Prietenii mei, baietii

23 juillet 2009

Imi staruie in minte demult proiectul acestui text, ma bantuie ca un dracusor, dar mi-a lipsit timpul sa-l scriu. Am refuzat sa mi-l conturez in minte, pentru ca l-as fi «inceput», l-as fi antamat, si-l stricam. Asa sunt eu, totul trebuie sa iasa complet, si sa se astearna direct pe ecran. A gandi sau a incerca sa conturez in minte strica rostirea. Din lipsa de timp, pana acum n-am putut sa scriu asta. Sau cand aveam timp, nu aveam stare;)
Acum m-am hotarat sa am si timp si stare. Dupa asta, nu o sa mai am prieteni.  Or sa fuga :)))  Glumesc. Cine ma iubeste si-mi sta in preajma stie ca-s nebuna, asa ca nu se sperie cu una cu doua. Cine ma iubeste, ma iubeste cu totul, si-mi stie nebunelile. Si analizele, cu despicatul firului in patru, opt, 16, 32, etc. Si nevoia de a intelege orice. De a-mi explica orice (sau o mare parte). Defect de om de mate-fizica. (aaaa, aud mirari, n-ati fi zis ca-mi placea matematica, asa-i?)

Am decis sa dedic acest text prietenilor mei de sex masculin. Am multi prieteni (poate chiar mai multi decat prietene), si de cand ma stiu, intotdeauna, m-am inteles foarte bine cu baietii. Am si in prezent multi prieteni baieti.

Daca as fi avut vreodata de ales, as fi preferat sa lucrez mereu cu barbatii. Cea mai neplacuta amintire o am din cele cateva luni in care in viata mea profesionala a trebuit sa lucrez intr-o echipa predominant feminina. (aproape exclusiv feminina). Nu ca as avea eu vreo problema cu ele, eu sunt de stilul prietenos si deschis, nu cer decat sa cunosc persoane diferite, cat mai diverse posibil. Dar femeile sunt rele, invidioase, ciudate (nu generalizez, doar ca-s multe asa). In munca intervin chestii de genul «De ce e aia mai frumos imbracata ca mine ?», «De ce se uita cutare nu stiu cum la ea si la mine nu ?», «De ce are perechea aceea de pantofi ?», ma rog, si altele, in detrimentul aprecierii strict profesionale. Femeile sunt mai mieroase, uneori pana la prea dulce. Barbatii sunt mai directi si isi regleaza problemele eventuale in fata. Nu te injunghie pe la spate, si nu au metode insidioase. Dar nu continui, caci textul acesta era despre ei, prietenii mei.

Prietenia dintre barbati si femei este o dilema des intalnita. Exista ea cu adevarat ? e doar un alt aspect al atractiei ? Poate sa existe prietenie intre sexe diferite fara atractie ?, si alte intrebari de acelasi gen. Eu nu mi le mai pun demult (si nici macar nu-mi amintesc sa mi le fi pus vreodata, caci eu sunt de genul «hai sa traim lucrurile, si vedem dupa, om gasi noi un mod de a ne da seama:P»). Sunt foarte analitica, dar analiza nu intervine la inceput, ci undeva dupa.

Insa, dupa ce am trait atatea (cat pentru vreo trei vieti, fara exagerare), am realizat, acum vreo cateva saptamani, ca prietenii mei se pot imparti in trei categorii distincte. Le enumar la rand, fara nici o ierarhizare, ordinea fiind pur si simplu ordinea in care le-am determinat existenta :

1. Cei (foarte putini) pe care i-am iubit, care m-au iubit, cu care am avut o poveste. Acestia mi-au ramas aproape. Intr-un fel eu ii voi iubi toata viata, pe fiecare dintre ei, pentru ca fiecare dintre ei este o particica din mine. Faptul ca intr-un fel ii voi iubi toata viata nu stirbeste cu nimic sentimentele prezente, caci sunt in cu totul alt plan, fara umbra de rivalitate.
Povestea alaturi de fiecare dintre ei m-a modelat sufleteste si a facut din mine omul care sunt azi. Sunt mandra de fiecare dintre acele povesti, de fiecare moment, si nu ii reneg pe nici unul.
Mie nu-mi plac oamenii care scuipa in spate. Nu-mi plac cei care blameaza ce au adorat. Mi se pare o lipsa de respect pentru tine insuti sa barfesti sau sa improsti cu noroi ceea ce ai iubit. In fine, dincolo de aceste consideratii despre viata, ideea e ca eu ma simt mai bogata si mai buna cu fiecare moment pe care l-am petrecut. Am o relatie speciala cu fostii (putini, repet, nu va faceti acum iluzii). Sunt oameni pe care ma pot baza. Sunt oameni cu care ma pot sfatui, pe care ii pot intreba lucruri. Aproape orice lucruri. Unul singur nu mai e aici, e in lumea de dincolo. (Philippe, Dumnezeu sa-l ierte). Dar stiu ca si din lumea de dincolo ma priveste cu duiosie. Cei din aceasta categorie imi sunt aproape si sper ca-mi vor fi tot timpul. Pot vorbi orice cu ei. Ei chiar ma cunosc foarte bine. Pot glumi, putem rade, debarasati de orice tensiune  Cine ma poate cunoaste mai bine?
Am spus ca pot vorbi orice? Ei bine, rectific: „aproape orice”  Pentru ca da, au si ei limitele lor. Vorbim de toate, cu o singura exceptie: ok, nu, nu vorbesc despre iubirile mele urmatoare.
Aici simt ca ar scartai relatia noastra de prietenie, si fair-play-ul lor.

