Ruleta romaneasca

Mananci aici si mori acasa, de fapt la spital la Constanta, ca pana acasa nu mai ajungi.
O turista din Prahova a murit de toxiinfectie la spital dupa ce a mancat la o terasa din Eforie Nord. (aici)
Dupa principiul ruletei rusesti, va prezentam ruleta romaneasca: la una din terase (sau poate la mai multe, nu putem stii) ai “sansa” sa mori. Alege cu atentie si poti castiga o moarte fulgeratoare otravita. Fermecator, a scris despre asta si Bogdan.

eumamamareNu ma duc pe litoralul romanesc de ani de zile. Dupa ce, in copilarie, am fost la mare in fiecare an cu mama, marea romaneasca nu prea m-a mai vazut, cam de la 18 ani. In primul rand pentru ca am trait 10 ani in Franta, din care 4 pe coasta Atlanticului (Arcachon, Dune du Pyla, etc), si 6 ani pe Coasta de Azur. Marea mea era Mediterana, superba, minunata zilnic.
Dupa intoarcerea in Romania tot nu am prea mers aici la mare, n-aveam motiv.
O descoperire foarte placuta si surprinzatoare a fost Bulgaria. Cu sudul extrem unde merg si e paradisul caprelor, al smochinelor, al linistii.

Acum doua saptamani am ajuns insa la Mamaia. Am ezitat mult sa scriu despre asta pentru ca fusese suficient de socant ca sa mai si rememorez scriind. Ceva mai sinistru rar puteam imagina. Marea mea din copilarie NU MAI E.  Nu mai vezi plaja la propriu si nici marea, plaja e acoperita total de sezlonguri si de niste asa zise baldachine, in fapt paturi de lemn cu saltele si perne. Dormeze, vorba unui prieten. Ma gandeam eu asa: cum naiba sa vii la mare si sa stai noaptea in pat, ziua in pat? numai la spital (Doamne fereste, stai 24 de ore in pat). … Unde e farmecul? Unde simti ceva? Nici nu mai vorbesc de muzicile asurzitoare (din cauza carora nu aveai cum sa auzi marea…), si haotic combinate, fiecare fasie avand muzica ei, concurand cu fasia alaturata.
In paturile respective zaceau niste indivizi, care mancau ceva din niste tavi, direct in pat. Scena imi aducea aminte de decaderea Imperiului Roman. Numai acolo stateau oamenii si mancau tolaniti ca sa o ia de la capat dupa. Senzatia cu dezmatul si decadenta a fost intarita de minunatele care alegorice ale lui Mazare care au defilat seara, ceva mai grotesc n-am vazut demult. Kitsch-ul in splendoarea lui. Paine, droguri si circ.

Nu mai are sens sa vorbesc de hotelul de 40 de ani, foarte putin renovat, cu 3 stele, din care eu ii dadeam MAXIM una jumatate, si nici aia nu e sigur, cu un miros greu inauntru (dar nu puteai dormi cu geamul deschis, ca bubuiau cluburile pana la 6 dimineata, iar cu el inchis era jale de miros), care cerea 300 de lei pe noapte (ha????). Nu mai are sens sa vorbesc de toaletele sinistru de murdare (oare chiar nu se pot spala cu un furtun?), ale unei terase de plaja, cu pretentii de eleganță, cu perne alb imaculat si preturi de Coasta de Azur. Nu mai are sens sa vorbesc despre mancarea scumpa si proasta, despre chelnerul care ne aduce nonsalant portia de cartofi prajiti alaturi de friptura si spune “cartofii sunt reci, nu avem cu ce sa-i incalzim”. Poftim? Dar cand i-ai facut, ieri, de sunt reci? Si cum iti permiti sa-i servesti asa? Nu mai are sens sa vorbesc despre atitudinea nerespectuoasa (care mi se serveste pe banii mei). Astea deja sunt clasice. Nu mai spun despre… Da, trec multe sub tacere.

Cat despre fauna… pai… 50% super fitosi de cluburi, a caror unica menire este sa fie vazuti, si 50% provinciali foarte modesti, nimeriti la Mamaia cine stie cum. O combinatie foarte ciudata.

Pe scurt: vreti sa dati bani multi si sa va simtiti prost? Mergeti pe litoralul romanesc, bonus (cine stie) o intoxicatie, poate chiar o moarte.

Dupa nici 48 de ore simteam ca ma lasa nervii si am plecat cu mare bucurie de acolo.
Nu mai pun piciorul in viata mea pe minunatul litoral romanesc, decat daca am obligatii profesionale.

