oameni

Imagini din cuvinte

11 août 2011

Vorbesti si scrii in parabole, ca mine. Gandesti in parabole. Rostesti lucruri atat de imaginative si vizuale incat cei care te asculta/citesc, le si inchipuie, aievea. In asta, semanam mult, si n-am gasit inca pe cineva care sa fie asa de apropiat de ceea ce sunt eu, din acest punct de vedere. Am avut norocul si onoarea sa intalnesc oameni exceptionali, iesiti din comun, inteligenti peste medie, si sa mi-i fac prieteni. Intotdeauna caut compania oamenilor sclipitori. Cei medii nu ma intereseaza aproape deloc, am o viata prea scurta ca sa o irosesc.  Aleg sa calatoresc, sa vad lucruri cat mai diverse, sunt avida de experiente noi, sa observ si sa intalnesc civilizatii noi. Asisderea setei mele de calatorie,  iubesc sa am oameni destepti in jur, alaturi de care sa cresc, pe care sa-i admir, alaturi de care sa rad. Am intalnit pe cineva care scria ca mine (chiar, amuzant, atat de asemanator scriam incat tertele persoane ne confundau, caci pe vremuri eram prezenti online cu pseudonime, iar noi, oricum, nici nu ne mentineam unul si acelasi nickname, inventam pseudonime cum inventam texte si comparatii, pe banda rulanta). Dar pe cineva cu abilitatea asta de a crea imagini din cuvinte, asa cum o ai tu, nu am intalnit. Si mai ales, unde ma regasesc perfect in tine, este ca am avut ocazia sa citesc cate ceva si-mi dau seama ca in locuri complet diferite, moment diferite, contexte diferite, iti rasar in minte fix aceleasi imagini si metafore ca si mie. Nu e straniu? Comuniune de spirit. Ca un orgasm savarsit intre doua minti, simultan, peste orice obstacole. Mult mai intens decat orgasmele fizice, {nu-s de neglijat nici ele, ce-i drept, explozii}. Cred ca mai intens de atat nu poate sa existe. Geamanul meu spiritual, asa-i ca vibreaza aerul in jurul tau? 🙂 Vibreaza. “E 19.10, si ma gandeam ca n-ai venit inca… “, spuneai. “Verificam, adica”, traduc eu. Momente, lucruri, aparent neimportante, in realitate esentiale.  Poate ca in acel moment, la cald, nu am “vazut” intotdeauna. Dar e stiut. Esenta e aici. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
1💬 read more

Sâmbete și zâmbete

23 juillet 2011

Tocmai am realizat ca e prima sambata de 8 sambete incoace, cand sunt acasa. Prima. Cele sapte anterioare am fost pe drumuri. Doua la mare (oh, da, si ferice de mine sunt deja NOIRE!), cinci cu multa treaba, concentrare. Am noroc ca am o meserie pe care o iubesc, si ca sunt pasionata de ceea ce fac, mi-e usor, mi se pare ca o joaca, pur si simplu zambesc si e frumos. Dar chiar si asa, kilometrii parcursi, concentrarea, oboseala… Chiar daca ceea ce fac, fac cu pasiune si ca un joc, o fac totusi foarte serios, ca fetita din banca întâi. Nu mi-as permite să fac lucrurile altfel decât la maxim, conștiincios, cu seriozitate. Ei, pe scurt, am realizat de ce adoram aceasta sambata, de ce ii savurez fiecare moment, de ce mi-e bine singura (desi sunt un om caruia ii plac oamenii). Am inteles de ce ma simt bine aici, acasa, (unde in ultimele doua luni am fost cam vizitator :D) Acum ma asteapta oameni buni, mi-as dori sa ma dedublez. Sa-i vad si pe ei, sa stau si aici, acasa, singura, printre cartile, muzica mea, in linistea mea, scriind. Mi-e dor sa scriu, dor pana la durere. Pentru ca scrisul e respiratia mea. Scrisul e viata mea. Scrisul e intr-un fel, placerea mea suprema. Ihi, nu, nu m-au daramat javrele, si nici n-au vreo sansa sa ma darame. Sunt doar un pic mai puternica, dupa oaresce deceptii. E drept, nu mi-o mai « luasem » demult pe plan uman. Prea eram ireprosabila in judecata mea asupra altora, prea nu ma inselam de cativa ani incoace 🙂 Duca-se javrele pe apa sambetei, ca tot e prima mea sambata acasa. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
1💬 read more