2. Cei care-mi sunt prieteni pentru ca si-ar dori sa-mi fie altceva, dar nu se poate, si atunci stau pe aproape ca poate-poate cine stie, intr-o zi, intr-o buna zi cu soare…. Acestia sunt mai multi, mai bine zis mult mai multi decat cei din categoria de mai sus (nu ca ma laud, dar chiar… sunt).
Cu acestia ma pot distra, putem rade. Ii ascult daca au nevoie sa vorbeasca, daca vor sa se descarce. Incerc sa-i sfatuiesc. Ma ajuta, daca am nevoie de ajutor. (ca poate doar-doar…) Cu acestia pot iesi la o bere, pot vorbi ore intregi, ma pot sfatui daca am nevoie.
Dar limitele sunt repede atinse. Nu pot cauta la ei sfaturi sentimentale (ca deh, nu le pot cere o asemenea detasare, si nici nu s-a inventat un asemenea obiectivism). Desi, cand sunt in framantari sentimentale, bantuita de indoieli si plina de intrebari, construind scenarii si incercand sa analizez orice cuvintel, orice gest, as avea nevoie de parerea unui baiat (baietii gandesc altfel decat fetele, si mi-ar fi utila parerea unui alt baiat despre situatiile care ma framanta). Dar la capitolul acesta, cei din categoria 2 se blocheaza. Asa cum se blocheaza si cand vorbesc cu ei despre cei de la categoria 1.
Deci, una peste alta, din pacate, prieteniile cu ei sunt cam limitate, si un pic frustrante din punctul meu de vedere (care as vrea sa nu avem limite de discutii), si probabil frustrante si pentru ei… ca na… acel doar-doar nu vine, nu mai vine. Si dupa parerea mea, nici nu va veni. (acum cred ca cei din categoria 2 au fugit definitiv de langa mine )

3. A treia categorie, (repet, fara nici un fel de ierarhie), ii cuprinde pe cei, rarissimi, care sunt confidentii mei si viceversa, fara limitari, fara nici un fel de implicatie, de atractie, de „a fost” sau „mi-as dori sa fie”. E o prietenie frumoasa, curata, intreaga, fara nici un fel de componenta sexuala. Fara nici o dorinta, si nici macar atinsa de gandul vreunei dorinte. Prietenie ca si cand am avea acelasi sex. Dar de fapt mai bine, pentru ca e vorba de complementaritate.
Si acestia sunt extrem extrem de putini. Acestia sunt mult-mult-mult mai putini decat mi-as dori sa fie. Cu acestia nu vorbesc des. Dar cand vorbesc, e profund. E adanc.
Ne plangem pe umar, ne imbarbatam reciproc, radem, glumim. Uneori, ne cunoastem abia dupa 6 ani...

Acum, stati aici, nu fugiti! In feluri diferite, am sentimente pentru fiecare dintre voi. Si tineti minte, eu nu-mi pierd timpul cu prosti 🙂
Credeti-ma! Sunt foarte selectiva, cum ma stiti, si cum stiti, am standarde ridicate. Asa ca e o validare a valorii voastre personale daca-mi rup din timp ca sa ne vedem, sau ca sa vorbim 😉

Scriu cum respir. Traiesc cu pasiune, si nu mi-e teama ca o sa ard pana la ultima bucatica. Nu ma economisesc... de ce as face-o? :) Spirit ludic, care considera ca râsul e cea mai importanta arma pe care o avem in viata, voi continua sa zâmbesc şi să glumesc cât voi exista. Iubesc, respir, traiesc, exprim, toate la intensitate maximă. Nu ofer şi nu doresc jumătăţi de măsură. Şi mai ales, scriu. Scriu cum respir.

