Sapte zile ca sapte luni, ca sapte ani, ca sapte dureri distincte, ca sapte sute sau ca sapte mii de senzatii pustietoare, ca sapte milioane de sageti care te strapung pana in adanc. Te doare si nu poti sa le smulgi. Traiesti cu ele in corp, intre viata si moarte, suspendat. Nu dormi, nu mananci. Primare si comune, aceste lucruri devin (totusi!) atat de complicate cateodata. 40 de ore numarate in care nu poti sa adormi, desi corpul e fizic obosit. Dar exista acolo, in tine, o supraconstiinta care nu te lasa, te racaie, te zgarie pana la sange, iti lasa rani adanci si racaie si racaie, in asa fel incat n-are timp sa se cicatrizeze nimic. Ai lua macar un sfert de somnifer, stii ca ti-ar fi suficient ca sa adormi, caci nu iei niciodata nimic, dar, ca de obicei, n-ai medicamente in casa. Nu poti sa citesti, nu poti sa scrii. Nu poti nimic, te zvarcolesti. Sapte serpi reci iti inconjoara inima. Nu poti nici macar sa plangi. Iti inchipui ca daca vei reusi sa plangi, iti va fi mai bine. Aiurea! A doua, a treia zi, reusesti sa plangi. Si nimic! Lacrimile ustura si mai rau. Sapte galeti de lacrimi in sapte zari. Cel mai rau te doare ca nu intelegi, caci esti o fiinta rationala, care are nevoie sa stie. Poti sa accepti orice, dar ai nevoie sa pricepi.  A doua seara, dupa noapte alba, te tarai afara din casa, pana la masina unui prieten, in noapte. Te simti inutil, si regreti enorm, iti amintesti de anul trecut, de durerea din primavara. Ironia sortii. Apoi, pe vremea asta, surasurile tale de atunci, trezite atat de simplu tocmai de… si simti un gol in stomac! Nu ai chef sa te duci nicaieri, nu ai chef nici sa pui un picior in fata altuia, nici sa rasufli, ai curma toate astea, dar nu stii sa o faci. Te tarai, sperand ca te vei extenua, ca vei putea dormi, dupa. Nu dormi nici dupa, supracostiinta lucreaza, sapte milioane de ganduri te incoltesc. Trec orele si nici macar nu stii de ce si in ce directie trec. Sapte ore. Te doare tot orasul, te ustura aerul care te atinge, faci ocoluri mari ca sa nu treci pe trotuarele acelea, te-ar arde, ti-ar face rau, te-ar carboniza, ca sapte flacari imense ale unui incendiu de nestins. Te parjoleste geografia locurilor sacre. Nu-i mai cauti prezenta, pentru ca realizezi ca-ti e rau. Cateodata ti-e bine, alta data ti-e rau, in prezenta sa. Incerci sa-ti dai seama daca acum ti-ar fi rau. Incerci sa stai departe, sa ocolesti la sapte leghe in departare punctul nevralgic, sa nu pasesti pe trotuarele acelea. Dupa cateva zile, abia daca le stii numarul, ajungi la birou, ca in fiecare dimineata. Numai ca, spre deosebire de fiecare alta dimineata, vomiti. Brusc si fara drept de apel. Nici n-ai ce, caci n-ai mancat nimic de nu stii cate zile. Vomiti, si te sperii, caci stii ca esti puternic fizic,…

Am gasit de curand un text despre cafea. Era scris senzual, asa frumos incat eu, o mare iubitoare de cafea, l-am admirat. Autorul textului scrisese aproape mai bine decat as fi facut-o eu daca as fi scris despre cafea, si nu-i putin lucru, cand ma gandesc cat iubesc cafeaua! Cu ce pasiune, cu ce dedicatie, cu ce suflu! [ acum, textul nu mai exista online, de aceea lipseste un link] Ca atare, am pus textul, sa-l citeasca si altii. Merita, iar cand cineva merita, eu ma inclin 🙂 Apropo de un fragment din text: « Espresso e ca femeia care iti ofera totul, senzatii nebanuite, sinuozitati obscure, arome picuratoare, surprize care iti ridica sprancenele a neincredere si surprindere placuta si neasteptata, priviri adanci cu pleoapele doar pe jumatate deschise, dar dintr-o mie de motive inefabile o doresti in continuare« , cineva a comentat, (un cineva feminin): « Asa va imaginati voi, femeile, ca va percep barbatii. Auzi, arome picuratoare. Eu va tot zic: barbatii sunt mai simpli decat ne-ar placea noua sa credem. » Bun, si totusi, autorul este barbat! Ei bine,  starnita de acea discutie, am spus atunci ca voi scrie despre sensibilitatea masculina. Pana acum n-am avut stare/timp sau o combinatie din cele doua. Acum e momentul 🙂 A fi barbat nu exclude a simti, a fremata, a respira, a fi sensibil, si a aprecia sensibilitatile, la randul sau. Si barbatii sunt sensibili, si cat timp nu vom intelege asta, nu va fi ok, lumea nu va fi coerenta, armonioasa, senina. Iar ca barbatii au sensibilitate nu inseamna ca-s mai putin puternici. Puterea este altceva. Iar opusul puterii nu este sensibilitate, ci slabiciune. Si intre sensibilitate si slabiciune nu exista niciun raport direct, si-n niciun caz semnul egal. Si un barbat poate aprecia frumosul, poate fi emotionat de o situatie, de o priveliste, de un om, de o privire, de o strangere de mana. Si un barbat poate scrie, si un barbat poate plange. Toate astea nu-l fac mai putin puternic. Toate astea il fac sa fie doar om. Iar omul e om, indiferent de sex. In aceeasi masura, cliseul (pagubos si el, de altfel), ca femeile nu sunt « sensibile », nu sunt « excitate » la chestiile care se spune traditional ca-i incita pe barbati, este la fel de fals. Perceptia unei femei poate fi la fel de interesata fata de stimulii respectivi. Orice segmentare « definitiva » si « litera de lege » intre oameni este gresita. Suntem de mai multe feluri. Exista femei insensibile si barbati sensibili. Exista femei care, desi insensibile, nu-s nici puternice. Exista barbati puternici si sensibili, sau insensibili si totusi slabi. Oamenii si trairile sunt atat de variate! A tremura, a fremata, a iubi si a arata asta, nu inseamna slabiciune. Inseamna traire asumata a unor stari. Si e valabil si pentru femei si pentru barbati.  A simti nu inseamna vulnerabilitate. Poate chiar inseamna o putere si mai mare. Aceea de asumare. Si de rostire. Si puterea de a trai cu toate resursele, din tot sufletul, pana la capat. Puterea de a musca din…

In comunicare, subtilitatile, metaforele si jocurile de cuvinte elitiste, concepute pentru oameni destepti, sunt absolut nedorite. Ca vrem sau nu vrem sa recunoastem, ca ne place sau nu, nivelul general mediu de educatie si de inteligenta al populatiei nu este foarte ridicat. Ori, cand ne adresam unei mase mari de oameni (pentru ca avem un produs mass market, sau -in cazul comunicarii politice- avem nevoie sa atragem/convingem o mare masa de alegatori), a face glumite subtile, jocuri de cuvinte destepte, a folosi metafore este deplin gresit, suicidar aproape, din punctul de vedere al scopului. Oamenii reactioneaza simplu, la stimuli simpli si cuvinte simple. De aceea ne raman in minte cele mai stupide reclame. Cele finute si destepte iau premii la festivaluri. Cele rudimentare, primare, simple devin leit-motiv popular rostit in intruniri amicale, cu zambet in coltul gurii. Amintiti-va doar de « Dorele! », « chemati oamenii de la Minolta!« , « n-ai cu cine! » si altele de acest gen. In sprijinul afirmatiei mele, imi amintesc o scena din campania electorala la localele din 2008. Oprescu iesise din PSD de cateva luni, si candida independent. Ca sa rememoram contextul, atunci nu exista grupusculul care exista azi, denumit « independenti ». E important acest detaliu. Iesise deci Oprescu si candida independent. A crezut el ca e smecher, si si-a facut niste fluturasi pe care scria « Oprescu, Partidul Independent« .  Eram intr-un cartier bucurestean de vile, in sectorul 1, cand o fata a ridicat fluturasul, aruncat in curte. Fata, studenta la ASE. Priveste fluturasul si imi zice: « Oprescu si-a facut partid. » Eu, uimita, ii raspund: « Nu, nu si-a facut. A iesit din PSD, candideaza la primarie asa. » Ea, foarte convinsa: « Ba da, uite, scrie aici, Partidul Independent. » Am privit-o cu ochii rotunzi, si am realizat ca e bine sa nu faci glumite si subtilitati in fluturasii electorali. Si daca faci glumite, ele trebuie sa fie din cele super cunoscute de popor, sau sa nu faca apel la o mare inteligenta pentru a fi percepute. Altfel, fluturasii aceia sunt degeaba. Sau pot face chiar rau, de la caz la caz. Asta a fost partea negativa a subtilitatii folosita in comunicare atunci cand nu e loc. Partea « pozitiva », si spun pozitiva doar din punctul de vedere al atingerii scopului propus al comunicarii, este folosirea subtilitatii cu buna stiinta, ca sa creezi ceaţă in mintea si asa incetosata a receptorilor tai. Un exemplu in acest sens este campania PD-L pentru referendumul pentru legea capitalei. Dincolo de reluarea culorilor din campania pentru referendumul din 2009 (cel cu reducerea numarului de parlamentari), afisul contine o insiruire de nume: « Oprescu, Chiliman, Piedone, Udrea nu fac legea capitalei« . Am ramas siderata cand l-am vazut, am fost sigura ca e destul de bine facut cat sa nu fie inteles…. si am facut un experiment. L-am fotografiat, cum l-am vazut, si l-am pus pe Facebook. Lista mea contine oameni avizati, educati, si mai degraba anti-PD-L. Ei bine, s-a verificat ce gandeam, si am fost foarte trista, mi-as fi dorit sa ma fi inselat. Nici macar ei nu intelegeau. Nu erau…

M-am trezit si eu sa dorm (ca sa spun asa, hihi) 12 ore exact in ziua cand a fost cutremur 🙂 Desi am somnul usor, nu am simtit nimic, chiar nimic. Nu cred ca-i de mirare, in masura in care somnul acesta venea dupa o saptamana de nopti albe. Luni-marti maraton de nesomn (40 de ore), apoi 3 ore de somn, si cam tot asa. Culminand cu joi, cand mi-a fost rau fizic si am vomitat la birou, desi nu prea aveam ce, ca nici de mancat n-am mancat saptamana asta. Ciudat, caci eu sunt foarte rezistenta fizic, nu mi-e rau cu una cu doua, ba chiar nu mi-e rau deloc. N-am nici antinevralgic in casa, de cand ma stiu. In fine, spre sfarsitul saptamanii, de extenuare si ne-rezistenta,  am dormit 12 ore. Si au programat astia cutremur in timpul somnului meu :)) share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It