Romania si libertatea de a trai

Cand am revenit in Romania, mi s-a parut ca ma reintorc in timp. Ipocriziile si convenientele sociale sunt mult mai pregnante, mult mai apasatoare decat in alte parti ale lumii. A trai altfel decat o face “lumea” este un curaj pe care nu oricine si-l asuma, in ochii unora  acesta  fiind un “curaj vecin cu nebunia”. Imi pare rau despre situatia asta si felul in care oamenii isi duc viata, pentru ca ingradirile nasc generatii de frustrati. Iar pentru frustrari intotdeauna exista un moment al notei de plata, dureros pana la depresie. Oamenii se ingradesc ei singuri, nu-si permit sa iasa din niste norme pe care ei insisi le considera absurde, insa gandirea lor, prea inchistata, prizoniera intre garduri, nu le permite sa paseasca “dincolo”. Sa isi dea voie, sa-si permita sa faca mai multe lucruri din cele pe care si le doresc cu adevarat.
Lucrurile sunt atat  de vizibile, incat nu rare au fost datile cand am auzit, dupa intoarcere: “O femeie de varsta ta nu se imbraca asa.”. Fraza asta ma facea sa sar pana in plafon. In primul rand, la varsta mea (respectiv 27 de ani), in Franta, de unde veneam, nimeni nu ar fi formulat asa, ci ar fi spus “o fata”. Si-n al doilea rand ce inseamna “nu se imbraca asa?” Unde exista o norma cum sa ne imbracam? Avem uniforme? Si ma mira cu atat mai mult cu cat aceste cuvinte veneau din partea mamei mele, cea care m-a invatat, in adolescenta, sa cultiv diferenta, sa fiu altfel, sa ma demarchez, cea care-mi croia si cosea rochii ca sa nu fiu imbracata la indigo cu ceilalti, in hainele din comertul socialist. Cand se modificase atat de mult incat vroia sa fim toti “regulamentari”?

Ei, bine, aveam sa descopar ceva mult mai grav. O tara cu “uniforme mentale”. Ingradiri. Teama de “ce zice vecinul”. O societate arhaica, inca guvernata de temerea de judecata vecinului sau a cine stie cui (chiar si in mediul urban). Una din cele mai importante lectii invatate in Franta de mine, si printre primele a fost: sa nu-ti pese de ceea ce spune lumea. Sa nu-ti pese decat de mana care te hraneste. Doar aceleia ii datorezi ceva. In rest… iti da cineva de mancare? Nu? Atunci bine. Nu conteaza. Pentru mine, intoarcerea in Romania, dincolo de diferentele profesionale, financiare, de perspective de cariera, a insemnat in primul rand un enorm salt inapoi, in timp, ca si norme sociale si interactiune umana.

Ii priveam uimita pe romanii de 50 de ani. Imbatraniti, chirciti, pregatiti sa predea stafeta, cu discursuri de genul “eu am trait, am facut, acum e randul tau”, catre copii lor. Si-mi aminteam francezii de 50 de ani, floarea varstei, oameni tineri, bucurosi de viata, traind din plin, care se bucura de faptul ca au urcat in cariera, ca si-au crescut copiii (pe care i-au lasat in lume). La 50 de ani vesticii se reindragostesc, reconstruiesc. Nu isi incruciseaza mainile pe piept si nu-si pregatesc hainele de inmormantare…
Azi, inca dupa atatia ani de la reintoarcere, privesc pe strazi si ma minunez. Tot nu reusesc sa ma obisnuiesc cu ceea ce vad in jur. Oameni gri, cerniti… Oameni ridati, cu par alb inainte de vreme. Consumati. Sigur, nu-i condamn. Intr-o masura, e rezultatul vietii complicate, luptei zilnice pentru supravietuire, pentru plata facturilor, rezultatul ingrijorarilor “cu ce hranesc copiii”.
Dar in alta masura, non neglijabila, e si vina fiecaruia dintre noi. Pentru ca puterea sta in noi. Puterea de a schimba ceva, macar la nivel personal. Puterea de a nu urma cai batute daca ni se pare ca altceva ni se potriveste si nu cararea indicata de “lume”.