19 Comments

  • Interesanta « categoriseala » 🙂

    Nu ma bag in seama cu acest comentariu ca un pretext pentru a deveni parte a din vreo categorie enuntata in textul de mai sus, chiar daca ti-am citit si « imboboceste-ma » si « cel mai bun parfum » (si nu numai):)
    Nu c-as avea complexe sau ca nu m-ar duce capul. Ba mai mult, eu cred ca-s putea reprezenta toate categoriile, (evident in alta ordine … intai 2 apoi 1 si 3 {eventual simultan})
    Se vede treaba insa ca ori n-ai avut « noroc » pana acum, ori nu ti-ai dorit o reuniune de categorii (adica un soț).
    Provocarea mea de mai devreme ramane totusi fara subiect, eu fiind mult mai mult decat sot si sincer nu m-ar pasioneaza calitatea de « umar pentru drenaj lacrimal », din doua motive; unu – nu mi-ar lua mult sa ajung din pozitia 3 trecand iute (ca un gand pervers) prin pozitia 2, direct la evaluarea parfumului 🙂 si n-ar fi corect sa fac asta ca o performanta sportiva;
    si doi – cum ziceam oricat m-ar imboldi instinctul, nu vreau si nu pot sa dezamagesc intr-o relatie in care am investit toata bunatatea mea.

    Si ca sa-mi fie mai usor, iti gasesc si-un cusur; nu-mi plac blondele cu ochelari de soare 🙂 🙂 🙂

    Oricum, din cand in cand …o sa mai trec pe aici 🙂

    Cu prietenie « necategorisita »
    DT
    🙂

    1. :))))))))))
      unde scrie ca n-am avut sot? Evident am avut sot. Scrie despre el la 1 « (Philippe, Dumnezeu sa-l ierte) ».
      Mi se pare firesc sa scriu asa cum simt, respectiv fara detalii clare despre viata personala, ca nu scriu un articol de ziar, ci un blog. Mi se pare firesc sa nu-mi pun viata la vedere decat in masura in care simt.

      Trec usor, cu un zambet, peste ceea ce ai putea/n-ai putea fi. Pentru linistea ta, sunt indragostita, foarte indragostita de 2 ani. Putin probabil sa reuseasca cineva ceva, in afara de ACEL om 😉
      Altfel, te mai astept pe aici, iar ochelarii de soare nu-s un semn din nastere 🙂
      Mirandolina

      p.s ah, ca uitam. Un sot nu e o reuniune de categorii…. Pentru ca nu poate fi in acelasi timp fost iubit(1), prieten care asteapta sa-i pic in brate(2), si confident care nu asteapta sa-i pic in brate, pentru ca relatia perfecta nu implica si atractie(3).
      Adica nu stiu ce ai inteles tu din categorii, dar definitia lor e asta scurta si directa de mai sus, matematic vorbind.

      p.p.s. Nu face nimic ca ai citit « imboboceste-ma« , sau « cel mai frumos parfum« . Sunt exercitii literare, iar daca ele au un « muz », acela este cel pe care-l iubesc. Nu-s chemari in eter, pentru cine o veni, cine o pofti 🙂

  • N-am afirmat ca n-ai avut soț. Am spus doar ca un soț ar trebuii sa reprezinte toate cele 3 categorii, de preferat simultam. Si ma opresc cu « justificarea » aici completand cu … iarta-ma.
    Apreciez trecerea usoara, cu un zambet peste « a fi or not to be » – sincer, asta mi-am si dorit – un zambet.
    Nu ma pot insa sa ma abtin sa afirm ca « gardulețul tau de 2 ani » ar putea fi o provocare pe care in alte conditii, m-ar fi motivat cu atat mai mult, mai ales ca pentru mine acea « gaurica mica » – « Putin probabail » cum zici tu, la mine inseamna 99% success rate 🙂
    (Nota: in tinerete am fost campion national la TIR, deci locurile stramte au fost mereu o porvocare pentru mine) 🙂

    Si sa conchid, fara vreo « pretentie » sau scop … voi continua sa-ti « adulmec » textele …
    Leul e leu, si dupa gratii la ZOO 🙂 – macar rage – daca nu vaneaza 🙂

    Last comment:
    ma bucur ca ochelarii nu-s un semn din nastere. Ba chiar nu m-ar deranja sa ti le caut …si de-ai avea si de n-ai avea 🙂 🙂

  • PS1. Cat despre exercitiile literare … hmm am incercat si eu candva, dar m-am lasat. M-a speriat gandul ca s-ar putea afla « in piata » cine le-a scris 🙂
    Cat oi fi eu de Leu … la naiba nici chiar Leonte nu-s. (NA – pentru cunascatori) :))

  • Dragul meu vizitator de blog,

    Continui sa afirm ca nu poate nimeni sa fie simultan FOST iubit (1), prieten care asteapta sa ii cad in brate(2), si confident care nu asteapta nimic(3). Astea sunt categoriile.