 

Spital

15,5 ore de spital. Un fel de experienta -extrema- ca de desert, sau de campanie (in cu totul alt fel, dar intr-un fel de limite impinse pana cine stie unde…). N-am mai fost in spital de la 4 ani, cand mi-au scos amigdalele. Atat. Oricum, n-am amintiri din copilarie Oricum, eram cu mama (la varsta aceea asa te interneaza).

Etape. Fisier internari, cozi. Oameni nervosi, resemnati, tristi. Asteptari care par infinite. Teama. Respiratii abia indraznite, retinute, inabusite.
pescarus ParhonO noua ocazie de a-mi exersa infinita rabdare, (cand astepti, de pilda, vreo 2 ore sa vina sa schimbe cersafurile patului in care trebuie sa stai),  de a-mi exersa flexibilitatea si indulgenta necesare convietuirii intr-un spatiu comun. In rest, 7 eprubete de sange diferite, recoltate, mirari. In spital, nu e totul foarte rau, dar nici bine, in unele detalii (esentiale). Noroc cu medicul, o doamna extraordinara. Noroc cu pescarusul care a venit la mine, stand minute bune la cativa centimetri de mine, pe pervaz, ca acela de la Sozopol (de aici), si ca porumbelul de la Cluj (de aici)… ca in povestile cu oameni transformati in fiare si zburatoare. Un om venit sa-mi spuna ceva. Sau macar sa ma priveasca.
Contrarietati, pe seara, si o incercare de autosugestie si provocare a ratiunii. A, B, C stau asa, deci nu. Nu rezulta altfel. Ca si cand ratiunea ar conduce tot. Ar fi mai usor daca ar fi asa, dar nu este, din pacate.
La capitolul bune: oameni multi si buni care m-au intrebat ce este, si daca am nevoie de ceva. Reconfortant.
Si mesajul unui coleg, atat de simplu, dar atat de cald: “Sa te faci bine , te asteptam cu drag.”
Maine e o noua zi, cu niste alte eprubete. E cald, desi e iarna inca, am maieu cu inimi… si incerc sa ma calmez. Si mi-e dor de soare si de infinita liniste.

ps. vreau casuta cu capre si smochine, in sudul Bulgariei. Sa ma trezesc cu fata la mare, sa iubesc, sa stau la soare, sa visez si sa scriu. Atat. Ca de aceea sunt la spital, ca n-am casuta acolo si ca nu scriu… 

Imediat

acumCat de rapid se intampla “imediatul”?  In cate clipe, sau in cate minute/ore?
Ce promisiune de durata facem cand spunem: “imediat”?
Imediat ar trebui sa se intample curand, in scurt timp, fara intarziere, pe loc, numaidecat, urgent, “cat ai zice peste”. Si totusi, in Romania, “imediat” are un inteles cel putin straniu 🙂
Asta a remarcat-o un francez, care, avand foarte putin timp pana la decolarea avionului, a dorit totusi sa ia pranzul la ceea ce atunci era Hotel Bucuresti. La restaurant a intrebat daca poate fi servit repede. “Imediat”, i-a raspuns chelnerul… A durat 50 de minute, era sa piarda avionul 😉 de atunci, a ramas cu impresia ca “la voi acolo, in Romania, imediat inseamna 50 de minute” (bietul, cronometrase)
Relaxarea asta cu timpul o mai au meridionalii, popoarele din sudul Europei,  de pilda oamenii din Corsica (cu al lor renumit “la terre est basse, Dominique”), si probabil popoarele balcanice. Imediatul acesta variabil si non angajant este caracteristica a delasarii, a nepasarii, uneori a lipsei de respect (fata de cel caruia i-l spui, caci “imediat” contine in el o promisiune) pana sa fie vorba de relaxare a mintii sau alte pozitivisme.

Desigur, unde ne grabim? intr-acolo mergem cu totii, spre sfarsitul sfarsit, (sau naiba stie, spre un alt inceput?). Sigur, la ce foloseste sa alergi, sa traiesti intre deadline-uri, cu sula in coaste ca trebuia sa fie gata ieri? Poate ca nu foloseste. Dar atunci, Dumnezeule, NU mai folosi cuvantul “imediat”. Spune altceva, ca sa inteleaga omul ca mai dureaza, ca se va intampla cand se va intampla… 🙂 Intr-o zi cu soare.  Sau fara soare. Azi, sau poate maine. Sau intr-o zi.
Sigur ca e bine sa stai sa privesti marea (asta fac eu acum, scriind), sa asculti valurile si pescarusii tipand, sa vezi stradutele inguste luminate de soare.  E bine sa privesti macii vara, si apoi toate florile, rand pe rand, sa simti natura trezindu-se, sa asculti greierii si sa nu te gandesti la “maine”.
Dar atunci, nu mai folosi cuvantul “imediat”, scoate-ti-l din vocabular!