Stiu ca o sa par absurda, cu invataminte super pozitiviste poate ciudate, dar spun: fa ce simti, in masura posibilului!  Trebuie, ai datoria sa faci ce simti. Ai obligatia sa incerci sa-ti implinesti visele. Chiar daca ai sa “cazi”, vei fi incercat, si vei avea multumirea ca ai facut-o. Crede-ma,  asa e bine. Pur si simplu, in masura lucrurilor pe care le poti realiza, fa TOT ce vrei, oricat de nebuneste ar parea. Orice iti doresti, chiar si lucruri ciudate, FA-O!!!!!!!!! Incearca sa destelenesti si pe alaturi de drumul consacrat. Poate ti se potriveste altceva decat “ce face vecinul”. Te vor arata cu degetul? Si ce daca? Multumirea ta interioara conteaza mai mult decat vorbele lumii. Tu vei fi mult mai in acord cu tine insuti, iar acest acord valoreaza aur. Limitele? Limitele sunt doar legea si bunul simt. Respectul celui de langa tine. Dar atat. In rest, da-ti voie sa faci ce simti! Nu merge in turma, ca oile! Cand renunti la ce iti doresti ca sa ramai cu ce poti, mergi in jos, nu in sus. Si n-ai cum sa evoluezi.

Militez activ pentru curajul de a-ti trai propria viata! Trebuie sa faci lucrurile pentru ca le doresti, nu pentru ca le vrea “vecinul”, sau pentru ca “asa trebuie, asa se face”. Nimeni nu traieste in locul vostru. Asumati-va curajul de a va trai orele, zilele, saptamanile, asa cum vreti, cat mai apropiat de ceea ce va doriti! O sa fie mai bine, va veti simti mult mai armoniosi. Decalajul dintre ce esti si ce ti-ai dori sa fii se reduce. Toata societatea se va transforma, in acest fel. Mai putine tensiuni, crispari, frustrari. La nivel mare, conteaza. Dar si la nivel personal conteaza enorm. Curaj! pe locuri, fiti gata, start: traiti!

Nu mai e nici urma de sansa

Postez rar politic. Rar egal aproape niciodata. Bun, asta seara fac o exceptie. Minunat. Eu eram destul de cinica in ultimul timp despre devenirea acestui popor, despre viitorul sau. Numai privind in jur si te ingrozesti. Ceea ce altii numesc cinism, din pacate, eu numesc realism. Privesc in jur si vad. De la nivelele cele mai joase, cele la indemana fiecaruia, nu mergem in sus, ci in jos. De la felul in care ne crestem si educam copiii, de la felul in care ne comportam intre noi sau cu ceilalti, de la spiritul civic (mai bine spus, de la absenta sa), de la cainosenia care se dezvolta (si inca, eu, ca proprietar de catei, va spun ca ei sunt de nadejde, nu ca oamenii).

Ei bine, n-o sa se intample nimic in vecii vecilor amin. Aleluia!!! Murim cu Miorita de gat. Murim doinind a jale pe pajiste, privind gales la Miorita noastra.  Mai o stacana de vin, mai o doina de jale, mai o lacrima, mai un topor in capul vecinului, mai o siluire a vecinei.  Sau, versiunea urbana si moderna a mocofanului roman:  murim in fotoliu, protestand pe Facebook, trecand in ochii celor din lista noastra ca mare revolutionar deschizator de drumuri, Che Guevara cu acte in regula. Mai “ciupim” o bruneta, o blonda sau o roscata din lista, mai luam o gura de bere, mai dam un like la o melodie, mai citim un ziar, comentam undeva, injuram si scuipam seminte. Intre toate astea, nu uitam sa aderam la cauze. Mai ales sa fie multe, nefolositoare si sforaitoare. Adormim seara cu sentimentul datoriei implinite, ragaind satisfacuti. Si stam in fotoliu, de parca ne-ar fi lipit acolo cu superglue, pierir-ar inventatorii fotoliilor. Oricum, gandim ca nu putem fi eroi, ca nu putem mobiliza “milioane de persoane“, (ca si cand cineva cerea asta) asteptam “un semn de sus” (cand te-o lua Dumnezeu la el, poate), ca “nu se merita” (oribila exprimare!) sa miscam ceva.

