viata

Scriu asta cum as scrie arta conversatiei. Aveam senzatia ca oamenii stiu, sau ca ar trebui sa stie , care sunt abilitatile pe care trebuie sa le ai ca sa poti ‘socializa’ online, (acest cuvant atat de barbar),  calitatile pe care trebuie sa le posezi ca sa te poti imprieteni cu altii. Aveam senzatia ca oamenii stiu unde trebuie sa se opreasca, ce si care sunt limitele, care poate fi ritmul in care avansezi si progresezi in relatie, cum sa faci pasii, cum sa te apropii de celalalt. Observand in jur, vad ca de fapt foarte multi nu stiu cum sa procedeze. Nu imi dau seama de ce nu realizeaza ca online-ul nu este decat alt mediu de exprimare, dar ca regulile de baza si de comportament raman aceleasi. Online-ul este o oglinda a offline-ului. Virtualul nu este diferit de real in regulile de bun simt, de apropiere, de politete, de abordare umana. Socializarea e si ea o arta, nu se face cu forta, nici cu orice pret. In mod gresit unii oameni cred ca daca altii sunt la un click distanta de ei, daca isi etaleaza viata privata si fotografiile intr-un cont, daca plang si rad in statusuri, asta inseamna ca acestia sunt mai accesibili decat in viata reala. FALS! Foarte, foarte fals! In real, nu te poti duce la un necunoscut pe strada sau intr-un magazin, ca sa-l intrebi brusc, netam-nesam: « vrei sa fii prietenul meu? » Nu-i poti spune: « Hai, lasa-ma sa intru in viata ta, arata-mi fotografiile tale de vacanta, lasa-ma sa vad ce scrii despre ceea ce te bucura si ceea ce te supara! »  La fel, nu poti sa-i impui sa vada fotografiile tale, sa asculte ce ai tu de spus si sa empatizeze cu tine. Ei bine, daca acestea par lucruri elementare in offline, de ce oamenii isi inchipuie ca ar fi altfel in online? La fel e si in virtual,  de ce unii cred ca ar putea fi altfel? Nu, nu e altfel. Pur si simplu e la fel. Suntem aceeasi oameni, si nu suntem mai permisivi si nici mai apropiati, mai deschisi sau mai dornici de a ne trage de sireturi cu necunoscuti, decat suntem in real. Desigur, putem cunoaste necunoscuti, insa cu grija. Pasii se fac treptat. Friend requestul trimis si acceptat este echivalent cu « a face cunostinta » in real. Nici asta nu faci oriunde, oricand, cu oricine. Asa cum in real poti cunoaste oameni in anumite imprejurari, fie cu interese comune (la cursuri de dans/fotografie/la cinema, etc), fie prin prieteni comuni, cam asa e si in lumea virtuala. Conteaza lucrurile care ne plac amandurora. Cu cat mai multe lucruri comune, cu atat mai multe intalniri mentale, cu atat mai multe motive de prietenie, de apropiere, de interes catre impartasire, de placere a discutiei. In online, ca si in offline, dupa acest prim moment, al cunostintei, apropierile intre oameni se fac treptat, nu brusc. Nu devii imediat intim cu cineva, nu iti permiti imediat sa spui anumite lucruri. E important sa stii…

Pentru ca e o completare excelenta la postarea de mai jos, iata ceva frumos de ascultat. Si va repet: cred in iubire, in respect, in evolutie impreuna, si in placerea infinita de a sta langa celalalt, pe viata, oglindindu-te in ochii sai, si oglindindu-l in tine insati, oferindu-i universul tau si facand parte din universul sau. Eu in gradina ta de trandafiri, si tu intr-a mea, cautand zilnic frumusetea. Bucurandu-ne zilnic unul de altul si de ceea ce vedem in jur. Strangandu-ne de mana si asta umplandu-ne de fericire. Mergand umar la umar si privind in aceeasi directie. Contempland impreuna un trandafir… si acest gest, in aparenta simplu, facandu-ne sa ne simtim miraculosi. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

