Cand vrei sa petreci revelionul, singur, acasa, ca pe oricare alta seara, lumea parca innebuneste. Te considera nebun, te compatimesc, te descos, incearca sa te impiedice. Ce mai, a petrece Revelionul singur este aproape o crima. O anarhie. O sfidare la adresa societatii. Sau in orice caz, o lezmajestate, cel putin, pe care toata lumea se simte dator sa te impiedice sa o faci. Cand spui ca vrei sa petreci Revelionul singur, se trezeste imboldul in toti cei din jur, sa te faca sa renunti la aceasta idee.
Asa ca Ema, ca de obicei, n-a reusit sa petreaca nici in acel an Revelionul singura. Pe ultima suta de metri, in dupa-amiaza de 31 decembrie, a fost implorata de colega ei de servici, Ioana, sa o insoteasca la o petrecere de revelion. Totul ca sa nu o lase singura. Ema, desi isi dorea cu adevarat sa stea singura (nu din depresie, nici din sfidare, nici din alte revolte, ci din dorinta de putina liniste), a acceptat, caci nu stia intotdeauna sa isi refuze prietenii, si ceda pentru a le face placere.
Iat-o, deci, in acea seara, batand cu Ioana, la usa unui apartament dintr-un bloc al unui oarecare cartier bucurestean. Inauntru, vreo 20 de tineri, veseli, toti necunoscuti, pentru Ema. Ioana ii cunostea pe cativa. Ema nu-si gasea neaparat locul, dar asta e, cedase la insistentele Ioanei. Va trece si noaptea asta, nu-i grav.
In penumbra camerei, Ioana o prezinta celorlalti. Are un soi de mandrie cand o tine de mana si o impinge spre unul si pe altul. Ba chiar spune, provocatoare, “eu sunt singura fata care a venit cu o fata la petrecere.” Ema nu pricepe foarte bine despre ce e vorba, dar surade si asteapta sa treaca minutele. La un moment dat, Ioana se indreapta spre ea si o invita la dans. Ema, mirata, nu prea intelege, din nou. O priveste angelic si naiv. Ioana, colega si prietena ei, pare a dori mai mult, a o privi in alt fel decat de obicei, cu pofte pe care Ema le identifica cu groaza. Ema se intreaba ce ar trebui sa faca. Isi face in minte repede calculul: daca ar chema un taxi sa plece acasa, nu ar fi sigur ca ar putea, pentru ca e 23.45, deja se apropie miezul noptii, probabil nu va gasi taxiuri. Resemnata, zambeste timid si incearca sa traga de timp.
Deodata, in camera patrunde un barbat tanar. Dupa cum e intampinat de toata asistenta, e vedeta grupului. Dupa ora la care isi permite sa vina, chiar se si poarta ca o vedeta si stie asta. Barbatul o priveste pe Ema cu dorinta, dar cu siguranta pradatorului confirmat, vine direct spre ea si o invita la dans. Ema accepta, gandindu-se sa castige cateva minute, pret de o melodie doua ca sa isi dea seama cum sa scape de acolo.
