strada

Cam asa e libertatea. E cel putin de 2 luni asa, posibil chiar mai demult. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Oameni dormind pe jos, langa vitrinele magazinelor din Piata Unirii, un sobolan traversand voios pe aleea de la statia terminus unde intorc tramvaiele, caini care dorm nestingheriti pe linia de tramvai pe Bulevardul Basarabia. Imagini apocaliptice, Bucurestiul la 4 dimineata. Oamenii dormeau direct pe asfalt, pe pragurile magazinelor, trei unul dupa altul, la o distanta de 1 metru fiecare. Inveliti, pareau linistiti. E vara. Iarna ce fac, mor? M-a cuprins o tristete imensa. N-as avea ce sa le fac. Sa-i trezesc sa le dau paine? De unde as cumpara paine la ora asta? Flash back. Retraiesc in mine povestea cu omul care vroia 30 de bani cat ii mai lipseau sa-si ia o cafea. In primavara, in spatele Teatrului National. Era ud si rece afara…. tremura si vroia cafea. Noi mergeam la teatru. Continui sa pasesc alaturi de oamenii care ma insotesc. Nu par a-mi ghici gandurile, sporovaiala continua. E mai bine, gandurile mele acum sunt prea antracit. Dar, desigur, noaptea toate pisicile sunt negre. Am zis pisici?  Nu apucam sa traversam spre masina, ca un sobolan sprinten ne-o ia inainte. Mi se face un gol in stomac, intens. Flash back. Imi amintesc ca am vazut sobolani in parcul din Piata Unirii si la 10 dimineata, in 2006. (da, imi amintesc tare bine anul). Niste animalute si ei…. Ne luam la revedere, ma sui in masina incercand sa zambesc. Sunt, in mine, teribil de trista, cumva cazuta inauntrul meu insami. Conduc inspre bulevardul Basarabia. Par stapana pe mine si spun aceleasi lucruri ca in celelalte zile. Din conversatia mea nu cred ca mi se ghiceste starea. Masinal, fac acelasi drum ca de mii de ori. Nu stiu nici macar de ce, ce-ar putea fi? Imi alung orice imagine, uneori doare. Nu stiu de ce trec pe aici. Drumul duce asa, desigur…. La intoarcere, conduc putin mai detasata, sunt singura, pot face manevre bruste, pe care ma feresc sa le fac cand am pasager. Parcurg  acelasi traseu… In mijlocul bulevardului Basarabia, tolaniti neglijent pe linia de tramvai, trei maidanezi dorm nestingheriti. Trei oameni, un sobolan, trei caini… E vara, dar supravietuiesc si iarna (macar unii dintre ei). Dureros gand, acesta: macar unii dintre ei. Imi strig disperarea online, tastand imprudent pe telefon (a cata oara?) in timp ce conduc. Nu ca asta ar aranja ceva. Dar asa, parca sunt prea puternice imaginile. « Esti inegalabil de dickensiana. » Poate… mie imaginile astea imi evoca mai mult Zola. Si nu intamplator numele lui intra si-n cuvantul de-ZOLA-nt. Parchez langa casa. Blocurile din jur sunt linistite. O mare respiratie, cartierul doarme. Foarte putine lumini aprinse la ferestre. Poate oameni care abia au terminat de facut amor. Sau poate oameni care isi vorbesc. Sau oameni care sufera. Nu stii niciodata ce-i in spatele luminilor aprinse la 4 dimineata. Flash back, o lumina care nu se stingea niciodata, cand eram copil, in blocul de vizavi (asta dupa ce ne daramasera casa…). In casa aceea cred ca suferea un om. Ani intregi…. As prefera sa stiu ca luminile aprinse…

Am de ceva timp cont pe G+. Era firesc, pentru ca am fost utilizator beta la Gmail, inca din 2004, sunt unul din primii romani cu cont pe Twitter, august 2007 (trebuia sa vad cu ce se mananca- interes profesional- dar nu m-a prins deloc). Bun. La prima vedere, nici G+ nu ma prinde, si ii gasesc multe neajunsuri. De altfel, am pariat pe faptul ca va esua (mai precis pariul e ca nu va depasi FB in 2 ani). Pariul ajunge la « maturitate » pe 13 iulie 2013. Om trai si om vedea. Eu ma bazez pe diverse chestii, nu numai pe o parere personala. In primul rand pe faptul ca, exact ca in cazul telefoniei mobile, oamenii se aboneaza in reteaua de telefonie unde sunt abonati prietenii lor. Asa si in retelele sociale. Iti faci cont unde sunt deja prietenii tai. Majoritatea prietenilor sunt acum pe Facebook. Pana sa se produca fenomenul de portabilitate (din telefonia mobila), respectiv migrarea, va dura destul de mult. Oamenii sunt acolo, (in FB) cu liste facute, poze incarcate, content creat, prieteni stabili, obiceiuri deja create, automatisme asimilate…. Prea mare deranjul sa migreze. Dar nu despre asta vroiam sa scriu aici. G+ are serviciu de geolocalizare. Si dau eu click dimineata ca sa explorez, sa vad ce e, cum e, curioasa de orice chichita tehnica.  Booon. Si-mi afiseaza fix strada mea. Mda, foarte tare. Si ce am visat azi noapte nu-mi spune G+? Sau daca am dormit pe partea stanga sau pe partea dreapta? O sa avem senzori si-n pat…. Scenariu: dimineata, deschizi laptopul, te conectezi la Google si o voce iti recita: « Buna dimineata, astazi este 2 august 2011, afara este senin si o temperatura de 20 de grade. Noaptea trecuta ati dormit 5 ore si 22 de minute, din care 3 ore 47 pe stanga si 1 ora 35 min pe partea dreapta. Timp de 18 minute ati visat o calatorie in Tibet, timp de 21 de min v-ati visat iubitul. Nu v-ati trezit nici sa mergeti la baie, nici sa beti apa. Ati dormit dezvelita. Atentie, daca maine dormiti dezvelita din nou, veti raci. Coordonatele dvs sunt: latitudine… longitudine… Astazi, urmatoarea deplasare se va efectua la adresa… unde veti petrece…. ore. Aveti o intalnire la ora… pe strada…. Atentie, astazi trebuie sa cumparati lapte si ciocolata, ieri ati mancat-o pe ultima. Aveti o oferta la…. vedeti in dreapta, in email, in publicitatea contextuala. Sa aveti o zi buna! Observatii: stim ca mergeti cu viteza cam mare si beti cam multa cafea. Riscati sa trebuiasca sa va afisam publicitati contextuale de comenzi taxiuri, respectiv de cabinete medicale. Sa aveti succes, pana la urmatoarea conectare, in cateva ore. Ah, ca era sa uit: beti mai multa apa plata! » Acum, dincolo de gluma, mi se pare grav. Una e sa fac eu check in cand vreau [CAND VREAU] pe foursquare, unde vreau, alta e sa-mi ia urma automat. Deci in G+ apesi un buton, iti zice pe ce strada esti, si o publica automat….Mai…

Intre blocuri, in cartierul meu, azi, mergand cu masina, am observat o naveta, aruncata… Mi-a atras, evident, privirea, in primul rand, gramada de gunoaie aruncate absolut aiurea, la un colt de trotuar (deh, civilizatia si respectul!), insa cand am vazut ce fel de naveta era, m-a pufnit rasul. Unii oameni au pastrat in casa navete cu sticle de Pepsi Cola asa cum erau cand eram eu copil…. Dumnezeule! :))) Eh, si iata niste sticle murdare si antice de Pepsi, pe post de madelena lui Proust… ==> copilaria… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It