De cand ma stiu, am fost impotriva jumatatilor de masura. Impotriva concesiilor cu viata. Impotriva compromisurilor. Sigur, unele sunt vitale. UNELE. Nu vorbesc de acelea, sa ne intelegem. Unele trebuiesc facute, si a le face denota un talent de a trai, o arta de a fi flexibil… Dar altele mi se par cel putin stupide. Oricat de « moda » ar fi, mie cafeaua fara cofeina, smantana fara grasime, untul fara grasime, berea fara alcool, pielea ecologica si alte asemenea, mi se par niste aberatii. Ori o faci, ori nu o faci. Ori traiesti, ori nu traiesti. Nu exista « aranjamente » posibile.  Pentru ca nu ai cu cine. Asta e cu tine insuti…. Pe tine insuti nu te poti minti. Hai sa va traduc cum le consider eu pe acelea: cafea fara cafea, smantana fara smantana, unt fara unt, bere fara bere, piele fara piele si viata fara viata. Si daca ajungi sa consideri ca mai bine nu mananci respectivele chestii sau nu bei, pai nu mananci si nu bei. Mananci altceva, si bei altceva. Mai demult, cand eram in Franta, am spus cuiva, facand o metafora despre un acces care mi se restrangea {cuvant inainte: mie-mi place enorm ciocolata si mananc cantitati industriale}: « Daca intr-o zi as afla ca daca mananc ciocolata am sa mor, si ca nu mai pot manca cate o ciocolata intreaga, ci numai o patratica, ei bine, stii ce? As prefera sa nu mai mananc deloc. Pentru ca asta e, sunt incapabila sa imi restrang si sa-mi portionez ceva ce-mi place cu adevarat. Si mai bine tai complet. » Asa si astea… cafea fara cofeina? Bere fara alcool? Smanatana fara grasime? Non-sensuri. Si nu, nu va ganditi ca sunt sechele de copilarie inainte de 89 🙂 N-am frustrari, si nici traumatisme, legate de nechezol, de cafeaua cu naut, sau de salamul cu soia. Doar cred ca trebuie sa musti din viata cu pofta. Si nu sa te multumesti cu faramituri. Nu sa traiesti cu procura. Nu sa gusti cu varful limbii. Nu sa te marginesti la jumatati de masura. Nu sa te prefaci ca esti implinit,  in niste depline conditii de neimplinire. Chiar si o ora din viata daca mi-ar mai fi dat sa traiesc, vreau sa o traiesc deplin, intreg! Doar aceea este viata, de fapt. Jos surogatele! Traiasca viata si deplinatatea ei! Numai 100% e un procent acceptabil. Adica, de fapt, cel putin 100%! 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Azi m-am simtit brusc si inexplicabil foarte puternica. Din lacrimile, tristetea si peregrinarile ultimelor zile, m-am intrupat brusc, puternica. O putere interioara venita din intelegere.  Din toleranta. Din mediere. Din nevoia de a face lucruri. Eu, caci astazi nimeni nu le putea face. Am alergat de dimineata pana seara si am traversat lucruri. Am tinut-o pe mama de mana, i-am zambit, i-am spus ca sunt aici pentru ea. Asa cum si ea a fost intotdeauna pentru mine. M-am simtit eu, azi, mai puternica dintre noi doua. Am rezolvat probleme. Am discutat cu oameni. Am inteles unele lucruri. Am descoperit. Am zambit. Am dat cu pumnul in masa, m-am strambat a lacrimi (de nervi, nu de durere), am lacrimat in intimitate (de emotie, nu de durere). Am mangaiat cateii.  Am condus (orgasmic, insa fara furie, ci cu ganduri). Am pledat cauze (castigate, sper, nu pierdute). Am dat telefoane. Am primit telefoane. Mi s-au descarcat telefoanele de atata vorbit…. Am fost la birou, la tribunal, la hipermarket, la veterinar. Candva, printre atatea « lucruri de oameni mari », am facut si o nebunie adolescentina. Ca intr-un vis. Jumatatea mea de ora intr-o zi de matura alergatura. Am zambit gandindu-ma la reactii. Am zambit pentru ca iesise soarele.  Am zambit pentru ca ma simt puternica. Si maine e o zi. Negura zilei aceleia e departe. Gandurile ei, la fel. Au fost. Au fost, oare, vreodata, ale mele? Eu sunt o luptatoare, o supravietuitoare, cum mi-a spus o prietena azi. Candva, pe seara, am si ras. Un ochi plange, unul rade 🙂 Am ras imaginandu-mi comentarii de un anume fel intr-un anume context. Si da, timpul nu-i inca pierdut. M-am dat doi pasi in spate fata de mine insami si m-am privit. M-am masurat din cap pana-n picioare. Si iar am zambit. Nu-i rau. Nu-i rau deloc. Candva, sigur voi scrie cateva carti. Si-apoi am ras. Encore et encore…. Viata mea e un basm. La ce sunt buni prietenii? Pai cititi voi, si-mi faceti si mie un rezumat… p.s. Ma tot tin sa va spun: pasarea Phoenix e si ea tot un fel de pasarica. Pasarica alba-n cioc subtirica la mijloc se-ntrupeaza din foc. Din foc, din para, din viata amara, din scrum, din fum, din lacrimi si drum Din taciune, din carbune Din vraja si din minune Din negura, din pacura Din iubirea fara ura. Din palpaire, din siroire E vie dintr-o privire Din lacrimi de inger Din suvoi de plangeri Stralucitoare, fermecatoare, maiastra, Pasarea albastra. p.p.s. Versuri n-am mai scris din liceu 😉 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It