baieti

Creionul magic

18 janvier 2014

Sa ne intelegem, mie imi place mult sa stau in medii masculine, din cauza subiectelor discutiilor. Intr-o adunare de fete (adunare zic, nu doua-trei-patru fete, ci de la 5 in sus, numai fete), discutiile sunt despre machiaje, pantofi, rochite, ce-a mai facut nesimtitul, copii, maternitate. Eu sunt cocheta si-mi plac pantofii si rochitele, dar nu pot reprezenta un subiect de discutie mai mult de 10 minute 😉 Cu baietii vorbesti altfel, altceva. Sigur, si cu ei vorbim de femei, motoare si masini. Dar dincolo de asta, cu ei vorbesti politica, filosofie, idei, literatura. De pilda, ultima oara, eu am vorbit aproape doua ore cu un barbat (jurist), despre de ce e aiurea sau nu sa se aplice codul civil din 1865, noi fiind intr-o adunare masculina. In fine, toata aceasta luuuuuuuuuuunga introducere ca sa va explic ca am ajuns sa scriu o postare de blog despre creioane de ochi, desi nu consider ca reprezinta, in mod normal, un subiect :)))) Ei bine, iata-ma scriind despre creioane. Le iubesc demult, de la prima vedere. Creioanele de ochi de la Bourgeois. Imi place tot: culorile, textura, durabilitatea, felul in care se folosesc (usor). Sunt bulimica la cumparat creioanele acestea. Ma opresc cu greu sa nu iau TOT. Duminica trecuta mi-am mai cumparat 2. Am inceput sa ma dau de luni cu unul (cel verde, din dreapta), si toata lumea ma intreaba cu ce m-am dat (cu eyeliner? cum de tine? ce frumos e!). Ei bine, e un simplu creion, dar ma rog, nu simplu, e un creion magic de la Bourgeois 😉 Tine 15 ore, fara sa se intinda, fara sa se stearga, fara sa para altfel decat dimineata, la aplicare. Nu va inchipuiti ca zic ca tine 15 ore pentru ca scrie pe el (habar n-am daca si ce scrie). Tine 15 ore ca am incercat eu, mie atat mi-a tinut, pana am revenit acasa si m-am demachiat. Poate ca tine si mai mult, cine stie. Una peste alta, daca vreti un creion cu miracol, acesta este…. 🙂 Acum astept sa ma duc sa-mi mai cumpar…. 😉 ps. cele din fotografie sunt doar cele cu care umblu zilnic in trusa de farduri din poseta. Toate imi plac, fie ca sunt Waterproof, Smooky, Metallise, Contour XL… toate share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
29💬 read more

Despre arta de a spune ce vrei

15 février 2010

Una din principalele probleme cu care m-am confruntat aici, la intoarcerea in societatea aceasta, a fost aceea ca oamenii nu au obiceiul sa spuna ce vor, si nici sa spuna ce nu vor. Oamenii nu spun ce vor pentru ca spun alte lucruri, si asteapta sa intelegi tu ce vor. E un intreg limbaj codat care contine tot felul de chestii alunecoase, jongland intre ce spun eu, ce trebuie sa intelegi tu, sau ce ma astept eu sa intelegi tu. Si ce deduc eu din ce spui tu. Nu sunt de acord cu asta. Am trait intr-o tara relativ normala la cap, matura. Ei bine, in tara aceea matura, am invatat sa spun ce vreau, si sa ascult ce vor ceilalti. Dar sa o aud de-a dreptul, nu sa deduc din tot felul de sarade sau ghicitori. Nu sa orbecaiesc intrebandu-ma: Daca a spus asta, eu ce trebuie sa inteleg? Stiu, aici e tara in care trebuie, mai ales ca femeie, sa te dai « mimoza », sa refuzi, ca sa nu pari o femeie usoara. Ceea ce e stupid. Pentru ca in ochii, mintea si inima unui barbat matur, nu esti o femeie usoara daca stii sa spui da, atunci cand esti intrebata. Sau nu, dupa caz. Oricum, sa spui ce vrei. Intr-o societate evoluata zic. Si ma astept ca si aici sa fie la fel, macar la o anumita patura sociala… oameni mai elevati, inteligenti, cultivati. Refuzul « de forma », doar ca sa nu pari usuratica, nu foloseste la nimic. E chiar stupid. Refuzul de forma nu are nimic cu usuratatea. Spun asta din pielea unei fete care a fost chiar mult prea cuminte. De fapt, infiorator de cuminte, spre bleaga. Am fost cumintica si invatam bine la scoala (premiul intai pana in clasa a 12-a, 10 la bac la mate si fizica)… Nu am avut prieten, si nu ma interesa aspectul acesta. M-am indragostit la 18 ani de cel care mi-a devenit si sot, si nici ochi n-aveam sa vad macar ca exista alt urmas al lui Adam pe lume… timp de 7 ani. Si ar fi putut dura 70 de ani, fara anumite intamplari… Ei, asa, cumintica si cu dorinta de a invata, am ajuns in societatea cealalta. Eram diferita de ei, si prin felul de a ma imbraca, eram ca iesita din pension 🙂 Acolo, in societatea aceea mi-am format stilul de imbracaminte foarte sexy, pe care il am si azi, si pe care il voi pastra toata viata. Acolo am invatat ca e normal sa spun ce vreau (instinctiv;  a fost de fapt o lectie pe care eram pregatita sa o primesc, pentru care eram permeabila, care se potrivea structurii mele ca individ, felului in care sunt construita). Si asta nu are nimic de a face nici cu cumintenia, nici cu loialitatea, nici cu fidelitatea. Nici cu alte lucruri. Poti sa fii integra, retinuta, fair, poti sa fii loiala, chiar daca spui ce vrei. Chiar daca stii sa exprimi ce vrei. Asta nu te face nici mai putin feminina,…

