mare

15,5 ore de spital. Un fel de experienta -extrema- ca de desert, sau de campanie (in cu totul alt fel, dar intr-un fel de limite impinse pana cine stie unde…). N-am mai fost in spital de la 4 ani, cand mi-au scos amigdalele. Atat. Oricum, n-am amintiri din copilarie Oricum, eram cu mama (la varsta aceea asa te interneaza). Etape. Fisier internari, cozi. Oameni nervosi, resemnati, tristi. Asteptari care par infinite. Teama. Respiratii abia indraznite, retinute, inabusite. O noua ocazie de a-mi exersa infinita rabdare, (cand astepti, de pilda, vreo 2 ore sa vina sa schimbe cersafurile patului in care trebuie sa stai),  de a-mi exersa flexibilitatea si indulgenta necesare convietuirii intr-un spatiu comun. In rest, 7 eprubete de sange diferite, recoltate, mirari. In spital, nu e totul foarte rau, dar nici bine, in unele detalii (esentiale). Noroc cu medicul, o doamna extraordinara. Noroc cu pescarusul care a venit la mine, stand minute bune la cativa centimetri de mine, pe pervaz, ca acela de la Sozopol (de aici), si ca porumbelul de la Cluj (de aici)… ca in povestile cu oameni transformati in fiare si zburatoare. Un om venit sa-mi spuna ceva. Sau macar sa ma priveasca. Contrarietati, pe seara, si o incercare de autosugestie si provocare a ratiunii. A, B, C stau asa, deci nu. Nu rezulta altfel. Ca si cand ratiunea ar conduce tot. Ar fi mai usor daca ar fi asa, dar nu este, din pacate. La capitolul bune: oameni multi si buni care m-au intrebat ce este, si daca am nevoie de ceva. Reconfortant. Si mesajul unui coleg, atat de simplu, dar atat de cald: « Sa te faci bine , te asteptam cu drag. » Maine e o noua zi, cu niste alte eprubete. E cald, desi e iarna inca, am maieu cu inimi… si incerc sa ma calmez. Si mi-e dor de soare si de infinita liniste. ps. vreau casuta cu capre si smochine, in sudul Bulgariei. Sa ma trezesc cu fata la mare, sa iubesc, sa stau la soare, sa visez si sa scriu. Atat. Ca de aceea sunt la spital, ca n-am casuta acolo si ca nu scriu…  share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Cat de rapid se intampla « imediatul »?  In cate clipe, sau in cate minute/ore? Ce promisiune de durata facem cand spunem: « imediat »? Imediat ar trebui sa se intample curand, in scurt timp, fara intarziere, pe loc, numaidecat, urgent, « cat ai zice peste ». Si totusi, in Romania, « imediat » are un inteles cel putin straniu 🙂 Asta a remarcat-o un francez, care, avand foarte putin timp pana la decolarea avionului, a dorit totusi sa ia pranzul la ceea ce atunci era Hotel Bucuresti. La restaurant a intrebat daca poate fi servit repede. « Imediat », i-a raspuns chelnerul… A durat 50 de minute, era sa piarda avionul 😉 de atunci, a ramas cu impresia ca « la voi acolo, in Romania, imediat inseamna 50 de minute » (bietul, cronometrase) Relaxarea asta cu timpul o mai au meridionalii, popoarele din sudul Europei,  de pilda oamenii din Corsica (cu al lor renumit « la terre est basse, Dominique »), si probabil popoarele balcanice. Imediatul acesta variabil si non angajant este caracteristica a delasarii, a nepasarii, uneori a lipsei de respect (fata de cel caruia i-l spui, caci « imediat » contine in el o promisiune) pana sa fie vorba de relaxare a mintii sau alte pozitivisme. Desigur, unde ne grabim? intr-acolo mergem cu totii, spre sfarsitul sfarsit, (sau naiba stie, spre un alt inceput?). Sigur, la ce foloseste sa alergi, sa traiesti intre deadline-uri, cu sula in coaste ca trebuia sa fie gata ieri? Poate ca nu foloseste. Dar atunci, Dumnezeule, NU mai folosi cuvantul « imediat ». Spune altceva, ca sa inteleaga omul ca mai dureaza, ca se va intampla cand se va intampla… 🙂 Intr-o zi cu soare.  Sau fara soare. Azi, sau poate maine. Sau intr-o zi. Sigur ca e bine sa stai sa privesti marea (asta fac eu acum, scriind), sa asculti valurile si pescarusii tipand, sa vezi stradutele inguste luminate de soare.  E bine sa privesti macii vara, si apoi toate florile, rand pe rand, sa simti natura trezindu-se, sa asculti greierii si sa nu te gandesti la « maine ». Dar atunci, nu mai folosi cuvantul « imediat », scoate-ti-l din vocabular! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Nu dorm, pentru ca ascult linistea. Intai, a fost asa, cum se vede.  Apoi, a fost cu albatrosi, mare, smochini verzi, soare, casute de papusi, strazi mici de piatra, borcane de dulceata de smochine verzi, un cer adanc, instelat,  luminos in intunecime si incredibil de multa liniste. Va spuneam eu despre bucuriile mici, iar trairile de azi merita trecute la breviarul momentelor de fericire. Acum, nu dorm pentru ca ascult linistea. Este atat de intensa, atat de frumoasa, incat o ascult, o savurez, ma las patrunsa de profunzimea ei, nu ma mai satur, si nu-mi vine nici macar sa ma culc, chiar daca am avut o perioada incarcata, complicata, in ultimele saptamani, chiar daca am dormit putin ultimele nu stiu cate nopti (toate). Deschisesem laptopul ca sa scriu. Dar e cumva prea frumoasa linistea asta. Nu dorm, ascult linistea. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

As putea sta ore intregi sa privesc cum cerul se contopeste cu marea. In sezonul acesta nu exista linie de demarcatie intre ele, orizontul dispare. Asta ma fascineaza. Si n-as stii sa spun daca e mai corect ca cerul se ineaca in mare, sau marea se pierde in cer. Cuplu perfect, fuzional, asortat, un gri intens… In mine e o liniste si o neliniste. Un calm aparent care mascheaza o durere adanca. O rana deschisa, pe care incerc sa o acopar privind marea. Detalii intregi imi amintesc de tine, si  uneori, o zvacnire provoaca o durere atat de acuta in stomac, incat imi inchipui ca asa as simti si o lovitura de cutit. Cu diferenta ca aceea, calda fiind, nu te doare. La mine doare inca din prima secunda. Iar senzatia se estompeaza greu. Ma duc pe plaja, sa privesc marea. Apele linistite sunt adanci. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It