se insanatoseste… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Acum cateva zile, cineva a considerat ca am curaj pentru o actiune care mie mi se pare ceva obisnuit. Sigur, a mi se spune ca am curaj, e pozitiv. Dar sunt prea cinstita ca sa accept laude pe care nu consider ca le merit in acel moment. Si am un prea inalt respect pentru niste concepte, printre care si cel de curaj, ca sa pot sa asimilez orice actiune sau gest cu un curaj. Nu-mi place sa se demonetizeze cuvintele pe care le folosim. Imi place sa cantarim lucrurile pe care le spunem, si sa nu folosim concepte prea importante, cuvinte prea sforaitoare, neadaptate situatiei. Sigur, nu neg. Am curaj. Am avut curaj si voi mai avea. Stiu, da, sunt o persoana curajoasa. Dar m-a infuriat momentul si motivul pentru care mi s-a spus asta. Unii au incercat sa ma tempereze, spunand ca depinde din ce unghi te plasezi. Intr-o anumita masura, e adevarat. Poate ca mie-mi poate parea curajos ceva ce face altcineva, caruia acest lucru i se pare banal. Sau ca poate ce fac eu ca pe ceva obisnuit, pare un curaj. Dar nu stiu, totusi, cuvantul « curaj »… Cred, intr-adevar, ca acest cuvant este un cuvant care e prea important si pentru care am un respect prea mare ca sa-l vad folosit asa, fara noima. Curaj este cand dacii s-au batut cu romanii. Curaj este, ca sa aduc asta in zilele noastre si sa ma raportez personal, atunci cand am daramat ce construisem 10 ani ca sa revin aici. Curaj este ca am trecut peste acele imprejurari negre, peste cele doua nenorociri. Curaj e ca am depasit anul 2000, de pilda. Si ca traiesc. Sau curaj e ca am mers in desert, unde am dormit printre scorpioni si nu m-am spalat. Sau curaj este ca am venit la varsta frageda (20 si un pic de ani, 3000 de km singura prin toata Europa). Sau curaj este calatoria mea nebuneasca la New York. Sau curaj e toata atitudinea mea, decalata fata de generatia mea din tara asta…. Dar nu banalitatea de a spune lucrurilor pe nume 🙂 Acela nu e curaj, e bun simt. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It