📌
0💬 read more

Prietenii mei, baietii

23 juillet 2009

Imi staruie in minte demult proiectul acestui text, ma bantuie ca un dracusor, dar mi-a lipsit timpul sa-l scriu. Am refuzat sa mi-l conturez in minte, pentru ca l-as fi «inceput», l-as fi antamat, si-l stricam. Asa sunt eu, totul trebuie sa iasa complet, si sa se astearna direct pe ecran. A gandi sau a incerca sa conturez in minte strica rostirea. Din lipsa de timp, pana acum n-am putut sa scriu asta. Sau cand aveam timp, nu aveam stare;) Acum m-am hotarat sa am si timp si stare. Dupa asta, nu o sa mai am prieteni.  Or sa fuga :)))  Glumesc. Cine ma iubeste si-mi sta in preajma stie ca-s nebuna, asa ca nu se sperie cu una cu doua. Cine ma iubeste, ma iubeste cu totul, si-mi stie nebunelile. Si analizele, cu despicatul firului in patru, opt, 16, 32, etc. Si nevoia de a intelege orice. De a-mi explica orice (sau o mare parte). Defect de om de mate-fizica. (aaaa, aud mirari, n-ati fi zis ca-mi placea matematica, asa-i?) Am decis sa dedic acest text prietenilor mei de sex masculin. Am multi prieteni (poate chiar mai multi decat prietene), si de cand ma stiu, intotdeauna, m-am inteles foarte bine cu baietii. Am si in prezent multi prieteni baieti. Daca as fi avut vreodata de ales, as fi preferat sa lucrez mereu cu barbatii. Cea mai neplacuta amintire o am din cele cateva luni in care in viata mea profesionala a trebuit sa lucrez intr-o echipa predominant feminina. (aproape exclusiv feminina). Nu ca as avea eu vreo problema cu ele, eu sunt de stilul prietenos si deschis, nu cer decat sa cunosc persoane diferite, cat mai diverse posibil. Dar femeile sunt rele, invidioase, ciudate (nu generalizez, doar ca-s multe asa). In munca intervin chestii de genul «De ce e aia mai frumos imbracata ca mine ?», «De ce se uita cutare nu stiu cum la ea si la mine nu ?», «De ce are perechea aceea de pantofi ?», ma rog, si altele, in detrimentul aprecierii strict profesionale. Femeile sunt mai mieroase, uneori pana la prea dulce. Barbatii sunt mai directi si isi regleaza problemele eventuale in fata. Nu te injunghie pe la spate, si nu au metode insidioase. Dar nu continui, caci textul acesta era despre ei, prietenii mei. Prietenia dintre barbati si femei este o dilema des intalnita. Exista ea cu adevarat ? e doar un alt aspect al atractiei ? Poate sa existe prietenie intre sexe diferite fara atractie ?, si alte intrebari de acelasi gen. Eu nu mi le mai pun demult (si nici macar nu-mi amintesc sa mi le fi pus vreodata, caci eu sunt de genul «hai sa traim lucrurile, si vedem dupa, om gasi noi un mod de a ne da seama:P»). Sunt foarte analitica, dar analiza nu intervine la inceput, ci undeva dupa. Insa, dupa ce am trait atatea (cat pentru vreo trei vieti, fara exagerare), am realizat, acum vreo cateva saptamani, ca prietenii mei se pot imparti in trei categorii distincte. Le enumar la rand, fara nici o ierarhizare, ordinea fiind pur si simplu…

📌
19💬 read more