soare

Invat in fiecare zi, ca un bun elev, cum am fost si la scoala. Sunt un bun elev al vietii… Am invatat mult in ultimii ani, si oarecum « the hard way », diverse. Am chef sa vorbesc despre cateva din ele. 1) am invatat sa ma opresc. Sa pun pauza, ca sa reiau mai bine dupa. Aveam tendinta sa muncesc non-stop (mai ales ca munca pe care o fac imi place). Am inteles, cu timpul, ca e mai important sa stiu sa ma opresc, sa iau o pauza de o ora, sa ies la soare, sa beau o cafea pe o terasa, si sa ma reapuc dupa, decat sa trag de mine ore la rand, fara sa-mi dau seama ca nu mai sunt eu, nu mai sunt eficienta la intreaga capacitate. 2) am invatat sa nu duc dupa mine sentimente negative, sa nu le car in spate, sa nu le acumulez, sa nu le iau cu mine, sa nu le adun. Chiar daca cineva ma raneste, jigneste, chiar daca imi face o nedreptate. Ma apar cum/cat pot. Nu uit. Dar nici nu ma incarc negativ tarand dupa mine (in viata mea care urmeaza din acea zi inainte) sentimente urate. Ma apar, ma vindec, zambesc si trec mai departe. 3) impreuna cu lectia doi, a venit usurinta de a accepta limitele uneori penibile, inghesuite, promiscue si patetice ale oamenilor. Rabdatoare si toleranta eram, am devenit cumva indulgenta si imuna. A nu le permite sa ma supere mi se pare cea mai mare putere pe care o am in fata lor. 4) nu mai sunt Zorro corcit cu Don Quichotte. Mai am (ades) revolte impotriva nedreptatii si porniri de justitiar, dar mi le domolesc. M-am vindecat de iluzii paguboase, de lupte fantasmagorice. Si-asa sunt prea copil si idealista, si-asa mai am inflacarari si duc stindarde, macar incerc sa privesc viata cu putin realism. Asa, un pic macar. Nu poti sa fii mereu mai catolic decat papa, sa duci luptele altcuiva. Nu poti sa lupti singur intr-o directie sortita esecului. 5) pastrarea pasiunii. In acelasi timp sunt acelasi om inflacarat. Nu mi s-a stirbit absolut nimic din felul in care iubesc, in care ma arunc in foc, din modul in care ma investesc in lucrurile la care particip. Fara suflet n-as putea nimic. Fara credinta, n-as intelege nimic. Fara iubire, n-as fi nimic. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Te-ai hranit din sufletul si din mintea mea. Te-am lasat sa o faci. M-am oferit, intreaga, neciobita, ba dimpotriva, m-am incarcat cu resurse de fericire, de optimism, cu soare, cu pozitivism, ca sa ma ofer, cu daruire extrema. Am fost resursa eu insami… M-ai urmarit din umbra, din cotloane, stiute sau nestiute. Cateodata m-ai insotit vorbind, de-a lungul unor carari insorite sau umbroase. Alta data m-ai acompaniat de-a lungul noptii sau diminetilor pline de roua. Mi-e bine sa te stiu aici, mai mult sau mai putin vizibil, mai mult sau mai putin tacut, dupa dorinta sufletului tau. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Stiu ca nu-i frumos sa razi de oamenii care fac un efort sa vorbeasca o limba straina ca sa se inteleaga cu tine, da’ bulgaroaica e prea comica. Asta numesc francezii « parler comme une vache espagnole »: « Hello, the hotel’s name is / / xxxxx / / have inernet connection in rooms only gives access code:) soryy we offered you food but you want to eat where the local in Sveti Vlas, what nationality you are,? thank« . {nota: acesta este, mot a mot, ultimul email primit de la ea, in aceasta seara} Nu cred ca o sa ne intelegem, si nici macar nu-mi pare rau. Acum recurge, probabil, in scris, la Google Translate, in vorbire, o sa taca. O sa fie o vacanta odihnitoare. Cele mai odihnitoare vacante sunt cele in care NU VORBESC si NU FAC EFORTURI sa inteleg ce vorbesc cei din jur. Practic, 7 zile nu voi vorbi si nu ma voi simti tinta nimanui de discutie. Abia astept. Am sa citesc, am sa stau la soare, am sa fac baie, am sa dorm, am sa scriu, am sa visez. Am sa citesc, am sa stau la soare…. 🙂 si tot asa, pe repeat 🙂 Am nevoie de asta, urmeaza un an greu. Crunt. Nu mi-e frica, doar sunt constienta de ce ma asteapta… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

A trecut aproape si luna mai. N-am murit. Am crezut ca voi muri, cat de jos eram si cat ma durea, si cat cazusem de brusc si adanc. Refuzam soarele si cerul albastru, lumina si caldura, eu, o solara. E drept, am avut si treaba, destul de multa. Nu mi-as fi permis sa nu fiu acolo, sa nu fac ce trebuie, sa deceptionez oameni. A fost uneori complicat, cu pret mare ca sa fiu in regula. Privirea mea trada des starile mele interioare, golul din mine, tristetea mea. Candva, in luna asta, am vomitat de oboseala, de suparare, de nesomn, de tristete, fara sa am de fapt ce, nemancand de zile intregi. Candva, in luna asta, am fost la aniversari ale unor prieteni. Am zambit, si mi-a fost bine, si le multumesc. Candva, in luna asta, am  mers pe strada fara sa ma prabusesc, dupa ce ma clatinasem. Candva, in luna asta, am iesit la masa cu un barbat, am rezistat in fata privirilor sale admirative, in fata mirarilor sale [« ce e cu tine, esti trista?« ], si incercand sa-mi smulg un zambet de undeva din interior, de departe, am spus: « Sunt bine, nu-i nimic. » Candva, in luna asta, am stat o noapte intreaga si m-a gasit dimineata privind zorile intr-o cafenea, unde ascultasem povesti ale unui baiat, gandind ca daca-l vindec de dureri, ma vindec si eu. Candva, luna asta, am si trait. Candva, luna asta, am plans, si am incetat sa plang, si am plans iar. Ma rog, a mai trecut si mai. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It