Pai de ce eu? Ei, mie nu-mi place ce se intampla, dar gesticulez din fotoliu. Daca e vorba sa ma ridic si sa merg la actiune… eh, pai se schimba treaba. Pai de ce eu? Mie mi-e bine si asa…”. Al naibii concept de “merge si asa”, inradacinat in genele noastre, parca, mai puternic decat orice pornire.
Si genialul: “de ce eu, daca majoritatii romanilor nu le pasa?” ca si cand preopinentul n-ar fi roman, si de parca nu si-ar fi inceput tirada sforaitoare prin a spune apasat “noi“, incluzandu-se intr-o forma de actiune subinteleasa. Da’ntre timp s-a razgandit, pai sa intre el la puscarie, ca Tutea, pentru un popor de idioti? (adica da dovada de indrazneala, in comparatii).
Murim cu Miorita de gat, va spun eu. De bunavoie, (transformata in voie buna) si nesiliti de nimeni. Cu o doina sau o manea in fundal sonor, nici nu mai conteaza. Intr-o veselie si o inconștiență imobilă. Dupa noi, potopul, desi majoritatea care gandesc asa, au si copii. Nu-si dau seama ca ruineaza cu mana lor viitorul propriilor lor progenituri. Dar daca-i intrebi, toti salveaza planeta, militeaza pentru o lume mai buna, sunt anti-razboi. “Sa facem sa fie bine”, zic ei. Dar “sa fim organizati de sus” (cadea-v-ar cerul in cap de inactivi si fara initiativa ce sunteti!)

Va exemplific clar ce m-a facut sa scriu asta acum. O discutie si derularea ei. Urmariti-o cu atentie. Ca astea, sunt zeci. Am neutralizat identitatea persoanelor, pentru ca nici nu e relevant cine e. Ca el gandesc sute de mii, milioane. Incep cu fraze mari, indemnuri care contin “NOI”, dar cand ii iei la bani marunti isi aduc aminte ca “stai putin, de ce eu? mie mi-e bine si asa“.
(Si) De aceea suntem aici. (Si) De aceea ne ducem pe un drum barat, cu veselie intr-o fundatura. E o discutie unde am scris doar El, Eu, si 2 mici replici ale unui al treilea.  Nu, nu pot sa va urez enjoy la citit. E jale, fratilor, jale MARE.

Scrisoare catre romani: patriotismul, o vorba mare

cuvant inainte: Pentru ca-mi place si ma pricep sa scriu scrisori, astazi am sa scriu o scrisoare mai speciala. E o scrisoare adresata concetatenilor mei, pornita de la o provocare, lansata de Achi.

Dragii mei compatrioti,

Mi-e greu sa ma adresez voua ca si cand ati fi o masa omogena, pentru ca nu sunteti. Insa incerc sa “vorbesc” partii aceleia din voi care cuprinde trasaturile comune de oameni nascuti in acest spatiu geografic, cu aceasta cultura, cu acest bagaj de traditii. Va intreb: sunteti patrioti? Sigur, va veti repezi, care mai de care, sa spuneti: DA. Dar daca intru in detaliu si va cer sa-mi spuneti ce inseamna pentru voi patriotismul si cum se manifesta, nu sunt sigura ca mai sunteti la fel de prompti cu raspunsurile. Nu afirm ca eu detin singura explicatie, si nici macar ca detin o explicatie. Da, am, desigur, un punct de vedere, pentru ca altfel ma abtineam sa deschid subiectul. Cand n-am nimic de spus, prefer sa tac.

Insa la cata risipa de vorbe goale am vazut in ultimele 24 de ore, as vrea sa incercam  impreuna sa definim ce credem fiecare dintre noi ca este patriotismul, si daca ne consideram patrioti, sa ne gandim ce facem ca sa avem curaj sa afirmam asta.

Acum mai bine de un an, spuneam ca patriotismul inseamna, intre altele, a isi iubi tara constientizandu-i defectele. Daca afirmi ca totul e perfect, asta inseamna ca nu e nimic de schimbat, si retezi aripile progresului. Daca te simti dator sa aperi orice chestie (oricat de “defecta”) doar pentru ca este romaneasca, deja e usa deschisa spre: “merge si asa”.

Patriotismul, dupa parerea mea, nu inseamna a arbora steagul ca avatar timp de 24 sau 48 de ore pe internet. Nu inseamna a-ti aminti de tara asta si a te gandi la ea doar pe 1 decembrie. Nu inseamna a posta Ciprian Porumbescu sau alte melodii timp de 24 de ore.
Chiar afirm ca a flutura drapelul, daca in spatele bratului care-l flutura, purtarea e gaunoasa, ar trebui sa fie interzis si pedepsit, pentru ca e o impietate.

Ce inseamna a-ti iubi tara? Ce inseamna sa fii patriot? Pentru fiecare dintre voi, dincolo de cuvant, ce exista?