Barbatul o tine in brate, ferm. Bratele lui sunt calde, hotarate. Imbratisarea e tandra dar puternica. O conduce cu dibacie. Ema se potriveste perfect in bratele lui. Un dans, doua, trei… Nu se mai desprind. Se desprind doar ca sa ciocneasca sampania la miezul noptii si sa aprinda un artificiu. Apoi, se contopesc iar in dans. Se plac, e evident. Ema e bucuroasa ca a scapat de insistenta Ioanei. In plus, se simte magulita. A fost “aleasa” de vedeta grupului. Se simte regina. El ii murmura la ureche: “Ai 25 de ani, asa e?”. Ema rade si ii spune: “Nici vorba, am 31.” Barbatul de 26 de ani, o priveste mirat. N-ar fi banuit niciodata. E din ce in ce mai atras de ea. O ia de mana si o trage usor spre cealalata camera a apartamentului, in care spera amandoi sa se faca nevazuti, si uitati de ceilalti. Emei ii bate inima foarte puternic. N-a mai facut niciodata asta, nu asa, i se pare o nebunie, un fel de isprava de adolescenta. Dar ea nu mai e adolescenta, e o femeie puternica… dar totusi, iremediabil copil. Ema nu si-a “trait” la drept vorbind, adolescenta, cu nebuniile ei. La 18 ani s-a indragostit la prima vedere de un barbat care si el a fost strafulgerat de ea. Ema a trecut de la statutul de copil la cel de femeie in cuplu. Nu a cunoscut framantarile si nebuniile adolescentine. De la facultate fugea acasa, sa stea cat mai mult cu Eduard, iubitul ei, care, avand cativa ani mai mult, lucra deja. L-a iubit enorm, iar Eduard o iubea si el. Sapte ani, cat au stat impreuna, ea nici nu a crezut ca exista alt barbat pe lume. Pur si simplu, singurul purtator al sexului masculin din lume era el, Eduard. O relatie adanca, impartasita, fuzionala. Eduard, insa, a avut un accident.
Iat-o acum pe Ema, tanara femeie de 31 de ani, tremurand de dorinta, cu mana in mana lui Tudor, strecurandu-se in camera unui apartament strain, in care mai salasluiesc 20 de persoane. O nebunie curata!!! Ceva ce poate faci la 16 ani, dar nu la 30. Ema incearca sa-si infranga ideile. Sa uite. Sa simta doar dorinta, pasiunea, mainile lui Tudor, dorinta lui Tudor. Au inchis usa, dar ceilalti, dandu-si seama, au venit in spatele usii incercand sa o deschida, batand, razand. Tudor o placheaza la usa, se dezbraca reciproc si frenetic si incep sa faca dragoste sprijiniti de usa, incercand sa impiedice intrarea celorlalti. Dorinta e inzecita de nou, de frenezia descoperirii si de primejdie. Tudor e salbatic, insa tandru. O conduce in actul amorului exact cum o conducea in dans. Ema suspina, se abandoneaza, se daruieste. E calda si umeda, miroase a dorinta de femeie. Betia simturilor…. Tudor si Ema fac dragoste si nu se mai satura. Se pierd unul in celalalt. In privirea celuilalt, in interiorul celuilalt. Si iar exterior, si iar interior…. Timpul s-a oprit in loc. De cand sunt aici? Cat a durat? Ce an este? E azi? E ieri?
Apoi, ies din camera, Ema cu obrajii imbujorati de pasiune si de rusine… Desi, nu e nimic rusinos, totul e atat de uman. Ioana intra precipitata si o saruta pe Ema pe gura, aproape ca o razbunare. Tudor priveste uimit, dar nu riposteaza.
Zilele care urmeaza, Ema are doua probleme de rezolvat, doua probleme care o framanta suficient cat sa nu se poata desprinde de ganduri. Vrea sa o invite pe Ioana la un ceai ca sa-i explice ca nu poate sa-i ofere mai mult decat prietenia ei. Vrea sa-l sune pe Tudor sa-i explice ca nu are treaba cu Ioana. Nu mai mult decat ar putea sa aiba cu o colega.
(va urma)
Nu vorbesc vulgar, si nu imi place sa folosesc cuvinte din sfera aceea. Vin dintr-o casa/familie unde a spune “dracu” sau “misto” era considerat foarte urat, deci altceva nici atat. Si nu, nu e ipocrizie, tot restul este in coerenta cu acest lucru.
🙂 Nu-s constipata, asa sunt eu, si nici macar nu mi-ar sta bine altfel. Ar suna fals si total nefiresc. Asa cum ar fi daca as manca acasa mereu cu mainile, iar in public m-as chinui sa mananc cu tacamuri. Nu ar fi natural, ci, dimpotriva, caraghios. Asa si cu limbajul, mie nu mi-ar sta bine sa rostesc asa ceva, as fi ridicola.
