stari de spirit – stari de asediu

Primavara nu e un anotimp, e o stare de spirit. Jurnalismul nu e o meserie, e o stare de spirit. Tineretea nu e o varsta, e o stare de spirit. Dragostea nu e o nebunie, e o stare de spirit. Frumusetea nu e o estetica, e o stare de spirit. Bunatatea nu e o calitate, e o stare de spirit. Ma locuiesc, succesiv, stari de spirit. Stari de spirit, stari de asediu, cum am spus eu mai demult. Poate ca suntem ceea ce spunem, poate ca suntem ceea ce gandim, poate ca sunem ceea ce mancam, dar in mod sigur, suntem ceea ce simtim. Starile astea sunt noi, mai mult decat orice alta definitie alambicato-filosofico-descriptiva. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Azi mergand prin oras, m-am tot gandit la tine. O mie de lucruri, o mie de detalii pe care le priveam imi aminteau de discutii cu tine sau de lucruri care-ti plac. Priveam lucruri expuse la targul de toamna, « cu dichis », si ma gandeam la o multime de cuvinte si de amintiri. Ca si cand fiecare dintre lucrurile mangaiate cu ochii avea o legatura cu tine. Sau poate ochii mei le cautau inconstient doar pe cele care aveau legatura cu tine.  Si le gaseau… Te simt tulburat de cateva zile… Si  nu ma insel, simt starile. Firele invizibile… Iti traiesti starile si-mi pare rau ca nu pot fi langa tine in momentele astea. Sper sa revii, senin si cu gandurile limpezite…. Mi-e dor de rasul tau, de lucrurile nostime, inteligente, frumoase pe care le spui. Mi-e dor de tine. Nu mă lăsa mult să-mi fie dor! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Am vrut sa scriu ceva, aveam de fapt multe « subiecte ». Ajunsa in fata laptopului, nu pot, sunt blocata. Au fost niste zile stranii. Am evadat ca sa ma pot odihni. Stiu ca vine o toamna intensa si un an complicat. Nu ma sperie, dar vreau sa le abordez odihnita, cu seriozitate, sa ma pot implica pana la capat. Am evadat, deci. M-am dus, crezand ca gasesc liniste. Era relativ liniste, de fapt era mult mai agitat decat ma asteptam si-mi doream. Chiar vroiam ceva foarte retras. N-a fost sa fie anul asta. In fine, una peste alta, in fata mortii, n-am cuvinte. Si dincolo de asta, am stari stranii. Nu sunt buna de nimic. Am crezut aseara ca e ceva temporar, ca daca am sa dorm, va fi bine dimineata. Inca nu e. Nu ma pot concentra la ceea ce am de facut, si stiu exact ce se va intampla: va deveni foarte urgent, din vina mea. Nu pot nici sa scriu. Azi e o zi mai complicata, dar e complicata de cateva zile, daca ma pot exprima asa. Si va mai fi complicata aceasta zi inca mai multe zile dupa. Numai daca n-as avea intiparite in minte cuvinte si lucruri si date! A scrie despre faptul ca nu scrii. Ar putea fi interesant, absurd, artistic. Ar putea fi intr-un fel. Dar uite ca nu e nici macar asa, pentru ca sunt secatuita. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Imi dau seama ca, in mod straniu, am o stare zilele astea mai mult « ingradita ». Parca mi-a pierit bucuria, iar asta stiu doar eu, pentru ca , exterior, arat vesela, destinsa si puternica. E cam devreme dupa vacanta sa fie deja oboseala. E o stare care-mi displace profund. Si nici sa ma plang nu-mi place. Tendinta ar fi sa ma « inchid ».  As vrea sa citesc ceva si-mi dau seama ca sunt putini oameni pe care-i citesc cu placere, putini oameni destepti pe care ii admir. (teribila lume!)  As vrea sa scriu ceva, si simt ca sunt prea frenetica si prea exterioara, ca nu am starea de a ma aseza de-adevaratelea si a ma concentra pe un subiect. As vrea sa astept soarele, si, desi el iese in fiecare zi, parca nu-mi este suficient. O sa treaca, e un stres de moment. Incerc sa nu ii identific cauza. Mi-e prea teama ca stiu de la ce mi se trage. In plus, zilele trecute, m-a pus naiba sa recitesc texte de acum ceva timp, si mi-au produs un efect atat de puternic ca nu puteam sa adorm, desi eram obosita moarta. As vrea ceva bun si frumos, si nu am si nu stiu, si parca de fapt n-am chef. E o stare de ne-stare. Parca nu ma mai bucura nimic cu adevarat, parca nu mai savurez nimic (eu care sunt « carpe diem », chiar nu ma recunosc). Parca sunt legata de maini si de picioare cu niste sfori invizibile, dar atat de teribil de dure, care nu-mi lasa libertate de miscare.  Nu mi-e nici de… nici de… Si in definitiv, nimic. Nici sa gatesc, nici sa… Reset. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It