soare

share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Nu dorm, pentru ca ascult linistea. Intai, a fost asa, cum se vede.  Apoi, a fost cu albatrosi, mare, smochini verzi, soare, casute de papusi, strazi mici de piatra, borcane de dulceata de smochine verzi, un cer adanc, instelat,  luminos in intunecime si incredibil de multa liniste. Va spuneam eu despre bucuriile mici, iar trairile de azi merita trecute la breviarul momentelor de fericire. Acum, nu dorm pentru ca ascult linistea. Este atat de intensa, atat de frumoasa, incat o ascult, o savurez, ma las patrunsa de profunzimea ei, nu ma mai satur, si nu-mi vine nici macar sa ma culc, chiar daca am avut o perioada incarcata, complicata, in ultimele saptamani, chiar daca am dormit putin ultimele nu stiu cate nopti (toate). Deschisesem laptopul ca sa scriu. Dar e cumva prea frumoasa linistea asta. Nu dorm, ascult linistea. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

A venit soarele. Ca si cand nu-l mai asteptam, m-a luat prin surprindere. Fusesera  atat de  multe dimineti gri, una dupa alta, apasatoare, cu griul intens si apasator, incat ma obisnuisem cu ideea ca mai trebuie sa astept. Oricum, ce-aveam sa fac? sa zbor si sa-l aduc eu? As fi facut-o daca se putea. Dar uite ca a venit singur. Si parca orasul e si mai ciudat acum, mai gri, mai prafos. Lumina nu este intotdeauna indulgenta. Exista o cruzime a luminii. Necrutatoare reflectoare, care reliefeaza nu intotdeauna frumosul. Ies la iveala toate imperfectiunile orasului. Tot ce nu e chiar curat, tot ce nu e chiar perfect, si din nefericire, sunt suficiente care se vad acum…. Pandantul luminii este vederea/acceptarea tuturor defectelor orasului. Ma uitam din masina (ca si asa inaintam foarte putin), cat de negre sunt fantanile de pe Bd Unirii. Sigur, n-am fost niciodata admirator al acelor fantani, dar sa le vezi asa, goale, scheletice, in soare, e sinistru. Sunt negre, sparte… Si e doar unul din defectele care schimonosesc fata orasului, scoase la iveala de soarele neiertator. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Titlu de presă: « Nemții exploatează soarele oltenilor« . Muică, bre, săriți, ne furară soarele!!!!!!!!!! Nu ne mai crește prazul, nu se mai face zaibărul! Nenorocireeeeee! Toma Alimos, Mestere Manole, veniti, măre, să vedeți ce făcură…. Nea Mărineeeeee, săi, nea Mărineeeeee, că ne luară nemții lumina…. Se facu brusc întunerec, tu-ți soarele de neamț care ai investit în România, ca nu va mai ajunge! Remarcați că, în titlul super inspirat al jurnalistului, e vorba de soarele oltenilor. E al lor, domne, și li se ia…. ai naibii jefuitori ai neamului nost’ viteaz. Am priceput acum de ce sunt oltencele fierbinți. Că le bate soarele. Pe ele și numai pe ele, ca doar e soarele lor. Acum, cu nemții ăștia, nu e sigur ce se va mai întâmpla, te pomenești că se prăpădește bunătate de tezaur național… of.  « Ce-a fost verde s-a uscaaaat, ce-am iubit s-a scuturat » 😀 Rușii luară aurul, nemții luară soarele, francezii luară Dacia, americanii luară la Craiova Oltcit-ul…. măreeeeee, urmează japonezii să ne ia luna…. ps. a se citi corect postarea. Nu am nimic cu oltenii, imi sunt dragi. Am ceva cu genul acesta de titluri de presa, si cu jurnalistii care dau asemenea titluri… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It