Barbatii si sensibilitatea

2 mai 2011

Am gasit de curand un text despre cafea. Era scris senzual, asa frumos incat eu, o mare iubitoare de cafea, l-am admirat. Autorul textului scrisese aproape mai bine decat as fi facut-o eu daca as fi scris despre cafea, si nu-i putin lucru, cand ma gandesc cat iubesc cafeaua! Cu ce pasiune, cu ce dedicatie, cu ce suflu! [ acum, textul nu mai exista online, de aceea lipseste un link] Ca atare, am pus textul, sa-l citeasca si altii. Merita, iar cand cineva merita, eu ma inclin 🙂 Apropo de un fragment din text: « Espresso e ca femeia care iti ofera totul, senzatii nebanuite, sinuozitati obscure, arome picuratoare, surprize care iti ridica sprancenele a neincredere si surprindere placuta si neasteptata, priviri adanci cu pleoapele doar pe jumatate deschise, dar dintr-o mie de motive inefabile o doresti in continuare« , cineva a comentat, (un cineva feminin): « Asa va imaginati voi, femeile, ca va percep barbatii. Auzi, arome picuratoare. Eu va tot zic: barbatii sunt mai simpli decat ne-ar placea noua sa credem. »
Bun, si totusi, autorul este barbat! Ei bine,  starnita de acea discutie, am spus atunci ca voi scrie despre sensibilitatea masculina. Pana acum n-am avut stare/timp sau o combinatie din cele doua. Acum e momentul 🙂

A fi barbat nu exclude a simti, a fremata, a respira, a fi sensibil, si a aprecia sensibilitatile, la randul sau. Si barbatii sunt sensibili, si cat timp nu vom intelege asta, nu va fi ok, lumea nu va fi coerenta, armonioasa, senina. Iar ca barbatii au sensibilitate nu inseamna ca-s mai putin puternici. Puterea este altceva. Iar opusul puterii nu este sensibilitate, ci slabiciune. Si intre sensibilitate si slabiciune nu exista niciun raport direct, si-n niciun caz semnul egal.

Si un barbat poate aprecia frumosul, poate fi emotionat de o situatie, de o priveliste, de un om, de o privire, de o strangere de mana. Si un barbat poate scrie, si un barbat poate plange. Toate astea nu-l fac mai putin puternic. Toate astea il fac sa fie doar om. Iar omul e om, indiferent de sex. In aceeasi masura, cliseul (pagubos si el, de altfel), ca femeile nu sunt « sensibile », nu sunt « excitate » la chestiile care se spune traditional ca-i incita pe barbati, este la fel de fals. Perceptia unei femei poate fi la fel de interesata fata de stimulii respectivi. Orice segmentare « definitiva » si « litera de lege » intre oameni este gresita. Suntem de mai multe feluri. Exista femei insensibile si barbati sensibili. Exista femei care, desi insensibile, nu-s nici puternice. Exista barbati puternici si sensibili, sau insensibili si totusi slabi. Oamenii si trairile sunt atat de variate!
A tremura, a fremata, a iubi si a arata asta, nu inseamna slabiciune. Inseamna traire asumata a unor stari. Si e valabil si pentru femei si pentru barbati.  A simti nu inseamna vulnerabilitate. Poate chiar inseamna o putere si mai mare. Aceea de asumare. Si de rostire. Si puterea de a trai cu toate resursele, din tot sufletul, pana la capat. Puterea de a musca din viata cu toata gura.

Mie nu mi-au placut niciodata dulcegariile, romantismele rasuflate, excesul de inimioare, catelusi, iepurasi, ursuleti, diminutivele folosite excesiv. Imi plac florile, sigur, imi plac bucuriile simple. Dar nu jucariile de pluş, lălăielile fără noimă, sclipiciul si prosteala blegoasa. Insa acest lucru nu inseamna ca nu-mi plac oamenii sensibili. Apreciez foarte tare oamenii care scriu si simt frumos. Pot sa inteleg si sa mangai un barbat care lacrimeaza, pot sa-l tin in brate si sa-l alin, si asta nu-i stirbeste cu nimic din rolul sau de erou, din admiratia pe care i-o port. Nu mi se pare ca e mai putin protector pentru mine, daca a simtit ceva si a exprimat ce simte.
Nu m-as putea, in schimb, indragosti de cineva care are un compas in ochi, un computer in inima, un cantar in maini. De cineva care ar face nesfarsite liste si care ar contabiliza orice.
Da, imi plac barbatii sensibili, si nu, sensibilitatea nu inseamna ca EL nu este Zorro in ochii mei.