    Nu stiu ce provocari vezi unde nu sunt. Acel « putin probabil » este varianta edulcorata si piaristica a mult mai durului cuvant « imposibil ». Suficient de clar.

    ps. esti putin cam sigur de tine, pe gustul meu. Oamenii mai au si indoieli, macar din bun simt, chiar si cand « ataca o reduta ».

  • ps. pana la exercitii literare, ar trebui sa inveti ca « ar trebuii » nu exista in niciun context.
    Si nu, nu e typo, ca n-are cum sa apara un i in plus din typo 🙂

  • Oh – ziarista – contrataca.
    Imi cer scuze. Am asumat ca un om cu talent literar, are automat si simtul umorului.
    Ok, m-ai pus la punct, perfect – mi-ai zdruncinat siguranta de sine – te simti bine ?

    Am sa ma retrag in varful picioarelor, si doar daca ma rogi o sa mai revin.

    PS: mi se pare jenant sa nu zic jalnic sa « ataci » cu greseli de dactilografiere. Tipic feminin.
    Bine k-ti Like LOL si BRB pe Facebook.
    PS2: nu te-am atacat nici o secunda nici ca reduta nici ca femeie. Am incercat doar sa evoluez la nivelul unei femei, cred eu interesanta.
    Se pare insa ca tu esti cea « sigura pe sine » si repede m-ai « catalogat » – indezirabil.

    La multi ani !

    1. Eu nu sunt asa sigura de mine, am umilinta de a ma confrunta cu ceilalti si lumea inconjuratoare.
      Imi place siguranta de sine, dar la tine este fix trufie. Mi-ai explicat foarte clar cum mi-ai fi tu 1,2 si 3 simultan, numai de tine ar depinde, eu sunt ca si inexistenta in decizie, evident…
      Au revoir!

      (sper ca nu esti dementul din Targu Mures care da, e persona non grata aici deja de doi ani)

    2. tocmai, ca nu sunt greseli de dactilografiere. « A trebuii » NU POATE FI o greseala de dactilografiere, ca n-are de unde sa apara un I in plus 🙂

  • Daca acest mesaj ajunge este limpede ca mi-ai blocat accesul (am schimbat IP si datele)
    Ti-am raspuns de 10 la supozitia ca-s fi dementul din targu mures. NU-S.
    Daca insa te deranjeaza sa-ti mai postez pe blog, spune-mi direct.
    Nu-s genul sa ma agat de cineva si nici dement n-am fost diagnosticat inca.

    1. omule, nu ti-am blocat inca niciun acces. Ia-te de providerul tau, respectiv Vodafone. Comentariile alea nu-s nicaieri, nici in spam, nici nicaieri. Nu fii paranoic.
      Ok, aleg sa cred ca nu esti, cum afirmi.
      sa ai o dupa-amiaza buna

  • Am citit postarea ta cu dementul …
    nici nu stiu ce sa zic. Sa ma ofusc ca te-ai putut gandi ca eu sunt ala? Sa ma jenez ca poate ti-am dat motive ?

    Sa mai argumentez pe tema « online-ului »
    Iata cum drumul spre iad este pavat cu bune intentii.

    Inteleg ca ti-am trezit resentimente – imi pare sincer rau.

    1. e ok, stai linistit 🙂
      Era Leu :)) nu-i problema, nu numai un caine e scurt de coada, cum zicea bunica 🙂

  • O zi frumoasa si tie !
    Desi s-a innorat. O fi de la « polemica » ?:)

    O sa mai trec pe-aici, pe nesimtite (nu ca nesimtitul) daca m-oi putea abtine …:)
    Chiar nu mai vreau « deranj »
    Mi-ar placea daca ai sterge « urmele » discutiilor de azi.
    A fost o discutie prea personala zic eu si nu-s mandru de prestatia mea « publica »

    Toate bune !

    1. 🙂 nu exista discutii personale in spatiul public.
      E in regula, sunt intelegatoare, totul e bine cand se termina cu bine.
      S-a innorat, asta era o indicatie a faptului ca esti bucurestean :))
      Eu te rog sa nu te abtii, e ok sa spunem ce avem de spus cand avem de spus.
      Multumesc, o zi buna!

Laisser un commentaire

Votre adresse e-mail ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *