glume

In comunicare, subtilitatile, metaforele si jocurile de cuvinte elitiste, concepute pentru oameni destepti, sunt absolut nedorite. Ca vrem sau nu vrem sa recunoastem, ca ne place sau nu, nivelul general mediu de educatie si de inteligenta al populatiei nu este foarte ridicat. Ori, cand ne adresam unei mase mari de oameni (pentru ca avem un produs mass market, sau -in cazul comunicarii politice- avem nevoie sa atragem/convingem o mare masa de alegatori), a face glumite subtile, jocuri de cuvinte destepte, a folosi metafore este deplin gresit, suicidar aproape, din punctul de vedere al scopului. Oamenii reactioneaza simplu, la stimuli simpli si cuvinte simple. De aceea ne raman in minte cele mai stupide reclame. Cele finute si destepte iau premii la festivaluri. Cele rudimentare, primare, simple devin leit-motiv popular rostit in intruniri amicale, cu zambet in coltul gurii. Amintiti-va doar de « Dorele! », « chemati oamenii de la Minolta!« , « n-ai cu cine! » si altele de acest gen. In sprijinul afirmatiei mele, imi amintesc o scena din campania electorala la localele din 2008. Oprescu iesise din PSD de cateva luni, si candida independent. Ca sa rememoram contextul, atunci nu exista grupusculul care exista azi, denumit « independenti ». E important acest detaliu. Iesise deci Oprescu si candida independent. A crezut el ca e smecher, si si-a facut niste fluturasi pe care scria « Oprescu, Partidul Independent« .  Eram intr-un cartier bucurestean de vile, in sectorul 1, cand o fata a ridicat fluturasul, aruncat in curte. Fata, studenta la ASE. Priveste fluturasul si imi zice: « Oprescu si-a facut partid. » Eu, uimita, ii raspund: « Nu, nu si-a facut. A iesit din PSD, candideaza la primarie asa. » Ea, foarte convinsa: « Ba da, uite, scrie aici, Partidul Independent. » Am privit-o cu ochii rotunzi, si am realizat ca e bine sa nu faci glumite si subtilitati in fluturasii electorali. Si daca faci glumite, ele trebuie sa fie din cele super cunoscute de popor, sau sa nu faca apel la o mare inteligenta pentru a fi percepute. Altfel, fluturasii aceia sunt degeaba. Sau pot face chiar rau, de la caz la caz. Asta a fost partea negativa a subtilitatii folosita in comunicare atunci cand nu e loc. Partea « pozitiva », si spun pozitiva doar din punctul de vedere al atingerii scopului propus al comunicarii, este folosirea subtilitatii cu buna stiinta, ca sa creezi ceaţă in mintea si asa incetosata a receptorilor tai. Un exemplu in acest sens este campania PD-L pentru referendumul pentru legea capitalei. Dincolo de reluarea culorilor din campania pentru referendumul din 2009 (cel cu reducerea numarului de parlamentari), afisul contine o insiruire de nume: « Oprescu, Chiliman, Piedone, Udrea nu fac legea capitalei« . Am ramas siderata cand l-am vazut, am fost sigura ca e destul de bine facut cat sa nu fie inteles…. si am facut un experiment. L-am fotografiat, cum l-am vazut, si l-am pus pe Facebook. Lista mea contine oameni avizati, educati, si mai degraba anti-PD-L. Ei bine, s-a verificat ce gandeam, si am fost foarte trista, mi-as fi dorit sa ma fi inselat. Nici macar ei nu intelegeau. Nu erau…

Coincidente stranii. Si mai mult de atat, chiar dubioase. Imi moare, sub ochii mei, de cateva zile, un trandafir, la care tineam mult. Mai mult decat la orice alta planta din casa, desi le iubesc pe fiecare in parte. Trandafirul de pe 11 februarie, o data cu o insemnatate aparte. Mi-era cumva si mai drag pentru ca « se nimerise » sa ajunga la mine in acea zi. Uneori viata e plina de coincidente ciudate. Trandafirul era splendid, minunat. De cateva zile, de cand eu ma ofilesc, se ofileste si el. Ca o transmitere a raului. Ca si cum ar prelua de la mine, din interior, framantarile, gandurile, durerea. Mi-as dori sa nu moara si el. Incerc sa-l salvez, din tot sufletul incerc. Macar pe el sa-l salvez. M-ar durea pierderea lui mai mult decat alte plante ofilite, de-a lungul vremii. Pentru ca a aparut in acea zi, in care eu am primit acel mesaj. Pentru ca, involuntar, istoria lui s-a legat atunci, cu fire nevazute, de istoria mea. Stiu, se poate spune ca atunci cand doresti sa gasesti semne, le gasesti. Nu e neaparat asa. Eu cred ca e obligatoriu sa nu ignori semnele. De cate ori le-am ignorat, am constatat, ulterior, ca avusesem intuitia potrivita si ca pornirea mea fusese cea buna. Si ca ar fi trebuit sa o ascult, sa ma ascult. De aceea, vreau sa traiasca. Si pentru ca mi-e drag, fiind legat de acel moment (fara voia sa, fara stirea mea, pur si simplu o coincidenta). Si pentru ca a inceput sa se ofileasca in acelasi moment cu mine (si de data asta nu mai spun doar coincidenta, ci tulburatoare coincidenta). Ca si cand i-as transfera starile mele. Si nu vreau. E geamanul meu. E ca mine, exact. Are frunzele extraordinar de verzi si sanatoase. Dar bobocii i s-au uscat neinfloriti. Tulburator, de-a dreptul incredibil. Si eu sunt, ca si el, puternica, dura, calma, zambitoare. Glumesc, chiar, zilele astea. Ceilalti rad mult in preajma mea, de lucrurile pe care le spun. De unde-mi gasesc forte, nu stiu. Insa, in mine, in interior, nevazuti, bobocii stau sa se usuce. Ma arde si ma seaca senzatia asta. Vreau sa traiasca, poate mi-ar transfera el mie inapoi inflorirea. Cu logica mea implacabila, cu analiza mea precisa, parca-mi amintesc, ca prin vis, ca  « nu se moare din asta« . Senzatia mi-e ca la sfarsit de lume, scufundata in abis. Si nu abisul placerii, desi mintea-mi joaca feste, si in vis, il simt langa mine, il strang in brate, ma las cuprinsa, si ne scufundam incet, impreuna, in abisul placerii… Iar acel « nu se moare din asta » incepe sa sune a « poti spune ca nu se moare, doar pana cand se intampla« . Si nici macar n-ar fi rau, daca s-ar intampla acum, brusc. Macar am trait frumos, intens, pana la capat. Da’ nici macar nu scap. Doar mi se usuca bobocii, desi frunzele-mi sunt sfidator de vii, de verzi, de doritoare de viata. Ca un protest. Stari, staruinte, prea multe ganduri. Increngaturi, incrucisari….