Pentru mine patriotismul nu e ceva ce se manifesta o zi sau doua pe an. Ca sa fie consistent, demn de bagat in seama, real, ca sa nu fie doar o masca de carnaval, goala de continut, pentru mine patriotismul este o stare de fapt. Zi, noapte, la orice ora si-n orice imprejurare. Patriotismul, pentru mine, are mult mai mult de-a face cu o purtare etica, cu o constiinta civica, cu respectul fata de celalalt, oricare ar fi acest celalalt: colegul de munca, necunoscutul de pe strada, omul din metrou.  Am locuit multi ani in alta tara, care sta bine la nivel de “dragoste de tara” din partea fiilor ei, iar cand m-am intors in Romania, ce m-a socat cel mai tare este lipsa de respect. Nu simti ca ai conta, ca individ. Esti nimic. Si problema nu e numai ca nu contezi pentru politicieni, pentru autoritati, pentru sistem. Problema e ca nu contezi pentru aproapele tau. Ca nu simti acest respect, pe care in alte locuri, il simti in fiecare minut.

Problema e ca oameni “patrioti” nu-si respecta compatriotii, ca oameni “patrioti”  incearca sa fraudeze, ca oameni “patrioti” considera ca a perpetua sistemul gresit de spaga, sau de promovare prin relatii este o solutie buna pentru ei, pentru a reusi in viata. Oameni “patrioti” cumpara diplome. Oameni “patrioti” promoveaza in diverse functii, pe care nu le merita, pe criterii absolut neprofesionale. Asta inseamna a submina tara, dupa parerea mea. A-i nega sistemul de valori. A n-o lasa sa fie sanatoasa. A nu-i permite sa fie demna. Inseamna ca iti urasti tara, ca o calci in picioare si o dispretuiesti, nu ca o iubesti. Ca incerci sa o furi… sa o minti. Si da, eu indraznesc sa spun ca a fi patriot nu se justifica prin lacrimi de crocodil sau un drapel fatarnic afisat la avatar o zi pe an. A fi patriot inseamna ca 24 de ore din 24, in somn sau treaz, beat sau treaz, disperat sau fericit, ai constiinta civica. Ca respecti etica. Ca ii respecti pe ceilalti, si implicit, asta inseamna ca te respecti pe tine, si ca-ti iubesti tara.

M-am saturat de ode [“cuvinte goale ce din coada au sa sune”], de tricolorul terfelit de atatea afisari, de catre oameni al caror comportament de zi de zi nu arata nicidecum o atitudine patriotica. Ca si postul, tinut doar de dragul postului, fluturarea drapelului, doar pentru a se bate cu pumnii in piept o data pe an, mi se pare hilara si chiar condamnabila. Nu afirm ca eu sunt cea care detine adevarul absolut, si nu m-as incumeta sa dau DEFINITIA unica a patriotismului. Nu pot sa va spun CE ESTE. Dar pot sa va spun CE NU ESTE. Patriotismul nu inseamna a defila cu tricolorul in frunte o zi pe an. Patriotismul e cu totul altceva… Patriotismul se traieste zi de zi, ora de ora, secunda de secunda. Si nu inseamna a se bate cu pumnul in piept, sau a face gesturi cu vizibilitate, o zi pe an. In opinia mea, cum am spus, patriotismul inseamna simt civic, etica, respect, si multe altele…
Patriotismul inseamna a avea constiinta faptului ca esti roman. Si, in afara de constiinta, inseamna a avea RESPONSABILITATEA acestei stari, de roman. A afisa un tricolor timp de 24 de ore nu are nimic de-a face cu patriotismul, ci cu ipocrizia. Fluturarea in van a drapelului ar trebui sa fie pedepsita.

Patriotismul inseama sa-ti dai seama ca esti unul dintre cei care face viitorul acestei tari, si sa te comporti ca atare. Zi de zi, ceas de ceas. Nu pe doar pe 1 decembrie.
Pentru voi, ce inseamna?

Va iubesc si va respect, in diversitatea voastra,
compatrioata voastra, M

p.s. Oare a-ti iubi tara inseamna sa te duci fara preget sa te inrolezi in armata ca sa combati cotropitorul? Poate da, poate ba. E ciudat sa emiti verdicte, atunci cand, ca mine, esti absolut contra razboiului. Eu cred ca nu exista niciun motiv destul de bun ca niste oameni sa omoare alti oameni. Dar asta deja e lejer alt subiect.