Buletin meteo (de sanatate)

27 mai 2011

E aer curat, e frumos, e ireal de verde, suntem (deocamdata) singuri… Incepand de maine vor fi aici 150 de persoane [de care, intr-un fel, va trebui sa ma ocup]. In seara asta, am fost complet offline, m-am bucurat cu oameni frumosi, am ras, am mancat chestii simple (paine, slana, ceapa, rosii), am baut vin. Mi-e bine. Ma vindec (sau sper sa). ‎(sufleteste). Nu mai vreau niciodata sa vomit pentru nimeni. Nu mai vreau sa mor pentru nimeni. Evident. Ca si cum, atunci cand ne-am indragosti, am dori sa suferim, si nu sa avem o minunata si pasionala poveste de dragoste (oricat ar tine ea). Vin si Jack. Am baut Jack si vin. Nu conteaza, ziceam asa, pentru precizia relatarii. Numai sa nu mi se faca rau la suflet din nou. Doar atat imi doresc. Bonne nuit. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

2010, un an…interesant

7 décembre 2010

Cert, nu un an bun. Insa as ezita sa il cataloghez drept an prost, desi, pe alocuri, a concurat cu 2000, care e anul cel mai negru din istoria mea personala. Asa ca, interesant. 2010 m-a apropiat de mine insami. Cred ca am inceput sa ma iubesc mai mult, sa ma impac cu mine, sa ma cunosc si sa ma accept. Sa nu mai fiu atat de exigenta si neiertatoare cu mine insami. Stiam deja sa ma dau cativa pasi in spate ca sa ma privesc critic, chiar prea mult. In 2010 am invatat si ca pot sa admir unele lucruri din mine. Si e important ca lectie. Schematic, 2010 (e o lista in ordine aleatoare si nicidecum in ordinea importantei. Ce contine aceasta lista sunt lucruri de egala importanta pentru mine) : – am avut alaturi prietenii mei dragi din ceilalti ani, si familia. M-am apropiat de mama. Am invatat sa vorbim mai mult una cu alta, mai deschis, lucruri pe care inainte nu le vorbeam. – am cunoscut oameni minunati. De la fiecare am invatat cate ceva, si nicio intalnire nu a fost intamplatoare. Fiecare a avut rostul ei. Unii din ei mi-au devenit prieteni. Altii au fost doar trecatori, dar am avut ceva de invatat de la ei – mi-am regandit felul in care ma raportez la partea profesionala. Am putut sa ma gandesc, desprinsa din infernalul program 9-22, din anii 2007-2009. Am gasit 3 noi idei, pe care doresc sa le aplic. Ma bucur ca anul acesta mi-a dat ragazul sa pot sa imi caut idei noi, sa ma indepartez de monotonia cotidiana din momentul in care munceam din zori pana in noapte. – m-am indragostit de un om extraordinar, inteligent. Traiesc sentimentul cu 200% din suflet si corp, cu delectare si pasiune – am scris mult, la fel ca in alti ani, si am juisat scriind. Mi-am dat seama inca o data, ca traiesc prin scris, si ca daca n-am sa mai scriu, am sa mor. M-am bucurat scriind si m-am bucurat bucurandu-i pe altii cu scrisul meu, transmitandu-le lucruri si senzatii – am lansat Scrisoarea Mea, ca sa contribui si ca visele altora sa se transforme in realitate. Sper sa ii ajut pe oameni sa scrie celor dragi. Eu cred in proiectul asta, si stiu ca va creste mare – am gandit alte proiecte, care asteapta, cuminti, in capul meu, fie momentul potrivit (pentru unele), fie finantare (pentru altele) -mi-am gasit (in sfarsit!), timpul si motivatia de a ma inscrie la cursuri de tango. Abia astept sa va arat rezultatele! Sunt pregatita sa intampin un 2011 extraordinar. In care am sa iubesc, am sa daruiesc, in care am sa fiu o fiica buna, un prieten extraordinar, o iubita fidela si pasionata, un cetatean responsabil (ca tara asta chiar are nevoie!), pe scurt un om bun, sincer si implicat.  Si in care am sa rad mult, am sa traiesc intens, am sa iubesc arzator.  Abia astept! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook…

📌
5💬 read more